Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş
Compartimentul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În data de 23.11.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus măsura controlului judiciar faţă de trei inculpaţi, pentru o perioadă de 60 de zile.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
BULETIN DE PRESĂ În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediu
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Delta' al judeţului Tulcea
În cursul acestei dimineţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident rutier cu o posibilă persoană încarcerată, în apropiere de localitatea Agighiol. Către locul producerii evenimentului, s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu o autospecială de stin
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'DELTA' al Judeţului Tulcea
În cursul acestei dimineţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident rutier cu o posibilă persoană încarcerată, în apropiere de localitatea Agighiol. Către locul producerii evenimentului, s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu o autospecială de stin
Comunicat de presă - Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel'
Au fost lângă noi... 12 povestiri despre Holocaustul din România Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel' în parteneriat cu Fundaţia Freedom House România lansează un album de benzi desenate cu poveşti de viaţă ale evreilor şi romilor din perioada Holocaustului în România. Evenimentul are loc în cadrul
Comunicat de presă - Institutul Cervantes din Bucureşti
Ana Blandiana, laureată cu Premio Princesa de Asturias pentru Litere 2024, omagiată la Bucureşti Ambasada Regatului Spaniei în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti organizează săptămâna aceasta un omagiu dedicat scriitoarei Ana Blandiana, laureată a Premio Princesa de Asturias de las Letras 2024 / Premiului Prinţesa de Asturias pentru Literatură 2024.
Comunicat de presă - Infotrafic
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE PE AUTOSTRĂZI, PENTRU EFECTUAREA DE LUCRĂRI Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 15,00, pe autostrada A1, pe sensul dinspre Bucureşti spre Piteşti, între kilometrii 92 - 94 şi între kilometrii 101-102, va fi restricţionat traficul rutier pe prima bandă, pentru a permite efectu
Comunicat de presă - Muzeul Naţional Brukenthal
Christmas at the Palace revine în acest an în superba curte a Muzeului Naţional Brukenthal, oferind sibienilor şi turiştilor o experienţă de neuitat într-o locaţie istorică şi încărcată de farmec. Evenimentul se transformă într-un adevărat festival cultural şi culinar, reafirmând importanţa patrimoniului îmbinat armonios cu arta contemporană prin extinderea pe strada Xenopol.
Comunicat de presă - Primăria municipiului Sibiu
Iluminatul public din cartierele Guşteriţa, Reşiţa, Lupeni şi Lazaret va fi modernizat Primăria Sibiu, prin asocierea contractată pentru întreţinerea, extinderea şi modernizarea iluminatului public din Sibiu - Asocierea Flash Lighting Services SA & Electro Con Impex SRL & MK Illumination SRL - continuă lucrările în noi zone din cartierele oraşului. Printr-un pr
Comunicat de presă - Fundaţia Comunitară Vâlcea
Fundaţia Comunitară Vâlcea a lansat apelul de proiecte pentru Ştiinţescu Vâlcea 4.0 Fundaţia Comunitară Vâlcea a lansat pentru a patra oară racheta Fondul Ştiinţescu în judeţul Vâlcea. Cei interesaţi îşi pot înscrie proiectul printr-o scrisoare de intenţie până la data de 18 decembrie 2024, ora 16:00, prin completarea modelului disponibil pe pagina web a progra
Comunicat de presă - Fundaţia Doina Cornea
Fundaţia Doina Cornea APEL către societatea românească Nu lăsaţi România să devină Belarus! Fundaţia Doina Cornea, prin preşedintele ei, face un apel către toţi cetăţenii României să se trezească acum, în ultimul moment, şi să nu lase ţara să intre într-o aventură din care nu va mai putea ieşi cu faţa curate!
Comunicat de presă - Asociaţia Alef pentru Educaţie, Cultură şi Dezvoltare
În perioada 23 noiembrie - 30 decembrie 2024, Asociaţia Alef pentru Educaţie, Cultură şi Dezvoltare, organizează, în Bucureşti şi localităţi din judeţele Teleorman, Botoşani şi Giurgiu, acţiunile din proiectul Lumina care ne uneşte, pentru a sprijini persoanele aflate in situaţii de risc social şi să lumineze sufletele celor care au nevoie de ajutor- persoane aflate in situaţi
Comunicat de presă - Teatrul Ion Creangă
Ce se vede în luna decembrie la Teatrul Ion Creangă Cu paşi repezi, ne apropiem de cea mai frumoasă perioadă din an şi cum altfel să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi, dacă nu la Teatrul Ion Creangă, locul unde copilăria se împleteşte cu jocul, în lumea de basm a teatrului, în cadrul evenimentului MagicTIC. Cei mici sunt aşteptaţi cu surprize n
Comunicat de presă - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ
25 noiembrie - Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor - 35 de femei, victime ale violenţei domestice, găzduite în locuinţa protejată Venus a DGASPC Neamţ - În ultimii 4 ani, 267 de femei agresate au beneficiat de servicii specializate din partea DGASPC Neamţ Luni, 25 noiembrie, începând cu ora 17.00, clă
Comunicat de presă - Primăria municipiului Constanţa
Evenimente sportive de anvergură europeană la Constanţa! CSM Constanţa se pregăteşte de ultimul duel al Grupei D din EHF European League care va avea loc marţi, 26 noiembrie, de la ora 19:45. În Sala Sporturilor 'Simona Amânar' din Constanţa, CSM Constanţa îşi doreşte să obţină a doua victorie europeană a sezonului, de pe teren propriu. Ultima etapă va pune faţ