Conferință dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea - la Palatul Parlamentului
Conferința '1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea: relevanță și reflecții contemporane', organizată de Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), prin Secția de Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR, împreună cu Academia de Științe Juridice din România, s-a desfășurat, joi, la Palatul Parlamentului.
În cadrul conferinței, președintele AOSR, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, a afirmat că Sinodul de la Niceea reprezintă un model de cooperare între administrație (Împăratul Constantin cel Mare) și credințele oamenilor în scopul clarificării ideilor și toleranței reciproce, un exemplu de unitate în diversitate, ca element al unei construcții durabile bazate pe consens și asumare colectivă.
'Formularea Crezului de la Niceea a reprezentat o chemare la discernământ și un imbold pentru o responsabilitate activă în contextul contemporaneității fiecărei epoci. Pentru lumea de astăzi, confruntată cu crize suprapuse, credința trebuie abordată cu discernământ și înțelepciune. Evenimentul de astăzi a arătat că Biserica și știința sunt complementare atunci când au același obiectiv comun, căutarea adevărului. Provocările contemporane - de la inteligență artificială la etică globală - obligă la convergență și toleranță', a subliniat Doina Banciu, potrivit unui comunicat al AOSR, transmis joi AGERPRES.
Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților și președintele Academiei de Științe Juridice din România, Bogdan Ciucă, a vorbit despre valoarea științifică și culturală a Conferinței, despre importanța regulilor și principiilor morale și spirituale și despre nevoia de modele în lumea de azi.
Au luat, de asemenea, cuvântul: pr. dr. Daniel Bulai, vicar episcopal, care a transmis mesajul arhiepiscopului mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, și conf. univ. dr. Sorin Bădrăgan, de la Institutul Teologic Baptist din București.
Președintele de Onoare al AOSR, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, a evidențiat faptul că un obiectiv comun al lumii de azi ar trebui să fie reunificarea bisericilor creștine în spiritul Conciliului de la Niceea, în timp ce conf. univ. dr. Ben-Oni Ardelean, de la Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București, a declarat că demnitatea umană trebuie să fie cea mai importantă valoare în toate sistemele.
În cadrul Sesiunii plenare, dedicată prelegerilor științifice, arhiepiscopul Târgoviștei, mitropolitul Nifon, a evidențiat modul în care ideile de la Niceea se regăsesc în contemporaneitate, cu accent pe rolul dialogului și al comunicării, rolul misionar al bisericii și rolul unificator al ideilor și conceptelor.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, reprezentantul BOR la manifestare, a transmis un mesaj din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și a vorbit despre 'Niceea și Cezareea Palestinei, cetăți ale credinței în căutarea Adevărului Veșnic'.
Au prezentat comunicări decanul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea București, ca și invitații străini - prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, prof. univ. dr. Paul Stuart Fidees, Universitatea din Oxford, prof. univ. dr. Paruș Parușev, Universitatea Liberă din Amsterdam - care au arătat influența Sinodului de la Niceea asupra cultului baptist.
De asemenea, au conferențiat: deputata Verginia Vedinaș - 'Repere constituționale actuale ale libertății credințelor religioase'; decanul Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, Universitatea 'Valahia' din Târgoviște, prof. univ. Dr. Ștefan Florea, - 'Crezul de la Niceea și impactul său teologic'; prof. univ. dr. Narcis Zărnescu, secretar științific al Secției Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR - 'Despre Concordia Discors și teologia imperială'; asist. univ. dr. Valentin Minoiu, ASE București - 'Simbolul credinței (Crezul) - 1700 de ani ai legământului de iubire între om și Dumnezeu'.
Un moment special în cadrul Sesiunii Plenare l-a constituit intervenția fiicei astronautului american James Irwin, Joy Irwin Schatkleff, care a amintit că tatăl său a participat la explorarea selenară din 1971, cu prilejul căreia au fost duse pe Lună o biblie și o serie de drapele naționale, printre care și cel al României, care, ulterior, a fost făcut cadou țării noastre.
În cadrul evenimentului, moderat de prof. univ. dr. Mihai Bădescu, președintele Secției de Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR, a fost deschisă expoziția 'Biblia în decursul timpului', organizată de Muzeul Bibliei din Timișoara, sub coordonarea pastorului Ionel Tuțac, care prezintă o diversitate de Biblii, românești și străine, în diverse ediții, unele de o valoare deosebită, și alte lucrări și publicații religioase.
Organizată de AOSR, conferința '1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea: relevanță și reflecții contemporane' s-a desfășurat în cadrul Programului Știință-Cultură-Diplomație pentru România / ROmanian Program Science - Culture - Diplomacy (RO-SCUD), inițiat și organizat de AOSR. AGERPRES / (AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, pe 30 septembrie, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis miercuri, AGERPRES, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. L
Episcopia Covasnei și Harghitei a distribuit 350 de ghiozdane copiilor din familii vulnerabile
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a desfășurat, la începutul anului școlar, o amplă campanie pentru prevenirea abandonului școlar, în cadrul căreia au fost distribuite 350 de ghiozdane cu rechizite, 85 de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și pachete alimentare copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar va fi marcat la București, în zilele de 28 și 29 septembrie, printr-un simpozion internațional dedicat profesorului Vasile Gh. Ispir. Manifestarea, care va urmări evoluția studiilor de misiologie ortodoxă, de la începuturile lor universitare până la provocă
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La eveniment au parti











