Când libertatea însemna temniță, ei au rămas oameni liberi

Despre curaj, despre verticalitate, despre ce înseamnă să nu-ți trădezi conștiința, chiar când totul te apasă să taci.

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, peste 10.000 de tineri, intelectuali, preoți, oameni care aveau ceva de spus, nu ceva rău, doar altceva decât dicta regimul, au fost ridicați și trimiși în temnițele groazei, Aiud, Pitești, Gherla, Sighet. Au fost anchetați, torturați, distruși sistematic, unii au murit, alții au ieșit schilodiți pe viață, dar niciunul nu a fost înfrânt cu adevărat.

Au rămas în istorie câteva nume care și astăzi ne obligă, Nicolae Steinhardt, omul care a scris despre bucuria din întuneric, Gheorghe Calciu, vocea care a predicat libertatea din celulă, Iuliu Maniu, simbolul lucid al democrației strivite, Radu Gyr, poetul care 'a ridicat din gropi o țară', Mircea Vulcănescu, cel care a murit spunând, 'Să nu ne răzbunați!' și Dumitru Stăniloae, teologul care a apărat credința, chiar și în spatele gratiilor.

Dar în spatele acestor figuri emblematice au fost mii de anonimi. Oameni tineri, ca noi. Care nu și-au trădat credința, idealurile sau libertatea interioară.

Astăzi nu avem scuze, avem istorie, avem modele și avem o datorie, să nu uităm, să nu devenim comozi în fața nedreptății, să nu dăm niciodată vina pe 'vremuri'.

În acest context, 14 mai este despre demnitate, despre ce înseamnă să reziști, nu cu forța, ci cu coloana dreaptă.

Deputat POT - Constanța
Maria Cernit

14 mai 2025