Comunicat de presă - Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră
În perioada 5-6 noiembrie s-au desfășurat la Chișinău lucrările Congresului Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) fiind organizate de Universitatea Tehnică a Moldovei https://bsun.org/page/congress-2026/
Participanții la Congres au dezbătut și lansat Viziunea 2035 a RUMN și s-a adoptat Declarația Rectorilor din zona Mării Negre privind propunerea de pace intitulată generic 'STOP THE WAR NOW!'.
BSUN Vision 2035 este un document care definește direcțiile strategice de dezvoltare ale Rețelei în perioada următoare menite să răspundă la provocările actuale și viitoare din regiune cu scopul de a sprijini universitățile membre să le adreseze în mod coordonat prin intensificarea cooperării inter-universitare în regiune, prin deschidere către colaborări cu diferite alte sectoare interesate și implicate în rezolvarea de probleme efective împreuna cu comunitățile locale din regiune.
Documentul definește prioritățile în dezvoltarea de centre (hub-uri) de competențe, în lansarea unui campus virtual, promovarea de cursuri la nivel regional și organizarea de activități de implicarea studenților în echipe comune, transfrontaliere pentru a implementa proiecte inovative care să contribuie la consolidarea păcii, a securității și prosperității în regiune.
La Conferința Rectorilor din Regiunea Mării Negre care reprezintă Adunarea Generala a RUMN, a fost adoptată o declarație care face un apel pentru un plan de pace intitulat generic 'STOP THE WAR NOW!' Declarația rectorilor pleacă de la evidențierea faptului că cel mai afectat sector de consecințele războiului din regiune este sectorul de educație care va avea un impact dezastros pentru multe decenii următoare. De aceea, rectorii universităților membre fac un apel la încetarea imediată a ostilităților și atrocităților militare și trecerea la un plan concret și efectiv de negocieri sub egida ONU. Se propune o foaie de parcurs și modalități de abordare a problemelor aflate în dispută.
De asemenea, Rectorii universităților membre RUMN își afirmă angajamentul pentru a implica toate resursele de cunoștințe și capacitatea tehnico-științifică existente in aceste universități la dispoziția Guvernelor și autorităților internaționale implicate în proces. Documentul poate fi consultat la adresa următoare.
De asemenea, la Congres a fost ales președintele în exercițiu al rețelei în persoana dlui Rector Viorel Bostan de la Universitatea Tehnică a Moldovei pentru un mandat de 2 ani și componența membrilor Biroului Executiv al Rețelei.
RUMN este o inițiativă a Universităților din Romania lansată în anul 1998 la Universitatea Ovidius din Constanța de un grup de rectori din țările riverane Mării Negre, care a fost ulterior larg susținută de universitățile din tarile membre OCEMN și care astăzi reunește peste 100 de Universități din zona extinsa a Mării Negre. https://bsun.org/
Pentru detalii suplimentare: Secretariatul Național Român al RUMN
Tel: 0241 606462 sau email: office@bsun.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.