Asociația Energia Inteligentă: Reducerea voluntară a consumului nu poate acoperi un posibil deficit de până la 2.500 MW
Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea aduce cel mult 100-200 MW, insuficient pentru a acoperi un posibil deficit de până la 2.500 MW în orele de vârf, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
'După 25 ani de iresponsabilitate energetică, Guvernul cere responsabilitate voluntară de la alții. România a declarat stare de alertă energetică. Sună grav. Sună a mobilizare. Sună a stat care știe ce are de făcut. În realitate, pentru reducerea consumului în orele de vârf, statul vine deocamdată cu un apel: 'Fiți responsabili și opriți-vă voluntar!'. Adică Guvernul cere companiilor să își întrerupă producția, să nu își realizeze marfa, să nu își încaseze profitul, să își plătească în continuare salariații și să suporte penalitățile pentru comenzile nelivrate. Asta în condițiile în care în România se plătește energie electrică foarte scumpă (a doua cea mai scumpă energie electrică din PZU în primele 6 luni ale anului 2026). Toate acestea pentru un eventual mulțumesc', a transmis specialistul în energie.
Potrivit acestuia, consumatorii nu pot fi compensați în condițiile unei stări de alertă în care reducerea consumului de energie electrică se face voluntar. Voluntariatul nu poate acoperi un deficit de 1.700-2.500 MW, a adăugat Chisăliță.
'România importa deja aproximativ 1.700 MW în orele de seară. Dacă s-ar opri și a doua unitate de la Cernavodă, necesarul de import ar putea depăși 2.500 MW, potrivit declarațiilor premierului. Dacă crește consumul pe fondul caniculei mai sunt necesari 700 MWh. În același timp, seceta afectează și statele vecine, deci nimeni nu poate garanta că energia necesară va exista la frontieră exact în orele critice', susține președintele AEI.
În fața unui asemenea deficit, Guvernul mizează pe reducerea voluntară a consumului de către instituții, populație și companii, însă voluntariatul energetic are o limită foarte clară - factura economică, consideră acesta.
'O fabrică nu este un bec pe care îl stingi la ora 20:00 și îl aprinzi la ora 23:00. În industrie există cicluri tehnologice, temperaturi care trebuie menținute, materii prime aflate în proces, instalații care nu pot fi oprite instantaneu și contracte cu termene ferme de livrare. Cine plătește marfa neprodusă? Cine plătește rebuturile? Cine acoperă salariile, repornirea instalațiilor și penalitățile comerciale? Răspunsul actual este simplu - compania care acceptă să ajute sistemul', întreabă specialistul.
În acest context, Chisăliță apreciază că 'Guvernul va cere astăzi industriei să se sacrifice gratis'.
'Într-un sistem energetic bine organizat, reducerea consumului nu se face prin rugăminți televizate. Se contractează din timp. Compania primește bani pentru capacitatea pe care se obligă să o reducă și o plată separată pentru energia efectiv neconsumată. În schimb, își asumă contractual obligația de a răspunde atunci când sistemul are nevoie. România încearcă să obțină acum același serviciu fără să îl plătească. Este ca și cum statul ar cere unei centrale să producă energie gratuit, din patriotism. Sau unei firme de transport să livreze combustibil fără să factureze. Când însă este vorba despre consumatori, autoritățile par să creadă că pierderea economică poate fi acoperită din responsabilitate. Responsabilitatea nu plătește salariile și penalitățile', a explicat președintele AEI.
Dumitru Chisăliță estimează că reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea ajunge în următoarele zile la 100-200 MW, cu o valoare medie de aproximativ 150 MW.
Potrivit acestuia, cele mai importante contribuții ar urma să provină din industrie (30-80 MW), instituțiile publice și centrele comerciale și de birouri (câte 20-40 MW), consumatorii casnici (20-50 MW), precum și din reducerea iluminatului ornamental și publicitar și a altor categorii de consum (câte 10-20 MW).
