Plafonarea prețurilor la energie ar putea fi înlocuită cu o altă măsură retrânsă la un număr de cetățeni (președintele BNS)

Măsura plafonării prețurilor la energie nu se prelungește, ci se înlocuiește cu o altă măsură care va fi restrânsă la un număr de cetățeni-beneficiari, a declarat, joi, la finalul întâlnirii de la Guvern, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
'Întâlnirea de astăzi a fost o întâlnire de informare de către Guvern, prim-ministru, ministrul de Finanțe asupra elementelor care vor fi cuprinse în bugetul de stat și în bugetul asigurării sociale pentru anul 2025 (...) Am primit asigurări de la ministrul de Finanțe că, în după-amiaza acestei zile, în cel mai scurt timp posibil, și domniile voastre veți avea acces, evident, la acest document. N-au fost multe de comentat în ceea ce privește elementele pe care le-au relatat în principal ministrul de Finanțe și primul ministru. În ceea ce ne privește, am adresat două întrebări clarificatoare. O întrebare clarificatoare viza menținerea unor măsuri de sprijin pentru cetățeni după data de 31 martie, în ceea ce privește prețurile la energie. Am primit asigurări că ele vor fi evidențiate în Legea bugetului. Dimensiunea măsurii în sine, dar și numărul de cetățeni care vor beneficia, de asemenea, vor fi prevăzute în clar. Măsura se menține, dar nu pentru toată lumea, ci pentru un număr mai mic de cetățeni, probabil ținând cont de veniturile pe familie. Modul în care se vor acorda aceste măsuri de sprijin: nu vor fi către firme, pentru că au întrebat și cei din mediul de afaceri, ci vor fi făcute direct către cetățean, ca niște instrumente de plată cu care acesta să-și acopere o parte din cheltuielile facturilor. Nu ni s-a spus nici valoarea. O să aflăm mai multe lucruri când o să vedem toate datele în Legea bugetului. Actuala formă nu se prelungește, ci se înlocuiește cu o măsură care va fi restrânsă la un număr de cetățeni beneficiari', a spus Costin.
Acesta a adăugat că, în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, reprezentanții Guvernului au transmis că s-au făcut simulări pentru o astfel de inițiativă, fără a comunica o valoare.
'Cea de-a doua întrebare pe care am adresat-o a fost cea legată de acordarea unor măsuri de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. Ne-au spus că au făcut niște simulări, că vor acorda măsuri de sprijin. Nu au menționat valoarea sprijinului și nu au menționat și numărul de beneficiari. Nu pot să-mi permit eu să fac comentarii. Important este să avem buget pentru așa ceva. Nu știu cât ar putea să fie pragul respectiv,' a precizat liderul sindical.
Acesta a arătat, de asemenea, că în următoarele luni nu se va discuta despre indexarea pensiilor și, probabil, acest subiect va fi luat în discuție după ce se va vedea cum merge execuția bugetară pe prima parte a anului.
Costin a arătat,totodată, că a solicitat premierului ca, prin legea de aprobare a Ordonanței-trenuleț, să fie eliminate toate elementele de neconstituționalitate din cuprinsul acesteia, în principal elementele care aduc atingere contractelor colective negociate și încheiate.
'Am dat publicității cu scurt timp în urmă o analiză juridică asupra documentului. I-am comunicat premierului și întregii echipe guvernamentale că încrederea noastră în Avocatul Poporului este zero, cu toate că am sesizat-o pe doamna Avocat al Poporului, cu toate că doamna va primi alte sute de sesizări din partea organizațiilor noastre membre. Noi suntem convinși că nu va da curs sesizării noastre, pentru că e un scut acolo, o pavăză pentru clasa politică. Nu e ceea ce scrie în lege și în Constituție. L-am informat pe premier că, în situația în care Avocatul Poporului nu va da curs, și Guvernul României nu va da curs propunerii pe care am făcut-o, și anume, ca legea de aprobare a Ordonanței-trenuleț să sufere modificări, avem varianta de a deschide mii de procese colective și individuale pentru orice salariat reprezentat de BNS, ale căror drepturi sunt afectate de aplicarea abuzivă a acestor prevederi', a subliniat președintele BNS.
Referitor la restructurările din sectorul public, șeful BNS consideră că primii ar trebui să plece 'acei funcționari care au dat OK-ul de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Justiției că Ordonanța-trenuleț este legală și constituțională'.
