Comunicat de presă - CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
67 de organizații ale societății civile i-au transmis astăzi Președintelui Nicușor Dan o scrisoare publică despre viitorul buget al UE. Pe 10 octombrie, Președinția irlandeză a Consiliului UE a propus o reducere de 30% (aproximativ 2,3 miliarde de euro) a programului AgoraEU, singurul instrument de finanțare al Uniunii dedicat democrației, drepturilor fundamenta
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
709 cereri de finanțare depuse pentru participarea la 'Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție' (PRIMII), lansat de Ministerul Educației și Cercetării 14 octombrie 2026 Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII) continuă, la nivelul învățământului primar, lo
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Dan Tanasă (deputat AUR): '71 de milioane de lei pentru modernizarea avioanelor IAR-99. Unde sunt avioanele și cine răspunde pentru banii Armatei?' Deputatul AUR Dan Tanasă cere audierea în Parlament a miniștrilor Apărării și Economiei, după ce Curtea de Conturi a constatat nereguli privind avansurile de 71,46 milioane de lei acordate companiei Avioane Craiova S
Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu
Dezbatere privind introducerea uniformelor școlare în școlile din România Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților a organizat marți, 13 octombrie 2026, o dezbatere privind introducerea uniformelor școlare în școlile din România, la care au participat elevi, profesori și părinți, reprezentanți ai Parlamentului și ai Guvernului, ai autorităților administra
Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare a banilor de către o societate comercială și reprezentanți ai acesteia, în legătură cu prestarea unor
Comunicat de presă - Universitatea Transilvania din Brașov
HOSPEx 2026 - Zilele ospitalității Brașovul devine, timp de o săptămână, un spațiu al ideilor și experiențelor care modelează viitorul ospitalității În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediție a HOSPEx - Zilele ospitalității, un eveniment care aduce împreună profesioniști de referință din industria ospitalității, reprezentanți ai mediul
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Campania de toamnă pentru un Mediaș mai verde: 150 de arbori plantați în diverse zone ale municipiului Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public, continuă acțiunile de reabilitare și extindere a spațiilor verzi din oraș prin desfășurarea Campaniei de toamnă de plantare a arborilor. În cadrul acestei inițiative, a
Comunicat de presă - Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' Cluj-Napoca
COMUNICAT DE LANSARE Cluj-Napoca va găzdui prima Panglică Umană împotriva cancerului din România Aproximativ 300 de participanți se vor reuni în Piața Unirii, pe 16 octombrie 2026, la ora 12:00, în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Cancerul de sân rămâne cea mai frecvent diagnosticată formă de cancer la femei în România, reprez
Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Informație de presă Alba Iulia, 14.10.2026 Noi soluții digitale pentru administrația publică din Sibiu și Brașov Digitalizarea administrației publice din județele Sibiu și Brașov face un nou pas înainte prin două proiecte finanțate în cadrul Programului 'Regiunea Centru' 2021-2027, Prioritatea 2 - 'O regiune digitală'. Contractele de fina
Comunicat de presă - Muzeul Județean Mureș
Lajos Csiszar. Edil al orașului lui Bernady - o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș Muzeul Județean Mureș invită publicul marți, 20 octombrie 2026, de la ora 17:00, la vernisajul expoziției temporare 'Lajos Csiszar. Edil al orașului lui Bernady', organizată la Palatul Culturii din Târgu Mureș, la etajul I, în spațiul din fața expoziției d
Comunicat de presă - Opera Brașov
PROGRAM de RECITALURI - NOIEMBRIE 2026 Joi, 5 noiembrie 2026, ora 17.00, Foaierul Operei RECITALURILE OPEREI BRAȘOV - Seri muzicale în foaier Soliști: Aurelia Florian - soprană, Silvia Micu - soprană, Asineta Răducan - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Alin Anca - bas, Dan Popescu - bas Pre
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Municipiul Mediaș a fost gazda Ștafetei Veteranilor Invictus 2026 Municipiul Mediaș a marcat un moment de o deosebită însemnătate civică și patriotică, primind trecerea Ștafetei Veteranilor Invictus 2026, un proiect dedicat susținerii și onorării eroilor neamului. Ieri, orașul nostru a urat bun venit celor aproximativ 200 de reprezentanți ai mișcării
Comunicat de presă - Zilele Filmului Maghiar
Zilele Filmului Maghiar 2026 la final: 3.000 de spectatori la Cluj, peste 7.000 în localitățile din Transilvania participante la festival Peste 7.000 de cinefili au participat la Zilele Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2026, festival desfășurat în Cluj și în alte 16 localități din Transilvania între 7 și 11 octombrie, în organizarea asociației clujene Filmtett.
Comunicat de presă - Academia Națională de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca
Cluj-Napoca devine capitala artei corale: începe unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de dirijat coral din Europa de Est. În perioada 22-26 octombrie 2026, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a XXI-a ediție a Concursului Internațional 'Gheorghe Dima', una dintre competițiile de referință dedicate artei dirijorale corale din Europa de Est.
Comunicat de presă - Academia Română
Alegeri la Academia Română. Membri de onoare Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 14 octombrie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de 7 membri de onoare, după cum urmează: Membri de onoare din țară - Adrian-Paul Iliescu - Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie - Stere