logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

OBICEIURI ŞI TRADIŢII/Protopopul Pereş: Potirul - vasul pe care un sfânt părinte l-a apărat 'intrând' cu el în zidul mănăstirii

Image

Săptămâna Patimilor, când glasul clopotelor se stinge în plânsul toacelor care anunţă pătimirea Mântuitorului, aduce mulţi credincioşi în faţa altarului, împărtăşindu-se cu tainele din sfinţitul potir, pentru a primi Învierea cu sufletul mai curat.

În satele din Banat, Săptămâna Patimilor rămâne şi una în care smerenia se împleteşte cu obiceiurile locului, postul crescând în asprime, iar Joia Mare deschide mai profund urcuşul spre "Golgota mântuirii".

''Tradiţia creştină spune că potirul reprezintă 'coasta Mântuitorului' din care a curs sânge şi apă şi pe care un ucenic al Domnului l-a adunat, iar un sfânt părinte care slujea în Constantinopolul creştin, când au năvălit turcii în biserică pentru a o pângări, acesta a intrat cu Sfintele Daruri în mod tainic într-un perete care i s-a deschis în mod minunat, unde a dispărut pentru totdeauna'', după cum relatează, pentru AGERPRES, protopopul Timişoarei, părintele Zaharia Pereş.

 

Potirul reprezintă unul dintre cele mai vechi obiecte de cult creştine, dar şi cel mai preţios, întrucât în el se află "viaţa veşnică" primită la împărtăşanie. De aceea, în vremuri de prigoană, preoţii adunau în mare grabă sfinţitele vase, potirele, le puneau în lăzi şi le păstrau în locuri tainice.

 

Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


"În potir se toarnă apă şi vin, iar în timpul 'prefacerii' din timpul liturghiei, acestea se transformă în sângele şi trupul lui Iisus cu care se împărtăşesc credincioşii. Potirul simbolizează şi coasta Lui Iisus din care a curs apă şi sânge. Dar se poate asemăna şi cu paharul de la Cina cea de Taină, când Mântuitorul a spus: 'Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele meu, al Legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea'. În acele pahare a fost rodul viţei de vie. Sigur a fost o cupă care a simbolizat potirul din care ne împărtăşim noi pentru ca să rămânem în viaţă, pentru veşnicie. Se mai spune că potirul reprezintă vasul în care un ucenic al Domnului ar fi strâns picăturile de sânge ale Mântuitorului când era răstignit pe cruce. Rămâne unul dintre cele mai vechi obiecte de cult creştine, pentru că a intrat în cult odată cu Sfânta Liturghie, în momentul în care primii creştini s-au împărtăşit. Vasele sfinte ale bisericilor şi ale mănăstirilor erau comorile sfintelor lăcaşe, erau confecţionate din materiale inoxidabile preţioase, aur, argint, iar când veneau năvălitorii, preoţii le puneau în lădiţe şi plecau în prigoană'', povesteşte părintele Zaharia Pereş.

O impresionantă tradiţie populară păstrată printre creştini ne aminteşte că, pe 29 mai 1453, Constantinopolul, capitală a Bizanţului şi a lumii ortodoxe, a căzut sub Imperiul Otoman.

''Când turcii au intrat în biserica 'Sfânta Sofia', aici se slujea Sfânta Liturghie, iar preotul slujitor tocmai ieşea cu Sfintele Daruri, cu Sfântul Potir şi cu Sfântul Disc, dar Dumnezeu nu l-a lăsat să cadă pradă soldaţilor, iar când aceştia s-au apropiat de preot pentru a-l lovi cu iataganele, el s-a întors spre altar şi, deschizându-i-se zidul, a dispărut în chip tainic. Se spune că soldaţii turci l-au căutat mult timp să-l ucidă, dar nu l-au găsit niciodată, fără a se afla vreo ascunzătoare. Se mai spune că, atunci când Catedrala 'Sfânta Sofia' va fi dată din nou creştinilor, va reveni şi acel preot să termine liturghia. Aşa a avut Dumnezeu grijă de Sfântul Potir. Până atunci, Dumnezeu l-a chemat pe acel preot să încheie Sfânta Liturghie în cer, cu sfinţii îngeri care, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, stau în altar şi participă la Dumnezeiasca Liturghie", mărturiseşte părintele.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


Tradiţia şi credinţa, îngemănate în sufletul bănăţenilor, aduc în Săptămâna Mare, în sate, focuri care se aprind încă de luni seara, pe dealuri, unde se adună tineri şi copii, obiceiul amintind de momentul în care apostolul Petru s-a dus să se încălzească la un foc, în curtea arhiereului Caiafa, dar o slujnică l-a descoperit, potrivit părintelui protopop.

