Sibiu: ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a câștigat marți, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, și cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român reprezentat tot de Fisc, potrivit informațiilor publicate pe portalul de justiție.
Fisc-ul sibian avea nevoie de această decizie a instanței, pentru a putea întabula casa și cu cealaltă jumătate, care nu fusese pe numele lui Iohannis, ci pe numele Baștea.
''Admite acțiunea formulată de reclamantul STATUL ROMÂN, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu pârâta B.R., având ca obiect constatare nulitate act juridic. Constată nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr. 7 din 6 februarie 2012, emis de Biroul Notarial 'Bucșa Radu Gabriel' și Asociații, în ceea ce privește includerea în masa succesorală a imobilului situat în localitatea Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 29, județul Sibiu, România, înscris în Cartea Funciară nr. 128410 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu) și în Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu). Dispune radierea dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu) și a dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu). Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantului cu cota de 32.459/43.100 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu) și cu cota de 1/1 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 - Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 - Sibiu), cu titlu de moștenire. Obligă pe pârâtă să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus menționat'', se arată în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Sibiu.
În paralel, reamintim că Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a atacat cu apel în decembrie 2025, decizia Tribunalului Sibiu de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis.
Dosarul se va înainta Curții de Apel Alba, în vederea soluționării cererii de apel.
Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea fostului președinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
''Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acțiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului și recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosință a acestui imobil'', se menționează într-un comunicat emis anterior de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Potrivit sursei citate, având în vedere că pârâții, respectiv familia Iohannis, au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanței și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului.
''Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român'', au precizat reprezentanții ANAF.
La începutul lunii octombrie 2025, ANAF a anunțat printr-un comunicat că a preluat, în condițiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29 - ce a aparținut familiei Iohannis - ca urmare a unei moșteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
Președintele instituției, Adrian Nica, declara atunci că ANAF nu avea, până la acel moment, indicii despre vreo intenție a soților Iohannis de a achita sumele datorate pentru imobilul din Sibiu, din strada Nicolae Bălcescu nr 29, și va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți, urmând să solicite, suplimentar de plata sumei, și măsuri asiguratorii.
''Între ANAF și cei doi soți a existat corespondență pe două paliere, o dată în ceea ce privește predarea imobilului, unde aceștia au menționat prin avocat că nu dețin cheia și prin urmare nu se pot prezenta la predarea imobilului și, pe celălalt palier, aceștia au solicitat explicații privind modul de calcul al sumelor datorate. ANAF a oferit aceste explicații. Până la prezenta dată nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate. ANAF va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți și va solicita, suplimentar de plata sumei, și măsuri asiguratorii asupra bunurilor în vederea recuperării prejudiciului datorat'', a explicat șeful ANAF, la postul B1 TV.
În septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baștea, cea de la care familia Iohannis a cumpărat o parte dintr-un imobil din Sibiu, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei.
După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Brașov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, anulase contractul de vânzare-cumpărare în cazul imobilului din Sibiu ''încheiat între pârâții Baștea Ioan - decedat, moștenitor fiind Baștea Rodica, în calitate de vânzător, și Iohannis Carmen Georgeta și Iohannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători'', potrivit informațiilor postate pe portalul instanței. AGERPRES / (AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
CSM: Gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării - 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, marți, că, la șapte zile de la implementarea mecanismului de normare a numărului de dosare, la nivel național, gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării este de 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii. Potrivit unui c
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea
Pedeapsă cu amânare pentru un fost șef al DIICOT Ialomița, acuzat că reținea pentru el banii ridicați la percheziții
Alexandru Mihailiuc, fost procuror șef al DIICOT - Biroul Teritorial Ialomița, a fost condamnat definitiv marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei și plata unei amenzi penale de 80.000 de lei, pentru fals în declarații, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat că a reținut și folosit mai m
Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă 'cum se fac casele în Italia pentru servitori' (stenograme)
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, 'cum se fac toate casele în Italia pentru servitori'. Detalii despre intențiile fo
Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final (stenograme)
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că 'misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final', discuția având loc în luna mai 2025. În referatul procurorilor DIICOT apare la
Călin Georgescu, adus la tribunal; zeci de susținători au venit la instanță
Călin Georgescu a fost adus marți la Tribunalul București, unde se va judeca cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale, inculpat pentru că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. De asemenea, procurorii cer arestarea preventivă a unui compli
Poliția Capitalei: 29 de percheziții într-un dosar deschis în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei
Polițiștii și procurorii efectuează, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - S
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.





