Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP.
Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un vârf situat în nordul orașului Quito, conducând la evacuarea preventivă a 48 de persoane, potrivit autorităților municipale.
Imaginile surprinse arată flăcările înghițind copaci și coloanele de fum înălțându-se pe cerul nopții.
Doar joi au izbucnit nouă incendii de pădure, dintre care șapte au fost stinse, a anunțat serviciul de pompieri din Quito. 'Intervenim atât din aer, cât și de la sol pentru a limita incendiul (...) cu scopul de a reduce riscul de pagube sau de propagare către locuințele din vecinătate', au declarat pompierii.
Pentru a ajunge la zonele afectate de incendii, pompierii trebuie să înfrunte terenul montan. 'Anumite incendii, precum acesta, sunt foarte greu de stins din cauza locației lor', a declarat presei directorul de operațiuni al pompierilor din Quito, Jefferson Mera.
Flăcările care se ridică din Casitagua sunt vizibile în tot orașul, aflat deja în stare de alertă în această săptămână din cauza unui alt incendiu, izbucnit într-un cartier din centrul capitalei.
Aceste incendii au un 'impact foarte grav și dureros' asupra vegetației din capitală, a declarat Carolina Andrade, responsabilă cu securitatea în Quito. 'Estimăm că aproape 200 de hectare ar putea fi deja afectate', a precizat ea.
Nu au fost semnalați răniți sau pagube la locuințele din vecinătate.
Autoritățile din Quito au înregistrat între lunile iunie și septembrie aproape 200 de incendii forestiere, care au distrus aproximativ 1.200 de hectare de pădure în capitală.
Patru persoane fac obiectul unei urmăriri penale pentru provocarea de incendii forestiere, dintre care una a fost condamnată la șase luni de închisoare.
În 2024, Quito s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave incendii forestiere din ultimele decenii. Acel incendiu, provocat intenționat, a rănit șase persoane și a distrus numeroase locuințe. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'În februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna închide din nou aeroportul din Catania
Recenta activitate a vulcanului Etna situat pe insula italiană Sicilia, care a generat un imens nor vulcanic, a determinat suspendarea, până marți, la ora locală 14:30, a operațiunilor pe aeroportul din Catania, care a fost afectat în mod similar în luna august, când sute de zboruri au fost anulate, informează agenția de presă EFE.
Viitură în Himalaya/ Nepalul raportează aproape 1.400 de morți și menține la peste 4.000 numărul persoanelor dispărute
La aproape trei săptămâni de la viitura devastatoare produsă în Nepal, autoritățile au anunțat marți că au găsit rămășițele a aproape 1.400 de persoane decedate, în timp ce peste 4.000 sunt în continuare date dispărute, transmite agenția de presă EFE. Conform celor mai recente cifre furnizate de poliția nepaleză, au fos
Himalaya se apropie de un punct critic, mijloacele de trai a milioane de oameni sunt în pericol (raport)
Masivul Himalaya se apropie de un punct critic întrucât ghețarii din acest masiv se topesc mai repede decât în urmă cu un deceniu, fenomen care amenință securitatea aprovizionării cu apă pe măsură ce regiunea se apropie de un ''volum maxim'', preconizat să fie atins până la jumătatea secolului, potrivit unui studiu dat publicităț
Incendiu pe o insulă din Croația/ 500 de persoane evacuate și 3.500 de hectare distruse de flăcări
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică de pe insula croată Brac, afectată de un incendiu care a distrus 3.500 de hectare de vegetație și s-a apropiat de locuințe, au anunțat autoritățile citate de AFP. Incendiul, care a izbucnit joi, 'rămâne activ', dar 'după o noapte extrem de dificilă, s
Spania: Incendiu de vegetație în interiorul regiunii Costa del Sol, trei răniți
Un incendiu de vegetație izbucnit în interiorul popularei destinații turistice Costa del Sol, lângă Marbella în sudul Spaniei, a făcut trei răniți duminică, au raportat serviciile de urgență, notează AFP. Incendiul s-a declanșat într-o zonă deluroasă din proximitatea Benahavis, un sat exclusivist unde locuiește o import
Probabilitatea unui El Nino istoric a ajuns acum la 75% (NOAA)
Actualul fenomen climatic El Nino a continuat să se intensifice în luna august și are acum o probabilitate de 75% de a deveni cel mai puternic înregistrat vreodată, a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA), potrivit AFP. Potrivit măsurătorilor și modelărilor, El Nino va continua să se intensifice până la atingerea
Stația Polară Tara și-a început misiunea pe banchiza din Arctica
Stația Polară Tara, un laborator științific plutitor ce are forma unui iglu, a început miercuri expediția sa în derivă pe banchiza Oceanului Arctic, care urmează să fie prelungită până la sfârșitul anului 2027, a anunțat joi Fundația Tara Ocean, informează AFP. Plecată din portul orașului francez Lorient pe 19 iulie, stația, ocupată de
Indonezia / Șase urangutani au fost salvați din mijlocul incendiilor forestiere în decurs de o săptămână
Șase urangutani, dintre care doi pui, prinși în incendiile care fac ravagii în insula Borneo, au fost salvați pe parcursul săptămânii trecute, ceea ce aduce la 15 numărul primatelor salvate într-o lună, au anunțat joi autoritățile indoneziene, potrivit AFP. Animalele salvate se aflau pe plantații situate într-o zonă izolată din pr
Impactul schimbărilor climatice se intensifică în marile orașe europene, însă măsurile de adaptare întârzie (studiu)
Numeroase orașe mari din Europa, expuse la impactul schimbărilor climatice asupra sănătății, iau diverse inițiative în încercarea de a se adapta, cum ar fi ecologizarea sau mobilitatea sustenabilă, însă ritmul este prea lent, a concluzionat joi un studiu publicat în revista științifică The Lancet, care face apel la intensificarea eforturilor,












