REPORTAJ/Mureș: O tânără kenyancă a venit să spună 'mulțumesc' preotului și românilor care i-au schimbat destinul
Într-un colț uitat de lume din nordul Kenyei, unde plouă o singură dată pe an și unde lipsa apei aprindea odinioară conflicte între triburi, un proiect născut dintr-un impuls umanitar la Luduș a schimbat destinele a mii de oameni.
Zilele acestea, roadele acestei misiuni au prins chip și glas chiar în România, prin vizita lui Talaso Denge Gorai - care a primit numele Tereza după botez -, o tânără de 24 de ani din deșertul Chalbi, care a venit să spună 'mulțumesc' în numele poporului ei.
Totul a început pe 4 august 2018, cu o lacrimă și o fotografie postată pe internet. Preotul greco-catolic Valer Sorin Russu, care slujește de aproape trei decenii în Biserica Greco-Catolică 'Sfântul Apostol Petru' din Luduș - fiind a șaptea generație de preoți din familia sa, dintr-o stirpe cu 54 de slujitori ai altarului consemnați încă din 1736 -, a inițiat atunci proiectul 'Kenya - apă pentru oamenii deșertului'.
'Atunci am făcut primul - și îmi dau lacrimile - primul transport de apă într-o comunitate, la Mangudo, unde erau 4.200 de oameni, dintre care 2.500 erau copii. În fiecare zi mureau 10-20 de copii din cauza lipsei apei. Și atunci am decis să intervenim. Aveam banii pentru un prim transport de apă. Eu am postat noaptea imaginile și până dimineață am avut adunați bani pentru încă patru transporturi, iar asta a început să se multiplice de la patru la 10, la cele 10', își amintește părintele Valer Sorin Russu.
Ce a pornit ca o intervenție de urgență, menită să stingă setea și chiar să prevină conflictele dintre triburi în perioadele de secetă cruntă, s-a transformat, prin colaborarea cu preotul misionar Aurelian Herciu (din partea Diecezei Romano-Catolice de București, aflat în misiunea din Hurri Hills) și părintele Cristi, într-un amplu program de reconstrucție comunitară.
Astăzi, din donațiile românilor, în deșertul Chalbi au fost instalate rezervoare permanente de apă, s-au ridicat școli și grădinițe, se trimit alimente și se acordă zeci de burse școlare.
A ajunge însă cu ajutoarele în inima deșertului este o aventură care depășește orice imaginație europeană. Drumurile nu sunt doar anevoioase, ci poartă nume care vorbesc de la sine despre pericolele locului: drumul leilor, drumul hienelor, drumul oaselor.
'De cumpărat, se pot cumpăra, bani se pot aduna, dar să ajungi cu ele în mijlocul deșertului este deja o altă poveste. Pentru că treci prin drumul leilor, prin drumul hienelor, prin drumul oaselor - sunt denumiri sugestive pentru ceea ce s-a întâmplat până acum în zonele respective. Și atunci există o doză de pericol permanent. Dar sigur că, fiind misionar, depășim absolut tot și mergem în zonele respective', ne explică preotul din Luduș.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
În comunitățile izolate din Demo și Burgabo, unde misionarii români au pătruns în ultimii doi ani, oamenii nu mai văzuseră niciodată un om alb sau o mașină. Cu toate acestea, legătura s-a sudat instantaneu. Într-un loc în care oamenii nu au aproape nimic, părintele Sorin Russu a descoperit o filosofie de viață dezarmantă.
'Îmi spunea unul dintre bătrânii satului: 'Noi cunoaștem două realități: dimineața răsare soarele și seara apune soarele, ce se întâmplă între ele e voia Domnului'. Asta e o filosofie foarte simplă, chiar simplistă, dar foarte profundă, pentru că, într-adevăr, nu există așteptări și dacă nu ai așteptări, poți să trăiești o viață în bucurie. Nimeni nu are ce împărți cu celălalt, pentru că nu au absolut nimic. Nu există discuții pe niciun fel de teamă că omul vrea mai mult și altul vrea mai puțin. Iar bucuria lor este pe un principiu foarte interesant: dacă avem apă, avem animale; dacă avem animale, avem și mâncare; dacă avem ce mânca, putem vinde restul animalelor să trimitem copiii la școală', a afirmat preotul.