"Şi în satele noastre, oamenii vin, se adună să se încălzească şi povestesc tot felul de tradiţii pascale. Este o tradiţie orală prin care se duce mai departe istoria sărbătorii satului respectiv, cu obiceiurile din bătrâni care se transmit astfel din generaţie în generaţie. O zi cu o semnificaţie deosebită este Joia Mare când, încă din zori, oamenii vin în cimitirele satelor să se întâlnească şi cu cei plecaţi. De cu seara erau pregătite lemne de alun, iar înainte de răsărit se aprindea focul în casă pentru a avea cărbuni aprinşi care se puneau într-o ulcică cu care se mergea la cimitir şi se tămâia mormântul. Totul începea cu rugăciunea Tatăl nostru, apoi Îl rugau pe Dumnezeu să primească darurile pe care le-au adus pentru morţi (colaci, dulciuri), îşi dădeau unii altora ofrandele, în cimitir, să le fie de pomană morţilor, iar cel care primea spunea Bogdaproste! Joia căutau şi joimăriţe beţe de alun pe care le ardeau la cimitir, ca simbol al purificării, al iertării şi al împăcării între cei de pe pământ şi cei plecaţi. Seara, tot satul era în biserică, la denia celor 12 Evanghelii", aminteşte părintele Zaharia.

Focurile de pe morminte se aprind şi pentru ca sufletele să regăsească mai uşor calea spre casa pământească, unde vor mai sta cu cei dragi până la Rusalii, când se vor întoarce în veşnicie.

"Sunt momente care au acea încărcătură pe care nu o poate avea decât cel care trăieşte sărbătoarea Paştilor. Sărbătoarea Învierii Domnului trebuie să o trăieşti, nu ca pe o sărbătoare anuală, ci ca pe un adevăr retrăit în fiecare zi. Prin Paşti vezi perspectiva veşniciei, că moartea nu mai este un capăt, că viaţa nu se termină odată cu moartea, ci că va urma posibilitatea întâlnirii cu Raiul, cu veşnicia", ne spune părintele Zaharia Pereş.

Preotul afirmă că Joia Mare este momentul potrivit pentru vopsirea ouălor, după unele tradiţii creştine.

Alte tradiţii spun că grupul de femei care veniseră împreună cu Maica Domnului la crucea pe care era răstignit Iisus aveau un coş cu ouă şi picăturile de sânge din rănile Mântuitorului au căzut şi au înroşit ouăle, punctează părintele.

"Important este să avem ouă roşii de Paşti, indiferent dacă au fost vopsite joi sau vineri. Pentru că oul în sine reprezintă mormântul Domnului Iisus Hristos. Ciocnirea ouălor reprezintă spargerea mormântului, care nu L-a putut ţine închis pe Hristos. De aceea, unul spune 'Hristos a Înviat!', celălalt răspunde 'Adevărat a Înviat!', iar coaja oului se sparge şi Învierea învinge. Ouăle se ciocnesc doar după Înviere. Ouăle ar trebui să fie doar roşii; bătrânii noştri adunau cojile de ceapă roşie un an, într-o traistă de lână, cu care le vopseau", precizează protopopul Zaharia.

Părintele Pereş spune că emoţia marelui praznic pascal a rămas, chiar dacă anii au trecut, iar profunzimea sărbătorii are relevanţa ei, oamenii vin la spovedanie, la împărtăşanie şi aşteaptă să se întâlnească cu Hristos.

"Crezând în Înviere, nu ne temem de moarte: se sfârşeşte pământul şi începe cerul. Îndemnul Lui Hristos lăsat nouă: 'Poruncă nouă vă dau: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea iubire unii pentru alţii' (Ioan 13, 34-35). Iar o frumoasă cântare bisericească ne cheamă, prin glasul Mântuitorului: 'Şi din potirul Cinei Mele Eu vreau cu toţii să gustaţi/Veniţi, creştinii Mei la Mine şi pacea Mea să o aflaţi!'", încheie părintele Zaharia Pereş.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


Alături de cruce, vinul hristic şi pâinea din potir, preschimbate euharistic, sunt poartă a veşniciei, speranţa în deznădejde, leacul suferinţelor tăinuite din care s-a născut adesea dragostea care a biruit suferinţa, trecând dincolo de timpuri, tărie în calea neuitării, a iertării, a mântuirii. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 353

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j

Culte 10-11-2026 17:41

Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online

O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom

Culte 10-11-2026 16:20

Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost

Culte 07-11-2026 14:25

Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești

Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Culte 04-11-2026 15:10

Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal

Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar

Culte 02-11-2026 17:57

Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C

Culte 02-11-2026 17:44

Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car

Culte 30-10-2026 14:52

11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei

Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-

Culte 29-10-2026 20:08

Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j