Procurorul Sandu: Mă întreb dacă CSM va sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe judecătorii CEDO
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, susține că decizia CEDO privind plata unor sume restante către magistrați este una 'istorică' și că această hotărâre 'a pus în fața magistraților români o oglindă'.
'Vălul s-a ridicat și nu mai putem păcăli curțile europene de justiție. Din păcate, prea târziu', este comentariul făcut de Claudiu Sandu, într-un mesaj postat pe Facebook.
De asemenea, Claudiu Sandu se întreabă dacă Secția pentru judecători a CSM va sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei șapte judecători CEDO care au pronunțat, în unanimitate, această hotărâre.
'Cred că este pentru prima oară când într-o hotărâre a unei instanțe europene se face o critică voalată la adresa Curții Constituționale. Acest semn de întrebare la adresa imparțialității magistraților este un semnal de alarmă cu privire la seriozitatea justiției din România. Venită după hotărârea LIN II, în care justiția, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost indicată ca vinovată de crearea unui risc sistemic de impunitate a infractorilor, venită după hotărârea Danileț împotriva Romaniei, despre care se vor scrie cărți despre dreptul la libera exprimare, această hotărâre - 'Pușcașu și alții împotriva României' - prezintă un tablou sumbru asupra statului de drept în România. Un tablou în care interesul financiar pare să fi trecut în fața imperativului unei justiții eficiente și adevărate, în care anularea probelor este preferată uneori unei judecăți pe fondul cauzei, un tablou în care dosare definitiv judecate sunt redeschise pentru a fi declarat nevinovat inculpatul călcând în picioare stabilitatea raporturilor juridice, un tablou în care se folosesc cu rea-credință instituții juridice, precum strămutarea doar din dorința de a împiedica orice întrebare care ar putea fi adresată CJUE', adaugă procurorul CSM.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, joi, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de faptul că nu primit integral de la statul român diferite sume de bani, pe care le câștigaseră în urma unor hotărâri judecătorești.
'O hotărâre istorică. De fapt nu este chiar hotărâre pentru că nu a fost judecat fondul. În cauza 'Pușcașu și alții împotriva României', CEDO a făcut ceea ce aștepta orice jurist echilibrat și cu capul pe umeri. A pus în fața magistraților români o oglindă. Știu, mulți vor spune că nu știu ce vorbesc și că sunt un jurist jalnic care nu înțelege cu adevărat această hotărâre CEDO. Eu cred că orice om poate să o înțeleagă chiar dacă nu este jurist', afirmă Claudiu Sandu, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin poziții critice la adresa celor care conduc Justiția.
În continuare, Claudiu Sandu oferă câteva explicații cu privire la decizia CEDO:
* 'Instanțele par să fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituțional, care relevă o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă. Curtea subliniază că judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice, prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice intrând în competența puterilor executive și legislative, care dispun în acest domeniu de o largă marjă de apreciere.
Pe scurt, instanțele au ieșit din sfera puterii judecătorești și au încălcat competența celorlalte puteri din statul român. Când eu am spus asta, Secția pentru judecători a CSM a decis că am încălcat independența justiției și mi-a făcut sesizare la Inspecția Judiciară. Mă întreb dacă vor sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei 7 judecători CEDO care au pronunțat, în unanimitate, această hotărâre istorică'.
* 'Circumstanțe excepționale și constrângeri economice și bugetare pe care autoritățile trebuie să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă, dublată de punerea în aplicare a unei serii de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătorești reflectă eforturile depuse de autoritățile naționale în vederea asigurării unui echilibru între interesele publice și cele private.
În aceste condiții, având în vedere și situația particulară a reclamanților, Curtea a concluzionat că nu a fost adusă o atingere esenței însăși a dreptului reclamanților de a obține executarea hotărârilor judecătorești sau le-ar fi impus o sarcină individuală excesivă.
Pe scurt, în condițiile unor dificultăți economice și bugetare, confruntat cu necesitatea menținerii unor activități și servicii publice esențiale, este justificat pentru un guvern să amâne plata unor datorii certe, dar care nu reclamă urgență.
Desigur, aici se ridică o dilemă de ordin moral. Pentru un guvern care ia măsuri de limitare a datoriei publice și de a evita dezechilibre economice sau chiar o criză economică, o măsură de a amâna plata unor datorii de acest gen este justificată.
Pentru un guvern care ar renunța la măsuri de criză economică și se va deda la cheltuieli discreționare din banul public, o astfel de măsură de neexecutare a unor hotărâri judecătorești nu mai apare ca justificată, iar această hotărâre CEDO nu își mai găsește aplicare.
Prin urmare, este normal ca magistrații, având în vedere situația particulară a acestora, să sufere privațiuni atunci când toate categoriile sociale suferă.
În acest context, proaspăta decizie a ICCJ este vizibil contrară dreptului european și practicii CEDO și ridică o problemă de moralitate cu privire la modul în care se pune problema executării acestei decizii, având în vedere daunele de 1% pe zi de întârziere'.
* 'Curtea observă că, de-a lungul timpului, fără a modifica în mod formal legile succesive care reglementează remunerația magistraților, jurisprudența constituțională și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remunerației judecătorilor.
Atunci când judecătorii naționali au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii este susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare.
Pe scurt, se ridică semne de întrebare cu privire la imparțialitatea magistraților, atunci când pronunță soluții în care au un interes patrimonial personal, aceasta în contextul în care practica judiciară a reconfigurat cadrul juridic aplicabil remunerației magistraților'. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di
Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață
Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț
CSM: Executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, în contextul recentei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, că executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat. 'În contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza 'Pușcașu și alții &ic
Reacția procurorului general la violența în școli: Orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate
Procurorul general Cristina Chiriac a avut o primă reacție la creșterea violenței în școli, în care susține că gravitatea incidentelor recente din unitățile de învățământ impune un răspuns instituțional ferm și că orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate. 'Violența în școli e
Judecătorii nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Doi judecători de la Curtea de Apel București nu au reușit vineri să se pună de acord în legătură cu luarea unei decizii pe contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe fostul candidat la prezidențiale în arest la domiciliu. Completul de judecată este format din magistrații Cristian D
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT
Marin Burcea, unul dintre bodyguarzii lui Călin Georgescu, este audiat vineri la sediul DIICOT, în dosarul în care fostul candidat este acuzat că ar fi angajat un specialist să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia. Potrivit unor surse judiciare, Marin Burcea a fost chemat să dea o declarație î
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București
Călin Georgescu a fost adus vineri dimineața la Curtea de Apel București, unde se va judeca contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe fostul candidat la prezidențiale în arest la domiciliu. Completul de judecată este format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria M








