logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Deși parcul auto din Europa Centrală și de Est îmbătrânește, șoferii amână înlocuirea vehiculelor (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Vârsta medie a vehiculelor în țări din Europa Centrală și de Est a atins sau depășit 12 ani, cu toate acestea, majoritatea șoferilor nu consideră că vehiculele lor sunt vechi, iar 44% spun că mașina lor 'nu mai e nouă, dar nici veche', relevă rezultatele unui studiu de specialitate dat luni publicității.

Studiul, realizat de Grupul MOL, s-a bazat pe răspunsurile a peste 1.700 de membri ai programului de loialitate MOL Move din Ungaria, România, Cehia, Slovacia, Serbia și Slovenia și a analizat obiceiurile legate de întreținerea mașinilor și atitudinea față de carburanții premium.

Datele oficiale ale UE arată o vârstă medie a vehiculelor de 15 ani în Ungaria, 15,5 ani în România, 15,1 ani în Slovacia și 16,2 ani în Cehia. Cu toate acestea, estimările auto-raportate sunt semnificativ mai mici în toate țările, ceea ce sugerează că mulți șoferi fie subestimează, fie ignoră vârsta reală a mașinilor lor. În România, doar 20% dintre respondenți cred că vehiculul lor este vechi - deși aproape jumătate dintre ei (47%) conduc mașini mai vechi de 10 ani.

De asemenea, studiul a mai arătat că aproape jumătate dintre șoferii din regiune nu intenționează să își schimbe mașina în următorii cinci ani - indiferent de vârsta acesteia. În mod îngrijorător, unul din zece respondenți (10%) a declarat că în prezent nu își permite nici măcar o reparație minoră. Această lipsă de flexibilitate financiară și amânarea întreținerii prezintă riscuri semnificative pentru siguranța rutieră, subliniază autorii studiului.

În acest context, devin tot mai importante soluțiile accesibile, de zi cu zi, care pot prelungi durata de viață a vehiculului - cum ar fi utilizarea carburanților premium, care conțin aditivi speciali ce ajută la prevenirea acumulării de depuneri în interiorul motorului - în special pe injectoare și supape - depuneri care, în timp, pot duce la reducerea performanței, consum mai mare de carburant și defecțiuni mai frecvente.

În regiune, 64% dintre șoferi folosesc carburanți premium cel puțin o dată, iar 30% dintre aceștia aleg un astfel de carburant de cel puțin patru ori din zece alimentări.

De asemenea, majoritatea respondenților cred în beneficiile carburanților premium: 60% sunt de acord că aceștia îmbunătățesc performanța motorului, în timp ce 56% cred că ajută la prelungirea duratei de viață a acestuia.

În România, 58% dintre șoferi evaluează că fac tot ce consideră că ar ajuta pentru mentenanța mașinii, cu 18 puncte procentuale mai mult decât media respondenților. În plus, jumătate dintre respondenții români aleg carburant premium pentru cel puțin patru din zece alimentări. Doar 13% nu folosesc deloc carburanți premium, semnificativ mai puțini decât media regiunii (27%).

'Această abordare arată că românii sunt responsabili și atenți la măsurile pe care le pot lua pentru a asigura îngrijirea mașinii, în contextul în care pentru ei este important ca mașina să fie de încredere și funcțională o perioadă îndelungată, fără probleme mecanice majore, să poată fi folosită în siguranță și să mențină costurile de întreținere reduse', spun autorii studiului.

Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie și retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est.

MOL România este prezentă pe piața locală de 30 de ani, operează 236 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți în Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL în Tileagd.

În ultimii cinci ani, compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru proprietarii de vehicule electrice, instalând în 41 de stații puncte de încărcare MOL Plugee. Aceste stații au în prezent capacitatea de a deservi simultan 96 de vehicule electrice. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 378

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 29-10-2026 19:51

ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale

ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom

Economic Intern 29-10-2026 19:38

Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate

Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist

Economic Intern 29-10-2026 19:28

Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026

Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.

Economic Intern 29-10-2026 19:11

Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului

Economic Intern 29-10-2026 19:07

Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)

Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min

Economic Intern 29-10-2026 18:28

Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură

Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita

Economic Intern 29-10-2026 18:16

Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)

Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor. 

Economic Intern 29-10-2026 18:10

Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Economic Intern 29-10-2026 17:59

CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii

Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț

Economic Intern 29-10-2026 16:52

FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși

Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv

Economic Intern 29-10-2026 15:49

FSCE2026/Man (ANRE): Situația în prezent nu e printre cele mai bune; toți factorii trebuie să se implice să găsească soluții să trecem iarna

Situația în acest moment nu este printre cele mai bune și toți factorii trebuie să se implice și să găsească soluții să trecem această iarnă, a declarat, joi, Mircea Man, secretar general la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. 'În ultima vreme au fost multe dezbateri și, uitându-ne la informa

Economic Intern 29-10-2026 15:42

FSCE2026/Dinu (DNSC): Apar din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice; uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant

Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la știri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar, iar uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant pe care trebuie să îl luăm în calcul, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la Directoratul Național de Sescuritate Cibernetică.

Economic Intern 29-10-2026 15:28

O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice începe pe 3 noiembrie

O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. 'Începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00, pe

Economic Intern 29-10-2026 15:21

Petrescu: Adoptarea legislației financiare în Republica Moldova, însoțită de condiții care să încurajeze emisiunile și participarea investitorilor

Experiența României arată că adoptarea legislației în Republica Moldova trebuie însoțită de condiții care să încurajeze atât emisiunile, cât și participarea investitorilor, a declarat, joi, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat, la Chișinău, la con

Economic Intern 29-10-2026 14:57

ANOFM: Rata șomajului la nivel național a fost de 3,20% în septembrie, în scădere ușoară

Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,20%, la sfârșitul lunii septembrie din 2026, cu 0,06 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară, relevă datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca București (ANOFM). Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, numărul total de șomeri la fin