'Discutăm de restructurări în sectorul public. Dacă ar fi după mine, toți acei funcționari care au dat OK-ul de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Justiției și au zis că Ordonanța trenuleț este legală și constituțională, ar trebui să plece primii, cu toate pe unii cunosc personali și îi iubesc, îi apreciez pentru ceea ce fac. Am primit informații la sfârșitul reuniunii cum că li s-a comunicat celor de la Guvern la vremea respectivă, în scris, că anumite articole sunt profund neconstituționale și ar trebui eliminate. Însă decizia politică a fost mergem înainte mai departe. Pe zona bugetară, BNS a propus adoptarea în regim de urgență a unui instrument juridic, că e Hotărâre de Guvern, că e instrucțiune, că e Ordin de ministru al Muncii, care să stabilească în clar pentru toți ordonatorii de credite din România care sunt pașii care trebuie urmați într-un proces de restructurare și de disponibilizare colectivă. Constatăm că unii au luat-o razna complet și lucrul ăsta nu este în regulă. Am atras atenția premierului că există două justificări pe zona ordonatorilor de credite. Unu, neștiința, și varianta doi, reaua-credință, pentru că nu trebuie să uităm, a devenit un sport național în România restructurarea în sectorul public, care se face anapoda, în afara legii', a precizat Dumitru Costin.
De asemenea, liderul sindical a anunțat că i-a solicitat public ministrului de Finanțe să comunice numărul total al salariaților bugetari din România care au două sau mai multe surse de venituri permanente, la ora actuală.
'Vă informez că i-am cerut public ministrului de Finanțe să ne comunice numărul total al salariaților bugetari din România care au două sau mai multe surse de venituri permanente în momentul de față. Nu mi se pare normal ca un om care corespunde profesional, dar care are o singură sursă de venit, să fie dat afară și să fie păstrat unul care e mai țeapăn, are stele cu grade pe umăr, dar are două surse surse de venit. De asemenea, BNS a propus Guvernului României se ia în calcul adoptarea unui act normativ prin care să-și asume nivelul până la care se fac numiri politice în funcții, care să fie publicate într-un registru național și să știm la nivelul primăriei, la nivelul Consiliul local, la nivelul Consiliului județean, la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, la nivelul oricărei institui publice din România, acesta este nivelul și acestea sunt funcțiile pentru care se fac numiri politice. În rest, sunt funcționari publici sau personal contractual care își ocupă posturile prin concurs și care rămân acolo și își fac treaba cu expertiza profesională pe care o au', a susținut Costin.
În plus, acesta a transmis că BNS a cerut Guvernului limitarea numărului de membri în Consiliile de administrație, precum și plafonarea sau reducerea semnificativă a indemnizației.
'Mă așteptam să veniți cu propuneri, sper să le regăsesc în buget, cum ar fi reducerea în mod semnificativ, cel puțin pentru un an de zile, că e un an greu pentru România, a sumelor forfetare pe care le primesc parlamentarii, de la 35 - 36.000 la 15.000 și le-am spus 'Economisiți 110 milioane în anul ăsta și banii ăia 110 milioane îi folosim la altceva bun'. Evident, n-am primit niciun răspuns. O altă cerință pe care a adresat-o BNS a fost aceea de a limita numărul de membri în Consiliile de administrație. Am cerut plafonarea, reducerea semnificativă a indemnizației (...) Dacă compania performează la sfârșitul de an, atunci să poată să beneficieze suplimentar de niște bonusuri financiare. A fost o altă propunere care sunt convins că și aceasta va fi profund îmbrățișată și cred că ați simțit deja ironia din vocea mea, pentru că n-am primit niciun răspuns de pe partea cealaltă', a afirmat Dumitru Costin.
Totodată, liderul sindical a admis să temele pe care le-a ridicat în discuție la Guvern sunt extrem de complicate iar autoritățile nu aveau răspuns pentru moment'.
'L-am rugat pe premier, în timpul ședinței, pe finalul acesteia, să roage tâmplarii care se ocupă de lambriurile din sala în care noi ne întâlnim să facă mai multe orificii în lambriurile de lemn să avem și noi șansa ca la Zidul Plângerii, de la Ierusalim, să punem niște bilețele scrise, să le băgăm acolo, dacă tot nu ni se răspunde și poate cineva culege un bilețel după ce plecăm și poate primim și un răspuns. Dacă-ți trimit niște mesaje, zic niște întrebări și tu îmi zâmbești și te ridici de la masă și pleci, înseamnă că am venit acolo ca un bou. Mai e nevoie de traducere suplimentară? Noi considerăm că temele pe care le-am ridicat în discuția cu ei sunt niște teme extrem de complicate, la care n-aveau răspuns pe moment', a apreciat președintele BNS. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constructori din România, Austria și Turcia sunt interesați de tronsonul 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii Unirii A8
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit, luni, șase oferte de la constructori din România, Austria și Turcia la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii Unirii A8, a anunțat compania, printr-un comunicat. Cele șase oferte au fost depuse de Strabag (ofertant unic) și asocierile Maky
Raport ORSE: Sărăcia energetică rămâne o problemă majoră în România; regiunea Nord-Est, cea mai ridicată incidență
Regiunea Nord-Est a României înregistrează cea mai ridicată incidență a sărăciei energetice extreme, cu 30,9% dintre gospodării care nu își permit acoperirea nevoilor de consum, din constrângeri financiare, față de media națională de 20%, arată datele raportului anual întocmit de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), pentru anu
