Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș
Vlad Duruș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a participat la o întâlnire cu o delegație de prestigiu a Sindicatului lucrătorilor din domeniul sănătății din Ucraina, aflată în vizită în județul nostru la invitația partenerilor de la Uniunea Județeană Sanitas Maramureș. Delegația, condusă de președintele Kubanski Serghei Anatolovici, alături de Dr. Turok Volodimir Mihailovici din Regiunea Zakarpatska și Dr. Iovdi Vasile Iurovici din Raionul Teachiv reprezintă profesioniștii din linia întâi ai unui sistem medical care a demonstrat o reziliență incredibilă în ultimii ani.
Această întâlnire întărește colaborarea strânsă pe care Consiliul Județean Maramureș o are cu mai multe regiuni din Ucraina, o relație de lungă durată bazată pe respect și sprijin reciproc. De-a lungul timpului, am demonstrat împreună că granițele nu sunt obstacole, ci oportunități reale de dezvoltare, lucru dovedit prin numeroasele proiecte pe fonduri europene implementate în parteneriat și care continuă să aducă investiții majore în județul Maramureș.
Un moment cheie al acestei vizite l-a reprezentat semnarea acordului de colaborare și înfrățire dintre Sanitas Maramureș și Comitetul sindical din Regiunea Zakarpatska, un demers esențial pentru creionarea unui spațiu regional mai sigur și mai conectat. Sănătatea nu are frontiere, iar dezvoltarea comunității noastre depinde direct de aceste parteneriate solide și de atragerea inteligentă a fondurilor europene.
Prin astfel de inițiative, Consiliul Județean Maramureș continuă să construiască punți de legătură care aduc beneficii reale maramureșenilor și să rămână un pilon de stabilitate și solidaritate în întreaga regiune.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.