Precipitații record au paralizat insula turistică Ibiza
Ultimele manifestări ale uraganului Gabrielle au adus precipitații record pe insula spaniolă Ibiza, provocând inundații care au paralizat-o aproape complet, informează miercuri DPA.
'A fost cea mai ploioasă zi în Ibiza din 1952 (când au început măsurătorile)', a indicat miercuri serviciul meteorologic spaniol Aemet într-un bilanț al furtunii din ziua precedentă.
Ultimele date arată că în capitala Ibiza au căzut marți 254 de litri de apă pe metru pătrat într-un interval de 24 de ore - 'mai mult de jumătate din cantitatea care cade de obicei în regiune într-un an întreg', a precizat Aemet.
Cantitatea uriașă de ploaie a aruncat insula în haos. Cel mai grav incident a fost o alunecare de pietre la un hotel din capitală, în urma căreia trei persoane au fost rănite ușor, a relatat ziarul Periodico de Ibiza, citând autoritățile locale.
Circa 220 de turiști au fost evacuați și cazați într-o altă unitate, a anunțat lanțul hotelier Vibra.
Mii de alți vizitatori ai insulei au fost, de asemenea, afectați. Marți, nivelul apei de pe străzi ajungea în unele locuri până la piept, iar în înregistrări video se văd turiști înaintând prin apă cu valizele în mâini.
Drumul de acces spre aeroport era încă parțial închis miercuri, potrivit postului RTVE, iar numeroase zboruri au fost deviate sau întârziate.
În total, autoritățile au consemnat marți circa 200 de incidente cauzate de vreme, printre care inundații, alunecări de teren, copaci doborâți, canale și linii electrice avariate.
Serviciile de urgență au intervenit pentru a salva persoane rămase blocate în mașini și locuințe. Deși ploaia s-a oprit de mult, pe insulă continuă să fie probleme, întrucât unele drumuri, case și garaje sunt încă inundate, a relatat RTVE.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Polo, aflat în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, s-a intensificat la categoria 5
Uraganul Polo a crescut în intensitate și s-a transformat într-un uragan de categoria 5, nivelul maxim, în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, existând riscul producerii unor inundații periculoase, a anunțat marți Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite, într-unul din buletinele sale, potrivit Reuters. În
El Nino reprezintă o ''amenințare importantă'' pentru sănătate, avertizează ONU
Organizația Națiunilor Unite a avertizat marți în legătură cu numeroasele potențiale efecte ale El Nino asupra sănătății, subliniind că acest fenomen climatic natural reprezintă o ''amenințare importantă'', potrivit AFP. Riscurile sanitare sunt multiple, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): călduri intense care pot agrava anu
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'În februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Recenta activitate a vulcanului Etna situat pe insula italiană Sicilia, care a generat un imens nor vulcanic, a determinat suspendarea, până marți, la ora locală 14:30, a operațiunilor pe aeroportul din Catania, care a fost afectat în mod similar în luna august, când sute de zboruri au fost anulate, informează agenția de presă EFE.
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute
La aproape trei săptămâni de la viitura devastatoare produsă în Nepal, autoritățile au anunțat marți că au găsit rămășițele a aproape 1.400 de persoane decedate, în timp ce peste 4.000 sunt în continuare date dispărute, transmite agenția de presă EFE. Conform celor mai recente cifre furnizate de poliția nepaleză, au fos
Himalaya se apropie de un punct critic, mijloacele de trai a milioane de oameni sunt în pericol (raport)
Masivul Himalaya se apropie de un punct critic întrucât ghețarii din acest masiv se topesc mai repede decât în urmă cu un deceniu, fenomen care amenință securitatea aprovizionării cu apă pe măsură ce regiunea se apropie de un ''volum maxim'', preconizat să fie atins până la jumătatea secolului, potrivit unui studiu dat publicităț
Incendiu pe o insulă din Croația/ 500 de persoane evacuate și 3.500 de hectare distruse de flăcări
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică de pe insula croată Brac, afectată de un incendiu care a distrus 3.500 de hectare de vegetație și s-a apropiat de locuințe, au anunțat autoritățile citate de AFP. Incendiul, care a izbucnit joi, 'rămâne activ', dar 'după o noapte extrem de dificilă, s