Construcția primei instalații de detritiere din Europa a început luni la CNE Cernavodă
România se poziționează între statele cu cele mai avansate programe nucleare civile din lume după ce luni a început, la Cernavodă, construcția primei instalații de detritiere din Europa, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi, la Cernavodă, a avut loc cel mai important moment din istoria sectorului nuclear românesc
DNSC avertizează că au revenit videoclipurile deepfake în care persoane cu notorietate par că girează oportunități de investiții
O serie de atacuri cibernetice agresive, de tip scam, în care sunt utilizate inclusiv videoclipuri realizate cu deepfake, au fost semnalate pe platformele de socializare, imediat după alegerile prezidențiale, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC). '(...) imediat după alegeri am sesizat o revenire destul de agresivă pe
UPDATE Guvernul a aprobat credite bugetare de 300 milioane lei în urma dezastrului de la Salina Praid (ministrul Finanțelor)
Guvernul a aprobat credite bugetare în valoare de 300 de milioane de lei pentru a interveni imediat în sprijinul Salrom, al companiilor din subteran care au avut activități turistice, de recreere și de tratament, prestate ca servicii în partea de sanatoriu a Salinei Praid, a anunțat luni vicepremierul Tanczos Barna, ministru al Finanțelor. Gu
TAROM se alătură primei inițiative globale a companiilor aeriene de combatere a traficului de persoane, coordonată de Alianța SkyTeam
TAROM se alătură primei inițiative globale a companiilor aeriene de combatere a traficului de persoane, coordonată de alianța internațională SkyTeam, din care face parte, a anunțat luni operatorul aerian național. Alianța SkyTeam a emis, la Delhi, la 1 iunie, împreună cu toți membrii săi, o Declarație comună împotriva traficului de persoane, deveni
Sandu (BID): Banca de Investiții și Dezvoltare a României nu va atrage resurse, ci doar va finanța și garanta proiecte
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) nu atrage resurse, ci doar va finanța și garanta proiecte, a declarat luni, la un eveniment de specialitate, directorul general al instituției bancare, Dan Sandu. 'Nu suntem o bancă normală, suntem o bancă specială, cu legislație specială, supraveghere specială, registru special (...) Nu atragem resu
Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu aproape 11% în luna mai, la 55,661 miliarde de euro
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României totalizau 55,661 miliarde de euro la finele lunii mai 2025, în scădere cu 10,81% comparativ cu nivelul de 62,414 miliarde de euro la 30 aprilie 2025, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale, transmis luni AGERPRES. În cursul lunii mai au avut loc intrări de 5,827
CCIR, prima instituție neguvernamentală membră a Organizației Mondiale a Turismului
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a fost acceptată ca membru oficial afiliat al Organizației Mondiale a Turismului (UN Tourism), devenind prima entitate neguvernamentală din România care dobândește acest statut. Potrivit unui comunicat al CCIR, remis luni AGERPRES, această decizie a fost luată în cadrul ce
Deși parcul auto din Europa Centrală și de Est îmbătrânește, șoferii amână înlocuirea vehiculelor (studiu)
Vârsta medie a vehiculelor în țări din Europa Centrală și de Est a atins sau depășit 12 ani, cu toate acestea, majoritatea șoferilor nu consideră că vehiculele lor sunt vechi, iar 44% spun că mașina lor 'nu mai e nouă, dar nici veche', relevă rezultatele unui studiu de specialitate dat luni publicității. Studiul, realizat d
Polonia și România, codașele Europei la înnoptările turiștilor străini în primul trimestru
Turiștii străini au fost responsabili pentru 45,6% din număr total de 452,4 milioane de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică din UE în primele trei luni ale acestui an, însă în rândul statelor membre există diferențe foarte mari, iar Polonia și România au fost codașele Europei după acest indicator, arată datele publicat
ASFOR: Poziția României nu este una de respingere a obiectivelor de mediu ale EUDR, ci una de corectare și ajustare
Poziția României și a altor state membre nu este una de respingere a obiectivelor de mediu ale Regulamentului UE privind produsele fără defrișare (EUDR), ci una de corectare și ajustare pragmatică a unui cadru legislativ care, în forma actuală, generează haos administrativ, confuzie operațională și riscuri sistemice, susține Asociația Forestierilor din Ro
ANAR: O linie de apărare a fost construită în zona Praid pentru protejarea gospodăriilor de viituri
O linie de apărare pe o lungime de aproximativ 750 de metri a fost construită pentru protejarea gospodăriilor care ar fi putea fi afectate de o undă de viitură formată pe pârâul Corund cauzată de prăbușirea bruscă a planșeului unei mine vechi a Salinei Praid, a anunțat, luni, Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR).
Bursa de la București, în scădere pe majoritatea indicilor după o oră de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) era în scădere pe majoritatea indicilor după o oră de la debutul tranzacțiilor, iar rulajul se cifra la peste 35,65 milioane de lei (7,04 milioane de euro). Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, care arat
PAID îndeamnă asigurații afectați de inundații să ceară despăgubiri în baza PAD-ului pe care îl dețin
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) reconfirmă capacitatea sa de a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați de inundațiile severe din ultimele zile și dă asigurări că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă și eficientă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul