Comunicat de presă - Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari: 'Purtăm banderola albă pentru respect, demnitate și recunoașterea muncii noastre' Membrii Sindicatului Funcționarilor Publici Parlamentari vor purta, în perioada următoare, o banderolă albă ca formă simbolică de protest față de modul în care este prezentată activitatea funcționarilor parlamentari în spațiul public
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Astăzi, 22 iunie, pentru 3159 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, la disciplina Limba și literatura română. La această probă de examen au fost prezenți 3047 candidați (96,45%), iar 112 candidați (3,55%) nu s-au prezentat la examen. Nu au existat candidați eliminați pentru te
Comunicat de presă - Filarmonica Banatul Timișoara
Messa per Rossini: lucrarea care a așteptat peste 120 de ani să fie ascultată. România a așteptat aproape 160 În urmă cu aproape 160 de ani, treisprezece compozitori italieni au scris împreună un Requiem în memoria lui Gioachino Rossini, una dintre figurile emblematice ale muzicii europene și cel mai celebru compozitor italian al vremii. Lucrarea a fost finaliza
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța și-a promovat oferta educațională în cadrul Summer 2026 Education Fair - Maroc Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 11-17 iunie 2026, la Summer 2026 Education Fair - Maroc, o misiune de promovare educațională desfășurată în Casablanca, Rabat, Ifrane și Fez, în cadrul proiectului 'România spre 203
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
'Culture Matters': 10 proiecte câștigătoare ale Programului CANTEMIR 2026, derulat de ICR, vor reprezenta cultura română pe două continente Cele 10 proiecte culturale câștigătoare în sesiunea 2026 a Programului CANTEMIR, derulat de Institutul Cultural Român, vor fi prezentate în 9 țări: Franța, Germania, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Țărilo
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
ANL a recepționat 33 de locuințe pentru tineri în municipiul Vulcan Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a recepționat, în municipiul Vulcan (jud. Hunedoara), 33 de locuințe destinate închirierii. Locuințele (10 garsoniere, 21 de apartamente
Comunicat de presă - Deputat Mihai-Adrian Țiu (S.O.S. România)
Interesul național, abandonat pentru calcule electorale Românii asistă de luni întregi la un spectacol politic rușinos oferit de partidele care se autointitulează 'pro-occidentale', dar care sunt preocupate exclusiv de calcule electorale, funcții și împărțirea puterii. Toate partidele 'pro-occidentale' au demonstrat încă o dată că sunt preocupate ma
Comunicat de presă - Catedra Internațională Onorifică 'Jean Bart'
Recunoaștere la nivel european a activității pedagogic-manageriale și a creației artistic-antropologic-culturale a Maestrului Constantin Chiriac Ceremonie oficială de decernare la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu, miercuri 24 iunie 2026 Catedra Internațională Onorifică 'Jean Bart', inițiativă consacrată Strategiei Uniunii Europene pentru Regiu
Comunicat de presă - CT Bus
AUTOBUZELE DE PE LINIA 42 ÎNTORC TEMPORAR LA POARTA 1 Ca urmare a lucrărilor efectuate pe strada Termele Romane, autobuzele de pe linia 42 vor întoarce temporar la capătul de linie Poarta 1. După finalizarea lucrărilor, circulația va fi reluată pe traseul obișnuit. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș
Vlad Duruș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a participat la o întâlnire cu o delegație de prestigiu a Sindicatului lucrătorilor din domeniul sănătății din Ucraina, aflată în vizită în județul nostru la invitația partenerilor de la Uniunea Județeană Sanitas Maramureș. Delegația, condusă de președintele Kubanski Serghei Anatolovici, alături de Dr. Turok Volodi
Comunicat de presă - Academia Română, Filiala Cluj-Napoca
Galele 'Medicină, Artă, Cultură' Ediția 250 - aniversară Academia Română Filiala Cluj-Napoca vă invită miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 18:00, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului, nr. 21), la ediția 250 a Galelor 'Medicină, Artă, Cultură'. Invitatul acestei ediții este acad. Ioan Aurel Pop, președintel
Comunicat de presă - Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
La porțile soarelui. Sânzienele 24 iunie 2026 Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' vă invită în data de 24 iunie 2026 la evenimentul 'La porțile soarelui. Sânzienele'. Sărbătoare a începutului verii agricole, fapt pentru care mai este numită și Cap de vară, aceasta este încărcată de simboluri și marcată de nenumărate ritualuri menite să
Comunicat de presă - Fundația Culturală 'Camil Petrescu'
Patru autori sârbi, patru limbaje dramaturgice distincte într-un singur volum - Dramaturgie sârbă contemporană În vremurile tulburi pe care le trăim, mai mult sau mai puțin conștienți social, orice manifestare a firescului, a umanului capătă conotații bizare. Faptul că individul alege să 'trăiască' în continuare într-o lume în care sensul se disipează, este un a
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean 'Mircea cel Bătrân' Dâmbovița
'Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el! Niciun examen nu merită un copil pierdut!' În contextul desfășurării examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean 'Mircea cel Bătrân' Dâmbovița se alătură campaniei de informare și conștientizare inițiată de Ministerul Afacerilor Interne
Comunicat de presă - Opera Comică pentru Copii
Gala de Operă OCC îl aduce pe scenă pe Gheorghe Severin, laureatul concursului Verum Solitus Pe 27 iunie 2026, de la ora 18:30, Opera Comică pentru Copii prezintă Gala de Operă 2026, evenimentul care marchează finalul stagiunii curente. Spectacolul este programat la Sala Mare a OCC (Calea Giulești nr. 16, București) și reunește o distribuție strălucitoare de sol