MIPE propune un nou model de finanțare pentru 2028-2034, bazat pe bani europeni, naționali și investiții private (ministru)
România pregătește trecerea la Planul de Parteneriat Național și Regional (PPNR), care ar putea aduce circa 70 de miliarde de euro din fonduri europene, la care s-ar adăuga contribuții naționale și investiții private, a declarat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, la o conferință de specialitate.
Necesarul de dezvoltare depășește suma de 70 de miliarde de euro, motiv pentru care ministerul propune un mecanism de cofinanțare care ar putea dubla capacitatea de investiții în următorul cadru financiar, până la peste 140 de miliarde de euro.
'România are, în acest moment, un orizont de a trece de la PNRR-ul actual la ceea ce se va numi PPNR, Planul de Parteneriat Național și Regional, unde avem o cifră deja alocată în dreptul României, 60 de miliarde de euro. Din această sumă, o parte trebuie alocată Politicii Agricole Comune, iar restul sunt banii pentru regiuni și pentru prioritățile naționale. Separat, avem un Fond de competitivitate, unde ambiția minimală a României ar trebui să fie de circa 10 miliarde de euro. În total, 60 de miliarde de euro, plus 10 miliarde de euro, înseamnă 70 de miliarde de euro. Se pot împărți 70 de miliarde de euro ca să continuăm această perspectivă de sustenabilitate de care avem nevoie? Răspunsul meu este că nu. În România avem o expresie care va fi puțin mai greu de tradus pentru colegi, dar care sunt deja obișnuiți cu expresiile noastre populare: două paie la trei măgari, în sensul că noi avem acum, din nevoile de infrastructură, circa 15 miliarde de euro numai pe sectorul de infrastructură, care se vor muta în perspectiva financiară următoare, pentru că nu avem încă bani suficienți să acoperim tot, ca nevoi de la apă, canal ce rămâne în plus, la autostrăzi, căi ferate și modernizări pe care le avem numai pe infrastructură. Prin urmare, 70 miliarde de euro nu sunt suficienți.', a menționat Dragoș Pîslaru, la 'Conferința - descoperiți România. Care sunt atuurile României în competiția pentru atragerea investițiilor? - o inițiativă a Fundației Deloitte România.
Prin urmare, ministrul Investițiilor propune 'o schimbare de paradigmă', astfel încât să se ajungă la suma de 140 de miliarde de euro în perioada 2028-2034.
'Propunerea mea este ca, de data aceasta, să mergem într-o schimbare de paradigmă, la 1 euro bani europeni, 1 euro bani naționali. Ce înseamnă asta? 70 de miliarde de euro bani europeni, 7 ani cadrul financiar, 10 miliarde de euro pe an. Dacă calculăm faptul că deja aveam 30% oricum bugetați în mod uzual, ar însemna o diferență de 20% care intră din mecanisme de ajustare. Discuția aceasta o voi avea pe îndelete cu domnul ministru de Finanțe (Alexandru Nazare - n. r.) dar, din calculele pe care mi le-am făcut pe baza modului în care arată proiecțiile, 10 miliarde de euro investiții pe an nu este o problemă pentru România. 70 de miliarde de euro, plus 70 de miliarde de euro, ajungem la 140 de miliarde de euro în perioada 2028-2034. Asta înseamnă ancorarea multianuală a resurselor naționale, faptul că acum avem o libertate maximă dată de regulamente care nu ne mai împiedică să folosim pentru ce decide România că trebuie folosit, fie prin programare de jos în sus la nivel regional, fie prin politici sectoriale naționale, fie prin bani pe care îi dai pe zona clasică de politică agricolă comună, dar ceea ce este crucial e că te uiți la 140 de miliarde de euro. Cireașa de pe tort pe care vreau să o propun este că aș vrea să nu facem o astfel de planificare doar prin consultarea sectorului privat, ci printr-un mecanism de commitment, de angajamente, adică la un euro bani europeni, un euro bani naționali și un euro sector privat investiți', a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, dacă din februarie-martie începe programarea, scopul ar fi ca în iulie 2027 să fie finalizată această programare.