'Chiar și acceptând unele suprapuneri și variații, vorbim despre numai 5-10% dintr-un posibil deficit de seară de 1.500-2.500 MW. Ajută? Da. Rezolvă problema? Categoric nu. Primii 150-300 MW pot fi obținuți prin reducerea climatizării, iluminatului ornamental, încărcării vehiculelor electrice, pompelor programabile și unor activități comerciale. Pentru următorii 500 MW trebuie intrat în industrie. Iar acolo factura poate depăși un milion de euro pentru fiecare oră de reducere, la care se adaugă riscurile tehnologice și comerciale. Nu poți opri industria în ordinea numerelor de telefon', a adăugat specialistul.
Potrivit președintelui AEI, ordinea reducerii consumului ar fi trebuit stabilită și contractată înainte de apariția crizei, începând cu consumurile complet amânabile, urmate de procesele industriale discontinue, liniile de producție care pot încheia controlat ciclul în curs, procesele electrointensive și continue, iar consumatorii casnici ar fi trebuit afectați doar în ultimă instanță, prin întreruperi rotative.
El subliniază că spitalele, sistemele de alimentare cu apă, telecomunicațiile, metroul, aeroporturile, structurile de ordine publică și instalațiile energetice critice trebuie protejate aproape integral.
'România pregătea încă din 2025 un mecanism ANRE de servicii de flexibilitate prin care consumatorii sau agregatorii să fie plătiți pentru reducerea temporară a consumului. (...) Primii 200 MW pot fi obținuți relativ repede, următorii 300 MW pot fi obținuți cu eforturi și cu costuri acceptabile, fără oprirea instalațiilor tehnologice critice. Pentru următorii 500 MW trebuie intrat însă în industrie, iar costul economic poate crește la peste un milion de euro pentru fiecare oră de reducere', a mai scris președintele AEI.
Dumitru Chisăliță susține că starea de alertă energetică ar fi trebuit să fie însoțită de contractarea urgentă a serviciilor de flexibilitate, de plăți pentru disponibilitatea de reducere a consumului și de compensații pentru energia efectiv neconsumată.
Totodată, aceasta ar fi trebuit să includă notificarea directă și etapizată a marilor consumatori, protejarea contractuală a acestora față de penalitățile de nelivrare, publicarea puterii agregate ce poate fi redusă în fiecare etapă și stabilirea unor criterii clare pentru trecerea de la măsuri voluntare la măsuri obligatorii.
'În lipsa acestora, statul spune industriei: 'Oprește-te tu, ca să nu se vadă că noi nu ne-am pregătit'. România nu a ajuns aici pentru că populația pornește mașina de spălat la ora 20:00 și nici pentru că o fabrică refuză să-și sacrifice producția gratuit. A ajuns aici după ani în care s-au închis capacități securitare, s-au construit capacități nesecuritare fără stocare, s-a ignorat flexibilitatea consumului și s-a sperat că importul va exista întotdeauna. Acum, când importul devine scump și nesigur, Guvernul descoperă solidaritatea. Dar solidaritatea cerută numai unora, în timp ce pierderile rămân exclusiv la ei, nu mai este solidaritate. Este naționalizarea responsabilității și privatizarea pagubelor', a completat Dumitru Chisăliță.
Autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri și pe fluviul Dunărea. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor:Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 413 milioane de lei, validați pentru deconturi în cadrul schemelor de plafonare-compensare, în perioada 18 mai - 31 iulie
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a validat, în perioada 18 mai - 31 iulie, pentru decont, suma totală de 412,94 milioane de lei aferentă schemelor de plafonare-compensare derulate în România în ultimii ani. Potrivit unui comunicat al instituției, remis luni AGERPRES, în ultim
Bursa de Valori București a închis pe verde prima ședință de tranzacționare din această lună
Bursa de Valori București (BVB) a închis cu creșteri pe toți indicii prima ședință din august, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 126,49 milioane de lei (24,11 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,80%, pân
Kronospan reduce consumul de energie electrică cu 50%, ca măsură de solidaritate cu Sistemul Energetic Național
Kronospan a decis să oprească, în mod etapizat, o parte dintre liniile sale de producție, cu scopul de a reduce consumul de energie electrică al companiei cu până la 50%, în contextul situației actuale de pe piața energiei din România. Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES, măsura vine 'ca răspun
ELCEN aduce un aport suplimentar de aproape 30 MW în Sistemul Energetic Național, prin repunerea în funcțiune a CET Grozăvești
CET Grozăvești a reluat, începând de luni, producția de energie electrică, prin punerea în funcțiune a grupului de cogenerare, aportul de aproape 30 MW furnizat consolidând stabilitatea Sistemului Energetic Național, informează Electrocentrale București (ELCEN). Potrivit unui comunicat al companiei, această decizie vine
VIDEO Marii consumatori industriali sunt pregătiți să reducă voluntar consumul de energie (premier)
Marii consumatori industriali și-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul de energie în orele de vârf, iar reprezentanții unor companii vor discuta cu conducerile acestora pentru adoptarea unor măsuri începând de marți, a afirmat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferin
VIDEO Sistemul de tarifare dinamică a energiei ar putea fi introdus peste un an - un an și jumătate (premier)
România ar putea dispune, peste un an - un an și jumătate, de un sistem de tarifare dinamică a energiei electrice, odată cu implementarea proiectului de instalare a 800.000 de contoare inteligente, a declarat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la Palatul Victoria. Potrivit acestuia, noul
DEER organizează în octombrie, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie
Distribuție Energie Electrică România (DEER) va organiza, în perioada 29-30 octombrie, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment ce va reuni reprezentanți ai sectorului energetic, ai industriei IT, ai autorităților publice, ai mediului academic și ai companiilor specializate în securitate
Fermierii cer garanții autorităților în vederea unui sprijin financiar pentru sectorul ovin și caprin
Un număr de 27 de organizații profesionale ale fermierilor și cooperativelor, reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), solicită aprobarea unui pachet legislativ de sprijin financiar pentru sectorul ovin și caprin, deblocarea exporturilor de ovine, plata urgentă a despăgubirilor pentru pesta micilor rumegătoare și compensarea integrală a pierder
VIDEO România are o întârziere de 1-2 ani față de Bulgaria în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei (premier)
România înregistrează o întârziere de aproximativ 1-2 ani față de Bulgaria în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, ca urmare a unor decizii nepotrivite în domeniul eliberării avizelor tehnice de racordare (ATR) și a lipsei unor condiționări privind realizarea capacităților de stocare în proiectele fotovoltaice fin
VIDEO Importurile mai scumpe de energie vor influența prețurile din toamnă, dar nu vor fi creșteri semnificative (premier)
Importurile de energie electrică realizate în orele de seară, la prețuri mai ridicate, vor influența indirect prețurile în perioada de toamnă, însă nu într-o măsură care să determine creșteri semnificative, a afirmat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria
VIDEO Ilie Bolojan: Aprovizionarea cu țiței va reintra în normal; cantitatea procesată pentru piața românească va fi în bună regulă
București, 3 aug /Agerpres/ - Aprovizionarea cu țiței va reintra în normal și, din punctul acesta de vedere, cantitatea procesată pentru piața românească, în rafinăriile care livrează spre România, va fi în bună regulă, a declarat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținu
MF lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euro
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 7-14 august, cea de-a opta ediție a Programului Fidelis din acest an, care oferă dobânzi de până la 7,50% pentru titlurile de stat denominate în lei și de până la 6,30% pentru cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. În cadrul ediției din august,
VIDEO Bolojan: Avem un minus de producție de energie în regiune de peste 4.000 de megawați
România are un deficit important de energie seara, între orele 19:00 și 23:00, pe care îl acoperă din importuri, însă și pe acest segment există o presiune importantă pentru că în întreaga regiune se înregistrează un deficit de energie de peste 4.000 de megawați, a arătat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, la finalul un
CNAIR: Restricții de circulație în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș din caza caniculei
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone au circulația restricționată, marți, între orele 12:00 - 20:00, pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Restricțiile
Bolojan: Dacia și Ford au oprit producția de astăzi, voluntar, până pe data de 19 august
Companiile Dacia și Ford vor avea, voluntar, producția oprită până pe data de 19 august, ceea ce va însemna o economie la energie de aproximativ 200 MW, a declarat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.














