Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Călărași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 28 de ani, cercetată pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Municipiul Ploiești găzduiește cea de-a III-a ediție a Festivalului Regional de Baby și Mini Baschet! Primăria Municipiului Ploiești invită cetățenii să participe în număr cât mai mare la Festivalul Regional de Baby și Mini Baschet - ediția a III-a, care se va desfășura în perioada 15-17 mai a.c., la Parcul Municipal Ploiești Vest. Evenimentul este o
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Cetățean gambian depistat în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera în Serbia prin PTF Stamora-Moravița Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stamora-Moravița au depistat un cetățean străin care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României în Serbia, eludând controlul de frontieră. În data de 13.05.2026,
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ Căianu Mic: activități preventive, în sistem integrat, continuă în școlile din județ La data de 13 mai a.c., în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat și derulat o acțiune pentru siguranța elevilor din localitatea Căianu Mic. Activitățile au fost desfășurate în sistem in
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
De Ziua Europeană a Doctoratelor, Universitatea Ovidius din Constanța a organizat prima ediție a EU-ARTEMIS Doctoral Day Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Institutul Studiilor Doctorale (ISD), a organizat marți, 13 mai 2026, prima ediție a evenimentului internațional online EU-ARTEMIS Doctoral Day, desfășurat în cadrul Alianței Universitare Europen
Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara
Suspendare temporară a circulației vaporetto pe Canalul Navigabil Bega în data de 16 mai 2026 Societatea de Transport Public Timișoara informează că transportul public local pe canalul navigabil Bega va fi suspendat temporar în data de 16.05.2026, în intervalul orar 1000 - 1324. Măsura este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a even
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ Reținuți pentru acte de violență și tulburarea ordinii și liniștii publice La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani, domiciliate în localitatea Dumbrăveni, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte vio
Comunicat de presă - Garda de Coastă Constanța
Acțiune a Gărzii de Coastă pentru combaterea braconajului piscicol pe fluviul Dunărea Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o nouă acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe fluviul Dunărea, în zona localității Hârșova - Vadu Oii, județul Constanța, în urma căreia au fost depistate cinci persoane implicate în act
Comunicat de presă - Filarmonica George Enescu
Sunwook Kim, în dubla ipostază de dirijor și solist, în concertele vocal-simfonice ale Filarmonicii George Enescu, din 14 și 15 mai Sunwook Kim, muzician de prestigiu și apropiat publicului român, va participa la concertele vocal-simfonice din 14 și 15 mai ale Filarmonicii George Enescu, în dubla ipostază de dirijor și solist, într-un program ce cuprinde lucrări
Comunicat de presă - Orchestrele și Corurile Radio România
Contemporan în România': Big Band-ul Radio ne dă întâlnire cu jazz-ul autohton Cum mai sună astăzi jazz-ul în România? Dacă deseori Big Band-ul Radio România ne dă întâlnire cu muzica artiștilor legendari de jazz care au scris istoria genului pe plan mondial, de la Chick Corea, Duke Ellington, Buddy Rich, la Quincy Jones, Wayne Shorter sau Miles Davis, de aceast
Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
Ilie Bolojan trebuie să răspundă politic pentru decizia sa de a numi la conducerea Vămii o persoană anchetată pentru infracțiuni asimilate faptelor de corupție PSD îi solicită prim-ministrului demis Ilie Bolojan să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori
Comunicat de presă - Senat
Întrevederea senatoarei Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, cu Daniella Misail-Nichitin, ministrul afacerilor interne din Republica Moldova Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, s-a întâlnit mier
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN SPÃLAREA BANILOR, FALS INFORMATIC, ÎNȘELÃCIUNE ȘI EVAZIUNE FISCALÃ, DESTRUCTURAT DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI La data de 12 mai 2026, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate Iași, București și Timișoara, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și polițiștii serviciilor de comba
Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Mircea Eliade comemorat la UBB prin lansarea unui jurnal recuperat Presa Universitară Clujeană a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Asociația Rediviva, organizează joi, 21 mai, de la ora 17:30, în Sala Club a Colegiului Academic al UBB (str. Emmanuel de Martonne nr. 1), lansarea volumului Jurnal. Pagini regăsite (1959-1962) de Mircea E
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor
Locurile I, II și III la nivel mondial pentru pompierii bihoreni, în cadrul IPA Games 2026 Pompierii bihoreni au reprezentat cu cinste România la IPA Games 2026 (Jocurile Mondiale IPA), competiție la care au participat sute de sportivi de performanță din cadrul structurilor de forță din întreaga lume, reușind să obțină medaliile de aur, argint și bronz la discip