5 decembrie - Ziua internaţională a voluntarilor (ONU)
Ziua internaţională a voluntarilor (International Volunteer Day - IVD) este marcată, în fiecare an, la data de 5 decembrie, prilej cu care voluntarii Naţiunilor Unite îşi arată angajamentul faţă de comunităţi şi bunăstarea acestora de pe tot globul, prin activităţi concrete de voluntariat comunitar desfăşurate împreună cu parteneri naţionali şi din sistemul ONU, se arată pe site-ul oficial al ONU, https://www.un.org/.
Tema zilei, în 2024, este "Diverse volunteers, stronger communities", arătând că nu este posibil să se atingă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) fără a include oamenii în toate etapele, la toate nivelurile şi în orice moment. Voluntariatul face ca oamenii să facă parte din soluţii. Voluntariatul permite oamenilor şi comunităţilor să participe la dezvoltarea lor. Provocările cu care se confruntă voluntarii în acţiunile lor - schimbările climatice, conflictele şi nedreptăţile sociale pot fi copleşitoare. Cu toate acestea, în aceste momente de încercare, spiritul de voluntariat străluceşte mai tare ca niciodată. În fiecare colţ al lumii, voluntarii sunt de obicei primii care răspund. Ei se ridică pentru a face faţă provocărilor cu curaj, dăruire şi abnegaţie. Voluntarii creează o cultură mai bogată a serviciului în comunităţile lor, ajutând la reducerea decalajului dintre generaţii şi susţin dezvoltarea durabilă. Voluntariatul permite lucrul împreună, de-a lungul generaţiilor, pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Voluntariatul este un ciclu intergeneraţional, conform site-ului oficial al Programului Voluntarii Naţiunilor Unite, https://www.unv.org/.
"Voluntarii întruchipează ce este mai bun în umanitate. În această zi importantă, să ne inspirăm din exemplul lor şi să ne hotărâm să facem partea noastră pentru a contribui la formarea unei lumi mai bune pentru toţi", subliniază secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în mesajul său cu prilejul Zilei internaţionale a voluntarilor 2024.
Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1970, Rezoluţia 2659 care prevedea înfiinţarea unui grup internaţional de voluntari în cadrul sistemului ONU numit Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV), arată https://www.arcgis.com/. La 17 decembrie 1985, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială, astăzi, Ziua internaţională a voluntarilor, potrivit https://www.un.org/. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional, cât şi internaţional.
Programul Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV), cu sediul la Bonn, Germania, este reprezentat la nivel mondial, cu şase Birouri Regionale în: Amman (acoperind regiunea statelor arabe), Bangkok (regiunea Asia şi Pacific), Dakar (Africa de Vest şi Centrală), Istanbul (Europa şi CSI), Nairobi (Africa de Est şi Sud) şi oraşul Panama (America Latină şi zona Caraibilor). Birourile regionale sunt primul punct de intrare pentru partenerii care doresc să se alăture UNV. Acestea oferă servicii şi soluţii UNV partenerilor guvernamentali, entităţilor ONU, societăţii civile şi sectorului privat şi preiau conducerea în domeniul de aplicare şi furnizarea de servicii de consultanţă UNV cu privire la reţeaua de voluntari. De asemenea, acestea oferă supraveghere şi îndrumare strategică unităţilor de teren ale UNV din regiuni, potrivit https://www.unv.org/.
