Comunicat de presă - Deputat Cezar-Mihail Drăgoescu (Grup USR)
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară, după ce Parlamentul a adoptat proiectul inițiat de deputatul USR Cezar Drăgoescu. Pentru ca măsura să intre în vigoare, mai este nevoie doar de promulgarea legii. 'Pr
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie 2025) Astăzi, 11 iunie 2025, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat - E.c), sesiunea iunie 2025, probă desfășurată la disciplinele matematică sau istorie. Din cei 1923 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe, s
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Agenția Națională pentru Locuințe
ANL a recepționat 16 locuințe pentru tineri în orașul Aleșd Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a recepționat, astăzi, în orașul Aleșd (jud. Bihor), 16 locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Locuințele (8 garsoniere și 8 apartamente cu 2 c
Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Eficientizare energetică cu păstrarea specificului arhitectural, pentru clădirea veche de peste un secol a Grădiniței nr. 2 din Scheii Brașovului Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, mai ales în contextul actualei crize energetice și al schimbărilor climatice, este o provocare pe care autoritățile publice locale o întâmpină de câțiva ani. Dar pentru
Comunicat de presă - ICR Tel Aviv
Eliazar Lotar Theodorescu: fotograf și cineast Despre scurtmetrajul documentar și avangarda fotografică a Parisului anilor 1920-1950 În data de 13 iunie, de la ora 11:00, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează și găzduiește prezentarea intitulată Eliazar Lotar Theodorescu: fotograf și cineast susținută de dr. Ruth Oren. La s
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Iași
Precizări privind remunerațiile conducerilor societăților comerciale municipale 1. Proiectele de bugete ale societăților comerciale sunt întocmite de acestea, nu de Primăria Municipiului Iași și sunt aprobate de Consiliul Local. Directorii și membrii Consiliilor de Administrație nu sunt salariați ai Primăriei Municipiului Iași și, ca atare, nu primesc salarii de
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad din data de 10.06.2025, s-a dispus: 1. Punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul V. M. I., pentru
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
71 de cărți din cele mai diverse domenii și pentru toate vârstele se vor lansa la Târgul de cArte Alba Transilvana, ediția a XVI-a, 20-22 iunie 2025 Timp de trei zile, în 20, 21 și 22 iunie, cartea pentru toate vârstele, preferințele și preocupările va ocupa Esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Imediat după deschiderea oficială a Târ
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Autostrada Pitești - Sibiu: Tronsonul dintre Băiculești și Curtea de Argeș, deschis traficului rutier! Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul județului Cristian Puiu, au fost prezenți astăzi, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, de ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simon
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
BULETIN INFORMATIV DE PRESÃ Polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor produse din cauza vitezei excesive Pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum, polițiștii rutieri au desfășurat o serie de acțiuni punctuale pe
Comunicat de presă - BNR
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a participat la evenimentul de comemorare a Cardinalului Iuliu Hossu la Vatican, în prezența Papei Leon al XIV-lea Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a participat, în data de 2 iunie a.c., la evenimentul de comemorare a Cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu la Vatican, în prezența Papei Leon al XIV-le
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
FORȚE PROASPETE LA INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SATU MARE! 22 de agenți de poliție au părăsit băncile Școlilor de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, respectiv 'Septimiu Mureșan' Cluj -Napoca și au intrat, în rândurile poliției sătmărene. Ieri, 10 iunie 2025, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a avut loc procedura de
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni La data de 10 iunie a.c., la ora 23.25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Gorunului din localitatea Mădăras. Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au c
Comunicat de presă - Cinema Ateneu Iași
Cinema Ateneu Iași continuă proiectul 'Aici, Cinema Junior' - un proiect educativ adresat micilor cinefili Episodul 2 al acestui proiect va avea loc sâmbătă, 28 iunie 2025, începând cu ora 13:00 la Cinema Ateneu Iași. Programul cuprinde vizionarea peliculei Elio și o discuție cu actrița Ada Lupu. Cinema Ateneu Iași continuă programul cultural dedica
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Iași
Semnarea Acordului de înfrățire cu Districtul 2 Praga Joi, 12 iunie 2025, începând cu ora 10.30, la sediul Primăriei Municipiului Iași - Sala 'Vasile Pogor' va avea loc ceremonia de semnare a Acordului de cooperare (înfrățire) cu Districtul Praga 2, din Cehia. Înfrățirea cu Districtul Praga 2, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local 187 din 28 mai