Printre sutele de suflete încreștinate în deșertul Chalbi se află și Talaso Denge Gorai, o tânără de 24 de ani dintr-o familie cu șase frați, care la botez a primit numele Tereza. Dacă la începutul proiectului, visul ei de a studia părea imposibil, astăzi Tereza este absolventă de studii superioare, stăpânește calculatorul, contabilitatea și muzica și este cel mai important translator al misionarilor români, traducând din limba swahili în dialectele locale ale fiecărui trib.
'De când a fost încreștinată, Tereza este omul de bază al comunităților românești misionare din Kenya. Este interpretul și liantul între ceea ce preotul transmite credincioșilor creștini din comunitățile tribale, retransmițând în dialectul tribal al fiecărui trib', spune cu mândrie părintele Valer Sorin Russu, adăugând că 'dorința ei, înainte de a se căsători - anul viitor are nuntă -, a fost să facă o vizită în România, despre care a auzit foarte mult, dar niciodată n-a văzut nimic. A fost așa un fel de cadou, pentru că, într-adevăr, fiind un om de bază, am zis că trebuie răsplătit', a spus Russu.
Vizita în România a venit însă și cu un șoc termic uriaș. Obișnuită cu temperaturi de 35-40 de grade Celsius, Tereza a aterizat în plină toamnă târzie, la minus 4 grade.
'Acum dumneavoastră o vedeți îmbrăcată ca europenii, dar știți ce luptă a fost s-o conving să renunțe la hainele tradiționale? Doar frigul a făcut-o să renunțe la acele haine. Și am echipat-o pentru -4°C. Eu mă mir că suportă așa de bine', râde părintele.
În cele două săptămâni petrecute în România, Tereza a vizitat școli, printre care și Colegiul Național 'Unirea' din Târgu Mureș, ai cărui elevi din clasele primare au strâns bani pentru manualele a 600 de copii din Kenya, a intrat în casele românilor și a participat la slujbele duminicale, unde a cântat, a dansat și a depus mărturie în fața credincioșilor.
'Sunt impresionată de oameni, de bunătatea lor și de inima lor bună. M-am întâlnit cu elevii de la școală, am vizitat câteva familii la casele lor. Da, îmi place această țară și mi-ar plăcea să rămân, dacă ar exista această posibilitate', ne-a mărturisit Tereza.

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
Pentru ea, întâlnirea cu misionarii români a fost linia de demarcație dintre stagnare și viitor.
'Înainte să îl cunosc pe preotul misionar în Kenya, terminasem liceul și stăteam acasă, deoarece nu îmi puteam permite să merg mai departe la studii. După ce preotul misionar a ajuns în Kenya, acela a fost momentul în care am reușit să merg mai departe, la colegiu, iar mai târziu să lucrez alături de ei în munca de misiune. Acum sunt catehet în Dieceza de Marsabit, în zona deșertului Chalbi. Programul zilei începe cu Sfânta Liturghie de dimineață în parohie, iar mai târziu călătorim către filialele noastre, pentru a ne întâlni cu oamenii, pentru a ne ruga împreună cu ei', a afirmat Tereza.
Dincolo de propria poveste, Tereza a adus cu ea recunoștința a mii de oameni din parohiile Turbi, Maikona și Bada Hurri, pentru care apa înseamnă supraviețuire.
