Iași: Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Hadâmbu, în perioada 16-23 mai
Cu prilejul aniversării a 35 de ani de la reînființare, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași va fi expusă, în perioada 16-23 mai, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Racla va fi adusă în așezarea monahală din Dealul Mare vineri, la ora 17:00, de la Mănăstirea 'Intrarea Maicii Domnului în Biserică' și 'Sfântul Pantelimon' din Agia Larisa - Grecia.
'Pelerinajul are loc cu binecuvântarea lui Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mitropolitului Moldovei și Bucovinei, Teofan, și a mitropolitului Demetriadei, Ignatie. Duminică, 18 mai, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie dedicată împlinirii a 35 de ani de la reluarea vieții monahale a Mănăstirii Hadâmbu va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Din soborul arhiereilor vor face parte Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți, și Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon va pleca spre Grecia, vineri, 23 mai', se menționează într-un comunicat de presă.
Mănăstirea Hadâmbu datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea (anul 1659). Este o ctitorie veche a unui boier grec pe nume Iani Hadâmbu.
De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat mai multe generații de călugări greci. Ei au ajuns cu viețuirea până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a fost dată legea secularizării averilor mănăstirești (1863). În urmă acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea. În aceste condiții, mănăstirea rămâne părăsită până în anul 1937, când vin primii călugări români, păstoriți de ieromonahul Iov Mazilu. Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în anul 1959, în urma unui decret, sunt dați afară din mănăstire.
Astfel, Mănăstirea Hadâmbu rămâne părăsită din nou timp de 30 de ani, până în anul 1990, când din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost numit stareț arhimandritul Niocodim Gheorghiță.
În cele trei decenii și jumătate, prin osteneala arhimandritului Nicodim Gheorghiță și a ctitorilor, îndrumat de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților (în vremea slujirii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor), s-a ridicat o nouă biserică, o casă monahală, un așezământ social-filantropic, un altar de vară și o nouă clopotniță.
Biserica monument a Mănăstirii Hadâmbu adăpostește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Axionița. Aceasta a fost pictată după prototip rusesc în 1938 de către părintele Octavian Zmău din Roman, la rugămintea ieromonahului Iov Mazilu, care a fost egumen al Schitului Hadâmbu între anii 1937-1959. Ferecătura generală a icoanei, făurită din argint de către meșterul argintar Ioan Cotfas din Târgu Neamț, a fost suflată cu aur în atelierele de la Sofrino din Moscova (Rusia). Coronițele din aur masiv, aplicate pe îmbrăcămintea icoanei, împodobite cu pietre prețioase, rubine, safire și smaralde, au fost lucrate de meșteri iscusiți de la Monetăria Statului.
Cunoscută pentru minunile pe care le-a săvârșit de-a lungul anilor, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este cinstită la Mănăstirea Hadâmbu. Aceasta este scoasă în procesiune în incinta străvechii așezări monahale la Adormirea Maicii Domnului, la Nașterea Maicii Domnului și la Înălțarea Sfintei Cruci. AGERPRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









