La începutul COP31, secretarul general al ONU îndeamnă statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice
Secretarul general al ONU a îndemnat luni statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice în prima zi a conferinței anuale a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice COP31, care se desfășoară în Turcia, marcată deja de o dispută pe tema finanțărilor, informează AFP.
Liderii prezenți la COP31 ''trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor: să reducă mai rapid emisiile, accelerând o tradiție echitabilă pentru renunțarea la energiile fosile și oferind țărilor vulnerabile finanțările și protecția de care au nevoie'', a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Comunicatul care include declarația șefului ONU însoțește cel mai recent raport despre starea climei al Organizației Meteorologie Mondiale (OMM), o agenție specializată a ONU, și care arată că anul 2026 se înscrie într-o ''lungă serie de recorduri mondiale'', atât în ceea ce privește temperaturile, cât și din perspectiva topirii ghețarilor și a creșterii nivelului apelor mărilor.
Anul acesta este de asemenea marcat de un episod El Nino ''foarte intens, care urmează să accentueze și mai mult căldura și să intensifice condițiile meteorologice extreme până în 2027'', a subliniat organizația.
La începutul acestor două săptămâni dedicate COP31, care se anunță dificile pe plan diplomatic, ceremonia de deschidere a fost amânată cu o oră fără o explicație oficială, în timp ce delegațiile nu reușiseră încă duminică seară să se pună de acord în legătură cu ordinea de zi.
''COP31 are un demaraj dificil'', a spus Jasper Inventor, liderul delegației ONG-ului Greenpeace, într-un mesaj pentru AFP.
Potrivit acestuia, europenii refuză înscrierea pe ordinea de zi a unor elemente privind finanțarea: ''guvernele țărilor dezvoltate sunt categorice'' pe acest subiect, a spus el.
La rândul lor, țările africane au solicitat triplarea fondurilor destinate adaptărilor la schimbările climatice, esențiale pentru protejarea statelor cele mai vulnerabile în fața secetei, inundațiilor sau a creșterii nivelului oceanelor.
Un responsabil din cadrul Uniunii Europene, principalul contributor mondial la finanțările climatice, a subliniat vineri că nu există ''nicio voință politică'' pentru angajamente financiare suplimentare.
În vastul parc expozițional al stațiunii balneare Antalya, atmosfera este mai degrabă realistă decât euforică. Conferința își propune, în primul rând, să transforme în acțiuni concrete angajamentele asumate în cadrul edițiilor anterioare.
Anul 2026 a fost marcat de o succesiune de catastrofe climatice, de la viituri devastatoare în Nepal, valuri de caniculă în Europa și incendii în Indonezia.
În același timp, criza energetică alimentată de războiul din Orientul Mijlociu, creșterea prețulrilor și dificultățile bugetare cu care se confruntă numeroase guverne pun sub semnul întrebării ambițiile climatice.
Constatările oamenilor de știință sunt din ce în ce mai pesimiste. În septembrie, ONU a avertizat că planeta rămâne pe o traiectorie incompatibilă cu obiectivul cel mai ambițios al Acordului de la Paris din 2015, când țările s-au angajat să încerce limitarea încălzirii climatice la 1,5 grade Celsius față de epoca preindustrială.
Bătălia pentru energia electrică
Turcia prezidează COP31 cu sprijinul Australiei, însărcinată cu conducerea negocierilor, în urma unui compromis fără precedent legat de organizarea conferinței.
Ankara intenționează să facă din electrificare o temă-cheie. Obiectivul său: țările să convină să crească ponderea energiei electrice în consumul energetic mondial până la 35% până în 2035, față de aproximativ 20% în prezent.
Această inițiativă ar putea deveni chiar ea un subiect de neînțelegeri.
Uniunea Europeană pledează pentru o electrificare ''curată'', adică o producție de electricitate fără cărbune, petrol sau gaz. Alte țări producătoare de energii fosile ar putea să se arate mai reticente față de această formulare.
O altă umbră care planează asupra conferinței este absența administrației președintelui american Donald Trump. Statele Unite sunt prima economie mondială și ocupă locul al doilea global la emisiile de gaze cu efect de seră după China. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei
O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car
Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan












