Ministerul Energiei: Volumul de gaze ce va fi livrat Germaniei de la Neptun Deep reprezintă 1% din producție, o proporție infimă
Volumul de gaze naturale ce va fi exportat din perimetrul Neptun Deep către Germania reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului din Marea Neagră, în condițiile în care rezervele evaluate în zonă sunt de peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, precizează Ministerul Energiei, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
'România și-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informațiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa. Pentru o clarificare completă și pentru a liniști orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot crește semnificativ pe măsură ce operațiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României și al cetățenilor noștri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât și OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condițiile legii și cu protejarea securității energetice a României', notează ministerul.
Potrivit sursei citate, exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană.
'A ajuta Europa să scape de influența rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarității europene și a pieței unice. Acest pas reconfirmă poziția României de pilon regional al securității energetice a Uniunii Europene. România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creșterii producției Romgaz din 2024 și reluării marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producția actuală, de circa 8-10 miliarde Nmc, România își acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producția anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nmc', se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
În plus, instituția precizează că în perimetrul Neptun Deep se va produce încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puțin două ori mai mare decât consumul intern actual al României.
'În acest context, putem spune cu fermitate că nu există niciun pericol ca românii să rămână fără gaze naturale, iar țara noastră se află într-o poziție privilegiată de a asigura și securitatea energetică regională, inclusiv a Republicii Moldova. Mai mult, redevențele și impozitele pe gazul exportat europenilor sunt plătite în România și devin venituri la bugetul de stat al României', subliniază sursa citată.
De altfel, Ministerul Energiei evidențiază faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere, la articolul 21 alineatul 4 se arată: 'Cantitățile de gaze naturale comercializate prin contracte bilaterale vor fi oferite într-o primă fază, cu prioritate, statului român prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). Acest mecanism asigură accesul prioritar al României la resursele proprii, pentru a răspunde nevoilor naționale urgente'.
'Proiectul Neptun Deep marchează un moment de cotitură pentru viitorul energetic al României. Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen sunt periculoase și complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piața germană, partener strategic pentru România și despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piața națională a energiei. Românii pot să stea liniștiți: statul roman are toate pârghiile pentru a se asigura ca gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România și doar surplusul va fi vândut. De altfel, statul român, prin Romgaz, deține jumătate din zăcământ. Fac apel la toți actorii politici să nu manipuleze și să nu dezinformeze în legătură cu proiecte strategice ce pot aduce minimum 20 de miliarde de euro statului român', a declarat, în comunicat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a adăugat că proiectul Neptun Deep necesită o investiție de patru miliarde de euro, iar orice proiect de o asemenea magnitudine se bazează și pe contracte comerciale care susțin costurile de capital și care, de regulă, se încheie înainte de startul efectiv al exploatării.
'Încheierea acestei tranzacții este o dovadă că litigiul început de compania OMV Petrom la Tribunalul de Arbitraj de la Paris este fără obiect. Din acest motiv, le recomand să își retragă cererea. Statul român nu va interveni în tranzacțiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a țării ar impune-o. Nu este cazul acum. Într-adevăr, volumul vehiculat pentru exportul către compania germană reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului. Vom produce încă din primul an de exploatare de două ori mai mult gaz decât consumăm intern. Legea offshore, și în special Articolul 21, protejează interesele noastre naționale. Gazul românesc este prioritar pentru români. Statul român are toate instrumentele legale pentru a interveni atunci când siguranța energetică o impune. Acest articol este un pilon fundamental al independenței noastre energetice, iar guvernul din care fac parte nu va face niciodată rabat de la aplicarea sa', menționează Burduja.
Grupul austriac OMV a încheiat un acord cu grupul german de utilități Uniper privind furnizarea de gaze de la proiectul său Neptun Deep din Marea Neagră, începând din 2027, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Acordul pe cinci ani, privind livrarea a 15 terawați-oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, de care nu se știa până acum, vine după ce la 1 ianuarie 2025 Rusia a încetat să livreze gaze prin Ucraina precum și după o reducere mai largă a achizițiilor de energie ale UE din Rusia, din cauza invadării Ucrainei de către Moscova.
Volumul total al contractului cu OMV reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 și ar fi primul acord de aprovizionare de la mult așteptatul proiect de extracție a gazelor de la mare adâncime, la mai bine de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secțiunea românească a Mării Negre.
Proiectul Neptun Deep, care este așteptat să înceapă să producă în 2027, deține cantități de gaze care pot fi extrase estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm), ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte din UE. Odată ce proiectul va deveni funcțional, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE și, pentru prima dată, un exportator net de gaze.
OMV Petrom, care este deținută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acțiuni, a anunțat pentru prima dată în anul 2012 că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră. OMV Petrom și producătorul de stat Romgaz, care dețin proiectul Neptun Deep în proporții egale, au luat decizia de investiție în proiectul Neptun Deep în 2023.
Producția de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producția de gaze a României.
OMV Aktiengesellschaft deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile
CNAIR: Devierea traficului de pe A10 pe DN1, o soluție mai bună pe durata lucrărilor de consolidare
Devierea circulației de pe Autostrada A10 pe DN1 reprezintă o soluție mai bună decât menținerea traficului în ambele sensuri pe o singură cale a autostrăzii, pe durata lucrărilor de consolidare, având în vedere riscul cedării ambelor căi de rulare, apariția blocajelor și dificultățile de intervenție în cazul unor avarii, potrivit unui comunicat
Eurostat: România a consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din UE la electricitate și gaze în prima jumătate a anului
Prețurile medii la electricitatea și gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima jumătate a acestui an, însă în ambele cazuri România este țara unde aceste prețuri au înregistrat cele mai mari creșteri, arată datele publicate vineri de Eurostat. Conform acestor date, în primul semestru al a
Zamfir: Execuția bugetară pe 2026 la Ministerul Economiei este absolut rușinoasă
Execuția bugetară pe anul 2026 la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este absolut rușinoasă, dintr-un buget alocat de 3,6 miliarde de lei, ajungându-se, în final, undeva la 23%, a declarat, vineri, ministrul Daniel Zamfir, într-o conferință de presă. 'Execuția bugetară la Ministerul Economiei est
Portalul workinromania va fi din nou funcțional în două săptămâni
Piața muncii din România se deblochează, întrucât portalul workinromania va fi din nou funcțional la jumătatea lunii noiembrie, iar lista meseriilor deficitare se extinde la aproape 400 de profesii, informează, vineri, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). Într-un comunicat remis AGERPRES, PIFM anunță oficial iminenta relu
Sindicatele Metrorex semnalează probleme de finanțare, condiții dificile de muncă și plecarea personalului de specialitate (ministru)
Sindicatele Metrorex au semnalat deficitul de finanțare, condițiile dificile de muncă și plecarea personalului de specialitate, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, care a subliniat necesitatea soluționării acestor probleme pentru buna funcționare a metroului bucureștean, potrivit unei
Trei din 10 români intenționează să încheie atât o asigurare obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință (sondaj)
Trei din zece români intenționează să încheie, în următorul an, atât o asigurare obligatorie pentru locuință, cât și una facultativă, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). 'Interesul pentru o protecție mai amp








