Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al județului Giurgiu
Incendii de vegetație în județul Giurgiu: Intervenții și măsuri preventive
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al județului Giurgiu au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea mai multor situații de urgență, cele mai multe dintre acestea fiind incendii de vegetație uscată și miriște.
Patru incendii au avut drept cauză probabilă fumatul în locuri nepermise. Acestea s-au produs în localitățile Uzunu (aproximativ 500 mp de miriște și vegetație uscată), Copaciu (în jur de 3.000 mp de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș), Ianculești (circa 500 kg de paie) și Hulubești (aproximativ 500 kg de deșeuri menajere).
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, Secției Mihăilești și Punctului de Lucru Călugăreni, cu cinci autospeciale de stingere și o cisternă.
Atenție la scânteile mecanice provenite de la aparatele de tăiere sau sudură
Ieri, în jurul prânzului, pompierii din cadrul Secției Mihăilești au fost solicitați să intervină într-o gospodărie din localitatea Pădureni. Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere, aceștia au constatat faptul că ardeau vegetație uscată și deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea flăcărilor, acestea fiind lichidate înainte să se propage în restul curții.
Patru incendii au avut drept cauză probabilă focul în aer liber lăsat nesupravegheat. Acestea s-au produs în localitățile Radu Vodă (aproximativ un ha de vegetație uscată), Crevedia Mare (în jur de 300 mp de vegetație uscată), Mihăilești (circa două ha de miriște de rapiță) și Malu (aproximativ 2.000 mp de vegetație uscată).
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, Secției Mihăilești și Punctului de Lucru Călugăreni, cu patru autospeciale de stingere.
Informare preventivă
Pentru a preveni izbucnirea unor incendii și pentru a proteja atât viața și bunurile oamenilor, cât și mediul înconjurător, pompierii giurgiuveni reamintesc câteva măsuri esențiale de siguranță:
- Nu folosiți focul deschis în spații deschise în perioada de secetă și temperaturi ridicate, în special în zonele cu vegetație uscată sau miriște;
- La folosirea utilajelor agricole, verificați și întrețineți periodic echipamentele pentru a preveni scânteile mecanice care pot declanșa incendii;
- Evitați folosirea fierăstraielor mecanice sau a altor unelte ce pot produce scântei în apropierea zonelor cu vegetație uscată;
- Nu aruncați resturi de țigări sau alte materiale aprinse în zonele cu vegetație uscată;
- În cazul observării unui foc necontrolat, anunțați imediat serviciile de urgență la numărul 112.
Totodată, atragem atenția asupra faptului că legislația privind protecția mediului interzice arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, a turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetație uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospațiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecință.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.