'Trăim cu lipsa apei. Avem apă doar în sezonul ploios, iar pentru noi, în deșertul Chalbi, ploaia vine o singură dată pe an. Îi mulțumim părintelui Sorin și 'Proiectului Kenya', deoarece transportul și aducerea apei, care înseamnă viață, se realizează prin acest proiect, în colaborare cu preoții misionari părintele Cristi și părintele Aurelio. Ajutorul vostru, ca popor român, este un real beneficiu pentru noi. Este o binecuvântare, este un har deschis', a subliniat Talaso Denge Gorai.
Rezultatele celor peste șapte ani de proiect sunt astăzi palpabile. Aproximativ 70-80 de burse școlare și universitare au fost acordate copiilor din cele două mari triburi ale zonei, Gobora și Gabra, părintele Sorin având grijă să dubleze fiecare transport de apă și fiecare bursă pentru a menține pacea și echilibrul între cele două comunități.

Sursa foto: Proiectul Kenya
'Acolo, un elev care primește o bursă o exploatează la maximum, în sensul că stă și învață. Nu există copii de nota cinci și de șase, există doar copii foarte buni. Avem deja absolvenți de medicină la nivel de medic, la nivel de asistentă medicală, profesori, învățători, educatori, agricultori, avem un inginer în agricultură, avem chiar prima noastră bursieră care a terminat agronomia și care a ajuns să lucreze în Ministerul Agriculturii de la Nairobi', a precizat preotul.
La rândul ei, Tereza confirmă acest val de speranță cu vești proaspete de acasă.
'Chiar ieri am primit un mesaj de la o tânără care a terminat Universitatea Egerton, Facultatea de Științe ale Educației. I-a scris părintelui: 'Sunt foarte recunoscătoare. Acum îmi termin studiile și absolv cu multă speranță'. Slavă Domnului, va lucra ca profesoară. Avem, de asemenea, un tânăr din Forole care studiază pentru a deveni asistent medical și alți doi studenți. Iar eu, stând aici, în fața voastră, sunt la rândul meu o beneficiară a 'Proiectului Kenya' ', a afirmat Tereza.
Dincolo de cifre și construcții, misiunea poartă și povești profund umane, precum cea a unui tânăr paraplegic din deșert, respins de propria comunitate tribală din cauza infirmității sale. După ce a fost dus la Nairobi pentru operații multiple, misiunea românească i-a plătit doi ani de școală de frizerie și i-a amenajat o mică frizerie chiar în sat. Astăzi, oamenii vin să se tundă la el, iar tânărul nu mai trăiește din milă, ci este respectat și integrat în comunitate.
Întrebat cum reușește să mobilizeze atâția oameni, părintele Valer Sorin Russu, care are în spate 20 de ani de experiență ca director de filială Caritas, spune că totul se bazează pe încredere construită în timp.
'Sunt oprit pe stradă de necunoscuți, mi se dau bani în mână pentru 'Proiectul Kenya', în stații de benzină, în magazine. Nu știu cine sunt, dar ei știu că banii merg acolo. Celor care mă întreabă de ce nu ajut copiii din România, le spun că 20 de ani m-am ocupat de copiii cu dizabilități, de oamenii în vârstă, de cantina socială și centrul de îngrijire la domiciliu de aici. Oamenii știu ce fac. Umblu cu aceeași mașină amărâtă de mulți ani. Noi suntem ca o picătură în ocean, dar ce putem să rezolvăm și este la îndemâna noastră, rezolvăm', ne-a spus preotul.

Sursa foto: Proiectul Kenya
În curând, Tereza se va întoarce în căldura deșertului Chalbi pentru a-și pregăti nunta și pentru a-și continua munca de catehet. Dar legătura dintre România și acele comunități izolate rămâne vie, pecetluită prin rugăciune.
