Brașov: Ioan Neculaie, condamnat la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală
Afaceristul Ioan Neculaie, fost patron al echipei de fotbal FC Brașov, a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Brașov, la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
Soluția este dată într-un dosar vechi de aproape zece ani, care a ajuns pe rolul Tribunalului Brașov în 2021.
'Condamnă pe inculpatul Neculaie Ion la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în formă continuată (8 acte materiale)', se arată în soluția postată, vineri, pe portalul instanțelor de judecată.
De asemenea, instanța l-a condamnat pe Neculaie la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei privative de libertate.
Totodată, instanța 'deduce din pedeapsa închisorii duratele reținerii din data de 28 ianuarie 2016 și arestării preventive din 8 februarie 2016 până la 8 martie 2016 inclusiv'.
Conform soluției citate, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea civilă exercitată de statul român, prin ANAF, și îi obligă pe inculpații din dosar la plata, în solidar, 'a sumei de 18.523.475 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul adus bugetului statului, suma ce se va actualiza începând cu anul 2016, cu valoarea accesoriilor până la data plății efective, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală'.
În rechizitoriu, procurorii l-au acuzat pe Ioan Neculaie de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare și spălare de bani.
El era acuzat că ar fi înregistrat în contabilitatea FC Brașov tranzacții fictive pentru a obține deducerea de TVA
'În calitate de acționar majoritar, administrator de fapt al SC Fotbal Club Brașov S.A și singura persoană cu drept de semnătură în această firmă, la data de 27.12.2010 inculpatul Ioan Neculaie a retras fără justificare legală din contul de casă al acestei societăți, suma de 9.830.000 lei, iar la data de 30.12.2011 suma de 3.900.000 lei, iar pentru a da aparență de legalitate acestor retrageri a înregistrat în evidențele societății antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1648 din 18.05.2012 incheiat intre Ioan Neculaie si SC Fotbal Club Brasov S.A prin care primul s-a obligat, în schimbul sumei de 4.156.400 euro, să transfere proprietatea asupra a două terenuri din extravilanul comunei Sânpetru, jud. Brașov, pe care acesta le achiziționase în data de 20.09.2011 cu suma de 871.346, 41 lei, bunul fiind vândut, astfel la un preț de peste 20 de ori mai mare față de prețul de achiziție', au arătat, în 2016, procurorii.
Decizia instanței brașovene nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
În 2017, afaceristul a mai fost condamnat, de Curtea de Apel Brașov, la o pedeapsă de doi ani cu închisoare, într-un dosar întocmit pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', trimiși în judecată după mai multe conflicte violente în stradă
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au trimis în judecată 14 membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', dintre care 11 sunt arestați preventiv, pentru implicare în mai multe conflicte violente pe stradă, în București, în care au fost folosite pistoale neletale, sticle incendiare de tip cocktail
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, reținut pentru 24 de ore
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere a unei măsuri preventive, a anunțat, luni, Biroul de presă al Poliției Capitalei. 'Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lo
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu
Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze
Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat
Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt
Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central
Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate
Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numel
Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi
Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens
Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera î
Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)
Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentu
UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit
Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf











