21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni.
Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezvoltarea unei conștiințe istorice și culturale comune în rândul locuitorilor din Munții Apuseni și, totodată, oferă o oportunitate pentru educarea tinerelor generații privitor la evenimentele revoluției de la 1848 și importanța lor în contextul formării României moderne.

Foto: (c) EUGEN ENACHESCU/AGERPRES FOTO
'Ziua de 21 septembrie ar deveni o zi de celebrare a identității istorice și culturale a Munților Apuseni, un moment în care locuitorii regiunii ar putea să reflecteze asupra contribuției semnificative a acestui teritoriu la formarea statului național român. Într-o perioadă în care identitățile locale și naționale sunt importante, sărbătorirea acestei zile ar sublinia continuarea luptei pentru libertate și demnitate a poporului român, contribuind astfel la consolidarea unității naționale. Totodată, consiliile județene, consiliile locale, primăriile, instituțiile culturale și educaționale ar putea contribui la promovarea acestei zile prin manifestări, programe sau activități cultural-educative, aducând astfel un plus de valoare cultural și educațional. Este un pas important în recunoașterea și promovarea valorilor istorice ale Munților Apuseni, în creșterea conștiinței identitare a românilor din această regiune', potrivit expunerii de motive, semnată în numele inițiatorilor de deputatul PSD Remus - Gabriel Lăpușan.

Peisaj din Arieseni.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Senatul a adoptat în plen, la 22 septembrie 2025, cu 104 voturi 'pentru' și 21 de abțineri propunerea legislativă prin care să fie instituită Ziua Munților Apuseni în fiecare an la data de 21 septembrie.

Cheile-Galbenei
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Camera Deputaților a aprobat, în 23 decembrie 2025, cu 269 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri proiectul de lege dedicat Zilei Munților Apuseni. Camera Deputaților a fost for decizional.

Cascada Miresii
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Cu prilejul votului din Camera Deputaților, deputatul PSD Remus Lăpușan a subliniat necesitatea protejării acestei zone importante din punct de vedere cultural și istoric pentru țara noastră. 'Foarte multe din statele din Munții Apuseni au o problemă de demografie și cred că ceea ce a mai rămas trebuie protejat. Trebuie să facem tot posibilul să protejăm munții din România', a spus atunci deputatul Remus Lăpușan.
Potrivit legii, această zi poate fi marcată de autoritățile publice, autoritățile administrației publice centrale și locale, de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, precum și de organizațiile aparținând minorităților naționale, prin organizarea unor acțiuni și evenimente cu caracter cultural, educativ și artistic, precum și de punere în valoare a potențialului local.

Imagine de la cariera de exploatare de suprafaţă de cupru din Munţii Apuseni de la Roşia Poieni.
Foto: (c) MARINELA BRUMAR /AGERPRES FOTO
De asemenea, pot fi organizate excursii tematice și activități de promovare a producătorilor locali din zona Munților Apuseni, în cadrul piețelor volante și al târgurilor dedicate acestora.
'Autoritățile publice și autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile publice deconcentrate, precum și organizațiile aparținând minorităților naționale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea acțiunilor și evenimentelor prevăzute anterior, în limita alocărilor bugetare aprobate. Cu ocazia sărbătorii anuale a Zilei Munților Apuseni, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate zilei Munților Apuseni', mai prevede propunerea legislativă.

Tradiţionalul "Târg de fete de pe muntele Găina", zona Vaii Arieşului, din Munţii Apuseni.
Foto: (c) PAUL BUCIUTA /AGERPRES FOTO
Președintele României a semnat Decretul nr.19 din 14 ianuarie 2026 pentru promulgarea Legii nr. 13/2026 privind instituirea zilei de 21 septembrie ca Ziua Munților Apuseni. Legea nr. 13/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 27 din 15 ianuarie 2026. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul
A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)
Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie
Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we
Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene/ Timișoara Forum for European Values (5-6 noiembrie)
O inițiativă comună a Municipiului Timișoara și a Ministerului Afacerilor Externe al României, Forumul de la Timișoara pentru Valori Europene (Timișoara Forum for European Values) reunește, pe 5-6 noiembrie, lideri politici europeni, diplomați, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, cadre universitare, organizații ale societății civile, actori culturali și
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Galaction și Epistimia Greco-catolice Sf. Galaction și Epistimia Romano-catolice Sf. Grigore Lakota, ep. m. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 noiembrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 noiembrie
Este a 309-a zi a anului 2026. Au mai rămas 56 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 58 m și apune la 17 h 00 m. Luna răsare la 02 h 43 m și apune la 15 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Femeia de afaceri Ruth Handler, inventatoarea păpușii Barbie (4 noiembrie)
Ruth Handler, antreprenoarea americană care a revoluționat industria jucăriilor inventând păpușa Barbie, s-a născut la 4 noiembrie 1916, într-o familie de emigranți polonezi. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Isadore Elliot Handler. Handler a urmat Art Center School of Design din Los Angeles. Primul ei loc de muncă a fost la studiourile Pa
FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la invadarea Ungariei de către forțele Pactului de la Varșovia (4 noiembrie)
În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, forțele Pactului de la Varșovia au lansat un atac terestru asupra Ungariei pentru înăbușirea revoltei spontane care izbucnise la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anunțat într-un scurt mesaj radio că națiunea ungară a fost invadată declarând: ''Trupele noastre luptă. Guvernul













