Comunicat de presă - Poliţia de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 31.10.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 191.400 de persoane, cetăţeni români şi străini şi aproximativ 67.120 de mijloace de transport care au tranzita
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Peste 300 ha de teren, afectate de incendiile de vegetaţie, în ultimele 24 de ore Colegii noştri au acţionat, în numai 24 de ore, pentru gestionarea celor 1.434 de solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor. În ultima zi a l
Comunicat de presă - Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia
Ziua Naţională a Radioului - Omagiu celor care servesc cultura şi informarea echidistantă Bucureşti, 1 noiembrie 2024 - Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă 'CulturMedia' transmite un mesaj de profund respect şi apreciere tuturor celor care slujesc Radioul Public, o instituţie ce, de aproape un secol, promovează cultura şi informarea echidist
Comunicat de presă - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov
Meciul Rapid - Hermannstadt: TPBI prelungeşte programul liniilor 11, 44, 163 şi 178 Spectatorii au la dispoziţie şi tramvaiele liniei 41 Liniile 11, 44, 163 şi 178 vor avea un program de circulaţie prelungit în seara zilei de luni, 04.11.2024, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FC Rapid Bucureşti - AFC
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Germania, împreună cu partenerii, sprijină România prin Iniţiativa de Acţiune Imediată pentru Apărare Antiaeriană Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru a primit joi, 31 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, vizita omologului german, Benedikt Zimmer, secretar de stat în cadrul Minist
Comunicat de presă - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Profesor al Harvard Business School va susţine o prelegere la UBB Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduieşte joi, 7 noiembrie 2024, prelegerea publică susţinută de Dr. Jorge Tamayo, assistant profesor of business administration la Harvard Business School. În cadrul preleg
Comunicat de presă - Poliţia Locală Ploieşti
Controale ale Poliţiei Locale în cartierul Vest şi piaţa Aurora La data de 31.10.2024, în intervalul orar 10.00-12.00, Poliţia Locală Ploieşti a organizat o acţiune în piaţa Aurora şi în perimetrul cartierului Vest, având drept scop prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilegal, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, stoparea fenomenului
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa
Iluminatul public va funcţiona astăzi pe timpul zilei pe bulevardul 1 Mai Primăria Constanţa execută lucrări de verificare şi reparare a iluminatului public pe bulevardul 1 Mai. Astfel, astăzi, 01 noiembrie, iluminatul public va funcţiona în intervalul orar 08:00-16:00. Serviciul Relaţii Internaţionale, Comunicare şi Turism Direcţia Org
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 389 de verific
Comunicat de presă - Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba
Mihail Sadoveanu aniversat de Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba Scriitor, nuvelist, povestitor, academician şi om politic român, Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, în Paşcani, judeţul Iaşi. A urmat şcoala primară la Paşcani, gimnaziul la Fălticeni şi liceul la Iaşi. Debutează în anul 1897 cu schiţa 'Domnişoara M din Fălticeni', pe care îl s
Comunicat de presă - Muzeul Judeţean Mureş
Priveşte cerul de la Muzeu! - seară de Astronomie cu Andrei Gusan - Muzeul Judeţean Mureş - Secţia de Ştiinţele Naturii vă invită la o seară dedicată astronomiei, un eveniment special recurent, în fiecare seară de joi, în lunile noiembrie şi decembrie, intitulat 'Priveşte cerul de la Muzeu'. Evenimentul, care va debuta joi, 7 noiembrie 2024, de la ora 1
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectaţi de inundaţii, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, o persoană aflată pe lista cetăţenilor români semnalaţi dispăruţi a fost identificată ca fiind decedată. Ministerul Af
Comunicat de presă - MAE
Primirea de către secretarul de stat Traian Hristea a ambasadorilor unor state africane, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare Secretarul de stat pentru afaceri globale şi organizaţii internaţionale Traian Hristea i-a primit joi, 31 octombrie 2024, în audienţă prin sistem video-conferinţă, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare î
Comunicat de presă - Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde
Centura Verde Bucureşti-Ilfov: primele plantări făcute în Bragadiru, Cernica şi Brăneşti / Amendamente depuse la noul cod silvic ce legiferează centurile verzi la nivel naţional / Găvan: un moment la care am visat încă din 2017, devenit realitate Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a marcat joi, 31 octombrie, două borne importante atât pentru Centura
Comunicat de presă - Muzeul ASTRA Sibiu
Dansul - patrimoniul intangibil european în mişcare Dance - Europe's Living Heritage in Motion Perioada: 5 noiembrie 2024 - 31 decembrie 2025 Locaţie:Muzeul ASTRA, Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber, Sala Atelier (S2) Muzeul ASTRA vernisează marţi, 5 noiembrie 2024, ora 17:30, în Sala Atelier (S2