Petrescu(ASF): Eu mă aștept că în acest an să avem trei companii listate; probabil vor fi din zona energiei și transporturilor

Anul acesta am putea avea cele trei companii de stat care ar trebui listate, conform cerinței din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar acestea ar putea fi din zona zona energiei și zona transporturilor, a afirmat, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.
'Suntem parte a unui grup de lucru care evaluează diferiți operatori economici din zona acționariatului de stat. În același grup de lucru, maximum ce vă pot spune, că sunt și Ministerul Energiei și Ministerul Transportului. Din păcate nu sunt în poziția să vă comunic ce entități sunt eligibile sau măcar planificat a fi listate de către statul român. Fără doar și poate agenda electorală nu va impieta asupra programului de listare, fiindcă PNRR este un parcurs cu niște repere de condiționalitate și obligativitate extrem de riguros aplicate. Fapt pentru care eu mă aștept ca în acest an să avem aceste minimum trei companii listate. Cel mai probabil vor fi din zona energiei și zona transporturilor. Unele sunt mai pregătite decât altele din perspectiva unui parcurs de prelistare și listare, dar fără doar și poate cel puțin un boost în perioada imediat următoare din aceste listări se va resimți la Bursă. Deci eu nu cred că va exista niciun fel de impietare a acestei obligativități din perspectiva electorală și lucrurile se vor întâmpla conform calendarului asumat', a spus Alexandru Petrescu, la ZF Capital Market Summit, ediția a IV-a.
În luna iunie a anului trecut, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Țuțuianu, declara că decizia privind cele trei companii urma să fie luată până în luna septembrie 2024.
'Am prezentat în Guvern, în urmă cu o lună, o informare privind condițiile, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească aceste companii. Le-am elaborat în urma unei discuții pe care am avut-o și cu Bursa de Valori și ASF. Sunt condiții cunoscute, prevăzute de Legea 24 și regulamentul de aplicare, nu am inventat nimic, și sper ca undeva până în septembrie să decidem care sunt cele trei companii. Și aici sigur că există așa multe discuții. Unii ar vrea, alții nu prea ar vrea. Este de înțeles această chestiune pentru că există, dacă vreți, și o anumită reticență în instituțiile publice de a transpune toate reformele la care ne-am obligat. Și treaba noastră, a celor care suntem în contact direct cu OCDE, este să convingem că reformele sunt necesare și trebuie transpuse pentru a ne îndeplini obiectivele pe care le avem. Deci undeva în toamnă vom ști care sunt cele trei și știți foarte bine că procesul de cotare la cota unei piețe reglementate necesită undeva până la un an jumătate - doi ani de zile, până faci selecția, și așa mai departe a celor cu care desfășori această procedură. Termenul stabilit prin PNNR este trimestrul II 2026', a spus atunci Adrian Țuțuianu.
El a explicat că există un grup de lucru pe această temă, pe care îl conduce și din care fac parte reprezentanți din Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei și Secretariatul General al Guvernului. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oprea: România are oportunitatea de a fi cel mai bun hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei
România se pregătește pentru momentul reconstrucției Ucrainei, având oportunitatea de a fi cel mai bun hub din punct de vedere logistic pentru aceasta, a declarat, luni, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ștefan Radu Oprea, la ''Conferința Tendințe Economice 2025'', aflată la a treia ediție, sub egida BNR. '
APIA a publicat Ghidul informativ pentru sprijinul financiar în sectorul apicol; cererile de plată se depun până la 31 iulie
Cererile pentru acordarea de sprijin financiar în sectorul apicol se pot depune până la data de 31 iulie 2025, iar Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat Ghidul informativ dedicat acestui segment. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis luni AGERPRES, materialul de informare intitulat
Jianu: IMM-urile au început să investească în noile tehnologii, nu și în resursele umane
Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) au început să investească mai mult în noile tehnologii, dar mai puțin în resursele umane, a afirmat, luni, senatorul PSD Florin Jianu, fost președinte al Consiliului Național al IMM-urilor, la
Oprea: Industria de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în 2025
Industria națională de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în tendințele economice pentru anul 2025, a declarat, luni, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ștefan Radu Oprea, la 'Conferința 'Tendințe Economice 2025', aflată la a treia ediție, sub egida BNR. 'Industria națională de apărare poate să fie unul dintre motoa