'Ne rugăm pentru voi toți, cei care ne ajutați. Sâmbăta este o zi specială dedicată binefăcătorilor, în care ne rugăm la Sfânta Liturghie pentru toți cei care ne sprijină. Iar când mă voi întoarce în Kenya, voi depune mărturie despre bunătatea, generozitatea și oamenii minunați pe care i-am întâlnit în România', a conchis Talaso (Tereza) Denge Gorai. AGERPRES/(A - redactor. Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Vâlcea: Scăpări de clor pe platforma chimică din Râmnic; trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns, vineri dimineață, la spital, una dintre ele fiind semiconștientă, după ce s-ar fi intoxicat cu clor pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au precizat că au fost semnalate scăpări de clor la un compresor, însă operatorul economic a anunțat c
(P) Scule365.ro, magazinul online care aduce sculele și echipamentele pentru casă, grădină și atelier mai aproape de consumatorii din România
Creșterea comerțului electronic și interesul tot mai mare pentru achizițiile online schimbă modul în care românii cumpără scule, utilaje și echipamente pentru gospodărie. Cunoastem faptul ca diversitatea produselor, disponibilitatea din stoc și serviciile post-vânzare contează to
Constanța: Polițistă rănită după ce autospeciala în care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism, pe Bulevardul Tomis
O polițistă a fost rănită după ce autospeciala în care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism, în noaptea de joi spre vineri, pe Bulevardul Tomis din Constanța, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Conform sursei citate, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, la ora 22:50, despre producerea unui acci
Sălaj: 30 de persoane, evacuate preventiv după prăbușirea podelei unei construcții din Zalău
Treizeci de persoane, dintre care opt minori, au fost evacuate preventiv, joi seara, dintr-un bloc de locuințe din municipiul Zalău, după ce podeaua unei construcții improvizate, folosite ca bucătărie și amenajate la parterul imobilului, s-a prăbușit. Două persoane au solicitat sprijinul autorităților pentru asigurarea cazării în cursul nopții, a informa
Peste 100 de liceeni și studenți participă la cea de-a XIV-a ediţie a proiectului 'Parlamentul Tinerilor'
Peste 100 de liceeni și studenți din toată țara vor participa, în perioada 13 - 15 noiembrie, la cea de-a XIV-a ediție a 'Parlamentului Tinerilor'. Evenimentul este organizat de Asociația Pro Democrația (inițiatorul proiectului), împreună cu Fundația Hanns Seidel - România și Camera Deputaților. '
Emisiunea de mărci poștale Bucuriile iernii (II)- în magazinele Romfilatelia
Emisiunea de mărci poștale 'Bucuriile iernii (II)' va fi introdusă în circulație, vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Componentele emisiunii - două mărci poștale (cu valorile nominale de 6,50 lei și 11 lei) și un plic 'prima zi' - sunt realizate, în manieră grafică inedită, de ilustratoarea de origine română Andreea
Vâlcea: Stațiunea viticolă din Drăgășani a sărbătorit 90 de ani de activitate; în prezent a rămas doar cu trei cercetători (GALERIE FOTO)
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Drăgășani, una din primele unități de profil înființate în țară, a sărbătorit, joi, nouă decenii de activitate, timp în care cercetătorii au creat soiuri recunoscute internațional și au salvat o parte importantă a patrimoniului genetic autohton. Eveni
Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu
Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului
Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie
Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E
Vrancea: Centru de zi pentru 75 de vârstnici, inaugurat la Focșani în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei (GALERIE FOTO/VIDEO)
Un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, care va oferi servicii pentru 75 de beneficiari, inclusiv la domiciliu, a fost inaugurat, joi, în municipiul Focșani, în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul centru, construit
Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î
Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică
Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider
Primarul din Băile Tușnad despre posibilitatea ca stațiunea să fie comasată cu o comună: Este inacceptabil
Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă și posibilitatea comasării localității cu o comună învecinată, susținând că o astfel de măsură ar afecta specificul unei stațiuni turistice și balneare. Edilul consideră că Băile Tușnad, la fel ca celelalte stațiuni care încearcă de









