Consiliul Concurenței analizează preluarea de către Romcim a două stații de betoane BCC Agregate Betoane SRL
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Romcim S.A. intenționează să preia două unități de producere a betoanelor, de tip Liebherr, care aparțin BCC Agregate Betoane SRL, situate în județul Iași.
'Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege', se arată într-un comunicat de presă al autorității de concurență, transmis joi AGERPRES.
Romcim S.A., parte din Grupul CRH, este o companie activă în domeniul producerii de ciment, agregate, betoane și elemente prefabricate din beton. Societatea deține și operează două fabrici de ciment, o stație de măcinare, precum și o rețea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate, stații de betoane și stații producătoare de elemente prefabricate de beton.
BCC Agregate Betoane SRL este un producător de betoane, șape și mortare.
Observații și puncte de vedere în privința acestei tranzacții pot fi transmise Consiliului Concurenței în termen de 20 zile de la data prezentului anunț. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Finanțelor: Sâmbătă se adoptă bugetul în Guvern; săptămâna viitoare va fi aprobat de Parlament
Proiectul de buget pentru 2025 va fi finalizat joi, iar sâmbătă va fi aprobat în Guvern și săptămâna viitoare în Parlament, a anunțat, miercuri seara, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. ' Este un buget cumpătat (...) Avem cifrele făcute, calculele făcute. Mâine o să fie bugetul finalizat și vă vom prezenta cifrele cu exactit
Transelectrica: România are, începând de miercuri, 11 linii electrice de 400 kV de interconexiune cu țările vecine
România are, începând de miercuri, 11 linii electrice de 400 kV de interconexiune cu țările vecine și o capacitate de interconexiune de până la 1000 MW cu Serbia, după ce ambele circuite ale Liniei Electrice Aeriene 400 kV Reșița-Pancevo au intrat în exploatare comercială, a anunțat Transelectrica. 'Astăzi (miercuri, n.r.), a
Lorant Antal: Oglinda unei economii este consumul de energie; ultimii ani au dovedit un trend descrescător la consumatorul industrial
Consumul de energie electrică și gaze naturale în România a fost în ultimii ani pe un trend descrescător, înregistrat la consumatorul industrial, ceea ce arată că poate economia are o problemă, a declarat, miercuri, președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Lorant Antal. Declarația a
Producătorii și importatorii de automobile din România propun o valoare a tichetului 'Rabla Plus' de 8.500 de euro, în 2025
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) susține majorarea subvenției acordate prin Programul 'Rabla Plus' la un nivel de 8.500 de euro în 2025, respectiv de 7.500 de euro în 2026. 'Creșterea subvenției în primii doi ani este esențială pentru a recâștiga încrederea consumatorilor în electro
Grindeanu: Au reînceput lucrările pentru finalizarea construcției Tronsonului 4 al DEx12 Craiova-Pitești; termenul estimat este luna mai
Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova - Pitești se estimează că se vor finaliza anul acesta, în luna mai, stadiul lucrărilor fiind de 84%, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. 'Au reînceput lucrările pentru finalizarea construcției Tronsonului 4 al DEx12, Craiov
Fechet: Solicitarea mea a fost ca toate bonusurile de la Romsilva să fie tăiate
Toate bonusurile acordate în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva trebuie tăiate și consider că fiecare leu pe care îl primești în cont trebuie să fie un leu muncit, indiferent dacă iei 100.000 de euro sau 5.000 de euro, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, la finalul întâlnirii cu conducerea Ro
Hidroelectrica: Portalurile puse la dispoziția clienților sunt temporar indisponibile, miercuri
Hidroelectrica anunță că portalurile puse la dispoziția clienților sunt temporar indisponibile, miercuri, din cauza procesului de mentenanță a sistemelor informatice. 'Echipele noastre lucrează pentru a asigura îmbunătățirea performanței și securității platformelor, iar aceste intervenții sunt esențiale pentru furnizarea unor servicii de cali
Bitdefender: România și alte state din Asia Centrală și Europa, vizate de o campanie de spionaj cibernetic
Producătorul global de soluții de securitate cibernetică Bitdefender avertizează asupra unei campanii de spionaj cibernetic în desfășurare, orchestrată de o grupare specializată inclusiv în furt de date sensibile, ce vizează entități guvernamentale și diplomatice din Asia Centrală și Europa, inclusiv România. 'UAC-0063 este o grupare spec
VIDEO INTERVIU/Luca Niculescu (MAE): Aderarea României la OCDE va avea consecințe pozitive pentru investițiile străine directe
Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va avea consecințe pozitive asupra stimulării fluxurilor de capital pentru investițiile străine directe și pentru creșterea ratingului de țară, a declarat Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a Rom
Șeful Romsilva: Numărul angajaților din Regie a scăzut cu 8.000, în ultimii opt ani
Numărul de angajați din cadrul Romsilva a scăzut cu 8.000, în ultimii opt ani, iar din punctul meu de vedere nu e o cifră mare, a declarat, miercuri, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Marius-Dan Siiulescu, la finalul întâlnirii cu ministrul Mediului, Mircea Fechet. 'Întâlnirea de a
Ministrul Mediului: Managementul defectuos al Romsilva a dus la dezastrul din cadrul Regiei
Dezastrul de la Romsilva este cauzat de managementul defectuos al Regiei Naționale a Pădurilor și ne propunem să reducem drastic numărul celor 99 de directori, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, la finalul întâlnirii cu conducerea Romsilva. 'Anul 2024 a fost un an prost pentru Regie și
Fechet: Undă verde pentru lucrări urgente de reabilitare și modernizare la baraje din cinci județe
Cinci baraje din județele Bacău, Vrancea, Sălaj, Gorj și Bihor vor fi reabilitate și modernizate de urgență, printr-o finanțare de peste 184,1 milioane de lei, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, într-o postare publicată, miercuri, pe propria pagină de Facebook. 'Am semnat contractul de finanțare pentru
BNS atrage atenția asupra unui efect 'devastator' al 'Ordonanței trenuleț': concedierile colective
Blocul Național Sindical atrage atenția asupra unui 'efect devastator' al OUG nr. 156/2024, 'Ordonanța trenuleț', respectiv concedierile colective, ordonatorii principali de credite putând să reducă numărul de posturi și să concedieze angajați fără garanții suficiente pentru protecția acestora. 'Blocul Național Sindic
Martin (FPIOR): România nu are încă o Lege a turismului, deși se discută de aproape 20 de ani
România nu are încă o Lege a turismului care să coaguleze toate normativele referitoare la activitatea acestui domeniu, deși reprezentanții industriei discută cu autoritățile despre necesitatea unei asemenea legi și analizează diferite variante de aproape 20 de ani, susține Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalit
Protejarea sănătății și reducerea poluării, principalele avantaje ale creșterii eficienței energetice a clădirilor, pentru 21 % dintre români(studiu)
Doi din zece români (21%) consideră că protejarea sănătății și reducerea poluării reprezintă principalele avantaje ale creșterii eficienței energetice a clădirilor, reiese dintr-un studiu de specialitate, publicat miercuri. Conform cercetării Reveal, realizată la comanda Programului 'România Eficientă', în topul celor