Voluntariatul este unul dintre cele mai vitale mecanisme în ceea ce priveşte transformarea socială, de mediu şi economică, asigurând un impact de durată prin capacitatea sa de a schimba mentalităţile, atitudinile şi comportamentele oamenilor. Oamenii devin actori ai schimbării şi parteneri egali în realizarea progresului local, naţional şi internaţional către dezvoltarea umană durabilă şi pacea globală. Programul Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV) recunoaşte valorile universale comune care stau la baza voluntariatului - liberul arbitru, angajamentul, echitatea, solidaritatea, compasiunea, empatia şi respectul pentru ceilalţi. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: UNV Pacific/X
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul și producătorul de film și televiziune Stephen Frears
Stephen Frears, regizor și producător englez de film și televiziune, este cunoscut îndeosebi pentru 'The Queen'/ 'Regina' (2006), un film nominalizat la Oscar care examinează reacția familiei regale britanice la moartea prințesei Diana și care se dovedește a fi cel mai mare succes al său de până acum în Marea Britanie, potrivit
DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea omului politic, istoricului și scriitorului Mihail Kogălniceanu (20 iunie)
Unul dintre cei mai mari oratori români, om de cultură enciclopedică, precursor al istoriografiei românești (N. Iorga îl considera 'cel dintâi istoric critic pe care l-a născut neamul românesc'), jurnalist de mare talent, reformator politic și social, Mihail Kogălniceanu a fost autorul unor acțiuni concrete în momente cruciale ale
DOCUMENTAR: 120 de ani de la înființarea, prin decret regal, a Institutului Geologic al României (20 iunie)
Institutul Geologic al României (Institut Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției) a fost înființat prin Decret Regal semnat de regele Carol I al României la 20 iunie 1906, cu scopul de a îndeplini atribuțiile unui serviciu geologic național, după ce în anul 1902, geologul Valeriu Pop
20 iunie - Ziua mondială a refugiatului (ONU)
Ziua Mondială a Refugiatului a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora refugiații din întreaga lume. Ziua este aniversată anual, la 20 iunie, conform unhcr.org/. În 2026, Ziua Mondială a Refugiatului pune accentul pe posibilitatea de a căuta siguranță ca o garanție comună pentru
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului; Sf. Nicolae Cabasila Greco-catolice Sf. ep. m. Metodie al Olimpului Romano-catolice Fer. Margareta Ball, văduvă, m. Sfântul Sfințit Mucenic Met
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie
Este a 171-a zi a anului 2026. Au mai rămas 194 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 11 h 41 m și apune la 00 h 25 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 15-19 iunie 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 15-19 iunie 2026: Reuniunea Consiliului European de vară, la Bruxelles; Reuniunea Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE); Reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE); Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat modificări ale politicii UE priv
Retrospectiva evenimentelor interne 15-19 iunie 2026
Participarea președintelui României, Nicușor Dan, la Consiliul European de vară, organizarea de către președintele român, Nicușor Dan, și prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a primei reuniuni de coordonare a grupului 'Prietenii Coeziunii', discuțiile pe marginea formării unui nou guvern de către premierul desemnat, Adrian Veștea, deciziile din
AnulBrâncuși/ Emisiuni filatelice și numismatice dedicate sculptorului
Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 - 16 martie 1957) este una dintre cele mai relevante figuri ale artei moderne universale. Sculptorul născut la Hobița, județul Gorj, a revoluționat limbajul plastic prin simplificarea formelor, esențializarea expresiei și dialogul profund cu materialele. Opera sa, de la 'Sărutul' și 'Pasărea în spațiu'
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Larisa Iordache
Multipla medaliată gimnasta Larisa Andreea Iordache s-a născut la 19 iunie 1996, la București, potrivit www.cosr.ro și www.olympics.com/. A început să practice gimnastica într-un cadru organizat profesionist la clubul bucureștean CS Dinamo.
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește de vineri, 19 iunie, până duminică, 21 iunie, de la ora 10:00 până la 18:00, Târgul de Sânziene. 'În tradiția populară, Sânzienele sunt considerate făpturi magice, binefăcătoare, asociate cu fertilitatea, dragostea, vindecarea și protecția naturii. Pornind de la acest i
19 iunie - Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor (ONU)
La 19 iunie este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor. Ziua este marcată ca urmare a adoptării de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 19 iunie 2015, a textului Rezoluției 69/293. Prin marcarea acestei zile, se atrage ate
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeul Romano-catolice Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc. Sfântul Apostol Iuda este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 iunie
Este a 170-a zi a anului 2026. Au mai rămas 195 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 10 h 26 m și apune la 00 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A murit doctorul Bogdan Marinescu (fișă biografică)
Medicul Bogdan Marinescu, personalitate de referință a medicinei românești și unul dintre cei mai apreciați specialiști ai obstetricii și ginecologiei din România, a murit la vârsta d











