Comunicat de presă - Centrul FILIA
Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată: 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze
21.10.2026, București
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026.
Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026.
Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege este o promisiune făcută de stat. Felul în care va fi pusă în aplicare le va arăta dacă pot conta pe instituții atunci când cer ajutorul.
* De la începutul anului 2025 și până în prezent, cel puțin 97 de femei au fost ucise în România.
* În multe dintre aceste cazuri, victimele ceruseră ajutorul autorităților sau aveau ordine de protecție, iar istoricul de violență era cunoscut.
* Unele dintre aceste crime ar fi putut fi prevenite dacă riscul de femicid ar fi fost evaluat la timp și urmat de măsuri de protecție pe măsură.
Ce cer semnatarii:
1. Adoptarea, în termenul legal, a instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor în cazurile de violență domestică și de violență împotriva femeilor.
2. Finalizarea cu prioritate a metodologiei unitare de colectare detaliată a datelor. Fără date comparabile între poliție, parchete și instanțe, nu se poate ști în ce punct al traseului instituțional femeile pot fi protejate mai bine.
3. Implicarea și consultarea organizațiilor neguvernamentale și a experților din mediul academic în elaborarea acestor instrumente.
4. O întâlnire de lucru pentru stabilirea calendarului și a etapelor concrete ale implementării.
Scrisoarea deschisă poate fi accesată aici
https://centrulfilia.ro/new/wp-content/uploads/2026/10/scrisoare-deschisa-ministrul-justitiei-21-octombrie-2026.pdf
Proiect finanțat prin Programul de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE. Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Elveției. www.elvetiaromania.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.