'Asta ar însemna că avem o discuție de un an jumate cu sectorul privat, care sunt investițiile strategice pe care sectorul privat le pune pe masă pentru perioada următoare. Vă puteți gândi la un cadru de tip inflation reduction act, în care, prin instrumente financiare, orice investiție strategică poate primi 20% sprijin, care vine direct din programarea strategică pe care o face. Asta înseamnă un dublu leverage, adică am pe de o parte fondurile europene care îmi creează levier pe fondurile naționale și, pe de altă parte, banii publici europeni și naționali care creează levier pe banii privați - și invers. Lucrul acesta înseamnă că discutăm de ceva fără precedent - și anume că putem trece de la o situație extrem de neplăcută de ajustări dureroase, în care economia este încă în ajustare, la o programare multianuală fără precedent pe șapte ani în care avem lock-in, deci avem resursele clare - și europene și naționale - pe un plan care are 200-210 miliarde de euro ca amploare și care vizează de fapt continuitatea unui model bazat pe investiții și cu schimbarea ambiției României de la un catching up economy, deci o economie care prinde din urmă, la o economie care devine actor regional important asumat la nivel european, contribuind direct la lanțurile valorice', a precizat Dragoș Pîslaru.
Șeful MIPE a subliniat că anul viitor așteptăm 2,62 de miliarde de euro, după depunerea Cererii de plată 4 pe PNRR.
'Pentru mine, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și pentru Guvern, faza de stingere de incendii se termină anul ăsta. Se va termina cu depunerea cererii de plată nr. 4 pe PNRR, unde vom aștepta foarte repede anul viitor 2,62 de miliarde de euro, cea mai rapidă cerere care a fost pe PNRR și care sper să dea încredere. Începând din februarie, martie, după ce o să avem o discuție în Coaliție, în Guvern, vom începe să avem această construcție care este, după părerea mea, o oportunitate fără precedent de a consolida un model bazat pe investiții, cu actorii privați la masă, parteneri în această 'Sfântă Treime', dacă vreți, a investițiilor pe care le propunem în continuare. România nu are de ce să aștepte finalizarea negocierii la Bruxelles. România ar trebui, până în iulie anul viitor, să-și termine această viziune de țară', a susținut Pâslaru.
În opinia sa, Planul de Parteneriat Național și Regional este un pretext dar, în același timp, 'o oportunitate de a folosi această ancorare în regulamentele europene pentru a urmări interesul național'.
'Cel mai patriotic lucru cu putință în țara asta, în perioada următoare, este să folosim bine banii europeni, astfel încât sectorul public, sectorul privat, banii naționali, banii europeni, să fie cu toți puși pentru aceleași cauze. Aceasta este perspectiva pe care aș vrea să o ofer ca oportunitate pentru investitorii străini, dar și pentru cei autohtoni - și cred că până la urmă conceptul acesta economic de self-fulfilling prophecy, adică profeția autoîndeplinită pe care o avem în economie - este unul care poate să transforme România într-o poveste de succes atât în ajustarea și punerea casei în ordine, cât și la modelul de investiții care este mai mult decât fezabil, toate aceste lucruri în paralel cu finalizarea proiectelor pe care le avem în derulare și cu absorbția banilor, mai ales din PNRR în anul viitor', a completat ministrul. AGERPRES/(A - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANPC: Amenzi de 50.000 de lei în urma controalelor la principalul aeroport din țară
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a derulat acțiuni de control și monitorizare în incinta aeroportului Henri Coandă, în urma cărora a aplicat amenzi de 50.000 de lei și a oprit de la comercializare o cantitate de 22 de kilograme de produse, informează ANPC printr-un comunicat. 'În contextul apropierii sezonului turisti
Ștefăneștii de Jos, Feleacu și Voluntari, în topul localităților 'de lux' de la marginea marilor orașe (analiză)
Cele mai scumpe localități din România în care poți deveni proprietar se află în periurbanul orașelor București, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara, iar primul loc în clasamentul național este ocupat de comuna Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov, unde casele se vând cu un preț mediu de 2.681 euro/mp, arată o analiză de profil. Potr
Guvernul a aprobat reformarea Nomenclatorului serviciilor sociale prin simplificarea actualului sistem
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), reformarea Nomenclatorului serviciilor sociale, cu scopul de a simplifica reglementarea, de a sprijini furnizorii și de a îmbunătăți accesul beneficiarilor la servicii adaptate nevoilor reale. Potrivit unui comunicat al ministerului, actul norm
Gheorghiu: Ce se încearcă să se propage despre presupusa 'vânzare hoțească' a unor pachete de acțiuni ale statului e un fake news