Tarifele lui Trump ar putea lăsa fermierii americani cu porumbul nevândut (analiză)
Investitorii așteaptă data de 2 aprilie, când Statele Unite urmează să impună tarife și să decidă cu privire la evoluția comerțului cu Mexic și Canada, situație ce ar putea declanșa răspunsuri pe măsură din partea celor două țări, unul putând fi o majorare a prețului la porumb, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România. &
Andreea Negru: PEFA va lansa Indexul Antreprenoriatului Feminin, în premieră în România
Patronatul European al Femeilor de Afaceri, PEFA, va lansa în premieră în România, pe 20 mai, la Guvern, în colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Indexul Antreprenoriatului Feminin, un indicator care va arăta impactul pe care îl are antreprenoriatul feminin în economia lumii astăzi, a anunțat, luni, președinta PEFA, Andre
Anca Dragu: Republica Moldova a primit acceptul de a deveni parte a zonei SEPA, pe 6 martie
Republica Moldova a primit, pe 6 martie, acceptul de a deveni parte a zonei SEPA, zona de plăți în euro, a declarat, luni, Anca Dragu, guvernator la Banca Națională a Moldovei, la un eveniment de specialitate. 'Pentru Republica Moldova prioritatea noastră este de a continua cu succes pe drumul european. Și trebuie să vă spun un lucru extraordinar. Pe
Reff (Deloitte): Vedem foarte mult interes din partea investitorilor în anumite zone de servicii, precum cele financiare
Investitorii sunt interesați de anumite zone de servicii, precum cele financiare, în condițiile în care nivelul de intermediere financiară este încă relativ mic în România, susține Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte. 'Vedem foarte mult interes din partea investitorilor în anumite zone de servicii, precum
Milcev (EY): Economia subterană a României reprezintă în jur de o optime din PIB, cu pondere în scădere de la an la an
Economia subterană a României este pe o tendință de scădere în ultimii ani, ajungând la 13,1% din PIB în 2023, de la 31,3% din PIB, în 2000, 19,5%, în 2013, sau 15,1% în 2019, potrivit datelor companiei de consultanță EY. 'De-a lungul ultimilor 25 de ani, despre dimensiunea economiei subterane a României au f
ONRC: 8.675 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în ianuarie 2025, în scădere cu 28,22%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în ianuarie 2025, cu 28,22%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 8.675 de înmatriculări, din care aproape 70% SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele mai multe înmatriculăr
Marinescu (BNR): Atragerea și utilizarea fondurilor europene integral și la timp, una dintre evoluțiile atent monitorizate
Una dintre evoluțiile atent monitorizate de Banca Națională a României o reprezintă atragerea și utilizarea fondurilor europene integral și la timp, a declarat, luni, Cosmin Marinescu, viceguvernator la Banca Națională a României, la un eveniment de specialitate. 'Avem în față un parcurs complex marcat de provocarea de a reuși să menținem
Burduja: Voi fi prezent la moțiunea de astăzi; am multe să spun și să prezint
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va fi prezent luni la moțiunea depusă împotriva sa la Senat de AUR-POT-SOS, deoarece are multe de spus și de prezentat. 'De ce s-au săturat românii de politică? Pentru că e prea multă mizerie, minciuni cât cuprinde și forme fără fond. În episodul de astăzi, moțiunea depusă de AUR-P
Contractul pentru centrala de la Iernut, majorat cu peste zece milioane lei
Contractul privind finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a centralei de la Iernut, încheiat între Romgaz și Duro Felguera, a fost majorat, printr-un act adițional, cu suma de 10,487 milioane lei, reprezentând valoarea serviciilor suplimentare de asistență tehnică prestate de subcontractorul General Electric, informează Romgaz printr-un raport
Singura rafinărie de aur din România va livra în 2025 lingouri de aur de investiții în valoare de 10 milioane de euro
Singura rafinărie de aur din România, Rafinor, va livra în 2025 holdingului Magnor, tot cu acționariat românesc, lingouri de aur de investiții în valoare de 10 milioane de euro, în urma unui parteneriat strategic încheiat între cele două companii Potrivit unui comunicat al Rafinor, remis luni AGERPRES, parteneriatul st
Sume suplimentare de peste 3 milioane lei stabilite de inspectorii antifraudă la o societate din domeniul comerțului
Inspectorii antifraudă au verificat o societate din București ce activează în domeniul comerțului cu diverse produse, în urma controlului fiind stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de peste trei milioane lei, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală, printr-un comunicat. 'Ca