Leonte (FNGCIMM): Turbulențele și lipsa de predictibilitate au determinat firmele să pună pe pauză programele de dezvoltare
Turbulențele și lipsa de predictibilitate au făcut ca acele firme care aveau programe de dezvoltare în minte și doreau să le lanseze să le pună pe pauză, a declarat, joi, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Cătălin Leonte, la un eveniment de specialitate.
'În ultimii ani cele mai cunoscute programe derulate de noi sunt cele pe spațiu temporar pentru crizele provocate de pandemia Covid și după aceea criza provocată de războiul din Ucraina. Ultimul an în care s-a acordat un credit cu garanție prin programul IMM Invest a fost în 2024. La momentul respectiv aveam în portofoliu peste 75.000 de companii care au accesat un astfel de credit. Din punctul nostru de vedere, IMM-urile îmbracă o plajă foarte largă, de la companii cu un singur angajat până la companii cu 250 de angajați și cu o cifră de afaceri de 50 de milioane. Din punctul de vedere al băncilor, intră la diverse categorii, micro, IMM, firme medii și așa mai departe, chiar unele merg și în zona de corporate. Totuși, având un portofoliu atât de larg, noi am putut să facem niște analize pe nevoile firmelor. Sigur că în ultima perioadă toate aceste turbulențe și lipsa de predictibilitate au făcut ca acele firme care aveau programe de dezvoltare în minte și doreau să le lanseze, să le pună cumva pe pauză. De asemenea, am constatat o altă categorie de firme care au o nevoie acută de cashflow și care ar avea nevoie de creditare. Într-un astfel de mediu, echilibristica este extrem de greu de făcut. Noi, ca firmă care garantăm creditele și care în ultima instanță suntem cei care decontează către bănci, dacă firma intră în imposibilitate de plată, facem niște analize de risc. Nu dăm efectiv garanții oricui, ci acelor firme care probează bonitate financiară și au capacitate de rambursare', a spus Cătălin Leonte, la evenimentul Profit.Ro 'IMM - Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini' - ediția a VI-a.
El a menționat că Fondul a făcut o evaluare pe portofoliu și a constatat că apetența pentru credite în cadrul IMM-urilor este în zona de creditare între 300.000 și 500.000 de lei.
'Sunt niște credite care să ajute mai mult zona de micro-întreprinderi dacă doriți și, curios, făcând evaluare tot pe portofoliu nostru, rata de default la acest segment este foarte mică, 0,86%, mult sub media pieței care se apropie de 2,7% dacă nu mă înșel', a afirmat Cătălin Leonte.
Întrebat despre rata de default a creditelor cu garanție FNGCIMM, el a declarat să se află sub 2,6%. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat, astfel încât sprijinul acordat comunităților cu resurse limitate să nu conducă la o dependență excesivă de finanțarea centrală, a declarat președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, în cadrul unui s
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.