Ce se încearcă să se propage despre presupusa 'vânzare hoțească' a unor pachete de acțiuni ale statului este un fake news, construit deliberat pentru a speria oamenii și pentru a intoxica spațiul public, transmite vicepremierul Oana Gheorghiu. 'Când un politician alege deliberat să răspândească panică și dezinformare î
Dimache (UTCB): România are 12% din epurarea apelor uzate conform cerințelor Uniunii Europene
România are 12% din epurarea apelor uzate conform cerințelor Uniunii Europene, în condițiile în care 63,5% dintre localități sunt conectate la stațiile de epurare, iar la nivel național există 1.242 de astfel de stații, a declarat, joi, Alexandru Dimache, decanul Facultății de Hidroinginerie și Managementul Resurselor de Apă de la Universitatea Tehnică de C
Leonte (FNGCIMM): Turbulențele și lipsa de predictibilitate au determinat firmele să pună pe pauză programele de dezvoltare
Turbulențele și lipsa de predictibilitate au făcut ca acele firme care aveau programe de dezvoltare în minte și doreau să le lanseze să le pună pe pauză, a declarat, joi, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Cătălin Leonte, la un eveniment de specialitate. 'În
TPBI: Liniile 178, 205 și 311, deviate în fiecare weekend până pe 11 octombrie pentru proiectul 'Străzi Deschise'
Autobuzele liniilor 178, 205 și 311 vor circula pe trasee modificate în fiecare weekend, în perioada 25 aprilie - 11 octombrie 2026, între orele 9:00 și 22:00, ca urmare a desfășurării proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană', a anunțat joi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Activitatea operațională pe segmentul feroviar Fălciu-Cantemir, testată de autoritățile vamale din România și Republica Moldova
Reprezentanți ai autorităților vamale și ai polițiilor de frontieră din România și Republica Moldova au participat la activitatea de testare operațională a segmentului feroviar Fălciu - Cantemir, etapă esențială în operaționalizarea controlului coordonat la frontiera de stat, informează Autoritatea Vamală Română (AVR), într-un comunicat de presă trans
Folcuț (ARB): Observăm o creștere a ratei creditelor neperformante în cadrul companiilor, aproximativ 5,1%
Rata creditelor neperformante pe sectorul companiilor a ajuns la aproximativ 5,1%, iar în sectorul IMM este de 6,1%, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB). 'Avem în jur de 931.000 de firme în România, 99,8% sunt IMM-uri, că vorbim astăzi de IM
Vicepreședintele BEI a vizitat șantierul autostrăzii A1, de lângă Curtea de Argeș
Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Ioannis Tsakiris, a vizitat joi un șantier de lângă Curtea de Argeș, unde se construiește un tronson al A1, prima autostradă din România care traversează Munții Carpați, informează un comunicat de presă al instituției financiare internaționale. Cu prilejul vizitei, Ioannis Tsaki
ASF: Evoluțiile recente și direcțiile strategice privind consolidarea piețelor de capital în UE, analizate cu comisarul pentru Servicii Financiare
Evoluțiile recente și direcțiile strategice privind consolidarea piețelor de capital la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe inițiativele legislative în curs de dezvoltare, au fost analizate joi, în cadrul discuțiilor conducerii Autorității de Supraveghere Financiară cu comisarul european responsabil pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și
ONRC: 1.829 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele trei luni din 2026
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele trei luni din 2026 a fost de 1.829, în creștere cu 14,31% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 1.600 de insolvențe, conform datelor publicate pe si
Reforma legii salarizării reprezintă o provocare pentru Guvern (secretar de stat)
Reforma legii salarizării reprezintă o provocare pentru Guvern pentru că trebuie să rezolve problema de echitate în sistemul public de salarizare fără să compromită stabilitatea finanțelor publice, a afirmat, joi, Florin Alexandru Zaharia, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, la un eveniment de specialitate. ''Avem niște pr
Barometru: 86% dintre români sunt familiarizați cu conceptul de construcții sustenabile; media europeană este de 69%
Conceptul de construcții sustenabile este familiar pentru 86% dintre români, mult peste media europeană, care se situează la 69%, conform ediției 2026 a Barometrului Construcțiilor Sustenabile, publicat joi de Observatorul pentru Construcții Sustenabile al Saint-Gobain. La nivel global, gradul de familiarizare cu acest concept s-a stabil
CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre litoral în minivacanța de 1 Mai
CFR Călători va suplimenta capacitatea de transport spre litoral în perioada 30 aprilie/1 mai - 3/4 mai 2026, prin introducerea unor trenuri directe suplimentare către Constanța și stațiunile de la Marea Neagră, inclusiv Mangalia, din București Nord și Suceava, cu ocazia minivacanței de 1 Mai, a anunțat joi compania. ''Cu ocazia





