SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie
Ortodoxe
Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
Greco-catolice
Sf. ap. Iuda Tadeul
Romano-catolice
Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc.
Sfântul Apostol Iuda este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 19 iunie.
Sfântul Iuda a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos și fiul Sfântului și Dreptului Iosif, cel care sub acoperământul logodnei a luat-o în grija sa pe Născătoarea de Dumnezeu.
Este unul dintre cei numiți 'frații Domnului', care erau rude apropiate și crescuseră împreună cu Iisus în aceeași casă. Unii erau fiii Dreptului Iosif din prima căsătorie, iar alții erau fiii fratelui său, Cleopa, deci veri după Lege cu Mântuitorul.
La început, atunci când Iisus era prunc, Iuda a greșit mult din neștiință față de El, pe de o parte pentru că nu avea credință, iar pe de alta, pentru neiubirea de frate.
'Deci Sfântul Iuda, știind greșelile sale cele mai dinainte, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie și în scrisoarea sa, zicând: 'Iuda, sluga lui Iisus Hristos și fratele lui Iacov...' '. (Viețile Sfinților)
Mai pe urmă, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, Sfântul Apostol Iuda 's-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste și ca un leu s-a nevoit cu bărbăție pentru El'. (Viețile Sfinților)
Sfântul Iuda în cele ce greșise mai mult, în acelea a arătat mai multă îndreptare.
'El greșise mai întâi prin necredință, după aceea a crezut într-Însul fără îndoială și s-a făcut Apostolul și propovăduitorul Lui. Greșise apoi către Hristos prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât și-a pus și sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos și dorea ca toată lumea să-L cunoască pe El, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-Însul, să-L iubească și să-și câștige mântuirea'. (Viețile Sfinților)
După Înălțarea Domnului și după Cincizecime, Sfântul Iuda a propovăduit pe Hristos în diferite țări.
'A suferit multe dureri și osteneli, trecând prin multe țări, propovăduind pe Hristos, botezând și încredințând popoarele și povățuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părțile Araratului, întorcând mulțime de popor de la înșelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli și, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Și străpuns fiind cu sulița de cei necredincioși, și-a sfârșit nevoința și alergarea sa'. (Viețile Sfinților)
* Sfântul Cuvios Paisie cel Mare a fost originar din Egipt. Murind tatăl său, a rămas împreună cu cei șase frați în grija mamei lor. Acesteia i s-a arătat un înger în vis, spunându-i despre buna sporire a copilului ei: 'Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul ca să slăvească și să laude sfânt numele Lui, Cel lăudat în vecii vecilor. Acesta plăcut este lui Dumnezeu'. Și atunci, îngerul l-a luat pe Paisie de mână.
Iar mama copilului a răspuns cerescului înger: 'Toți copiii mei ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului spre noi'. Și deșteptându-se, s-a minunat de acel vis. După ce a mai crescut, Paisie a fost tuns monah de Cuviosul Pamvo și timp de trei ani a stat cu capul plecat în jos. Și era atât de înduhovnicit, încât adesea vorbea cu Hristos.
Iar odată, pe când se ruga în chilia sa, i-a apărut Hristos, însoțit de doi îngeri, iar el, urmând pildei lui Avraam, a spălat picioarele Domnului. Și a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinței, încât, în trup muritor fiind, s-a ridicat mai presus de trup. Sfântul Cuvios Paisie, ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat la Domnul. (surse: vol. 'Viețile Sfinților'; https://calendar.patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează
Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)
La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a
4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (
4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos
Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr
4 octombrie - Ziua internațională a animalelor
Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 octombrie
Ortodoxe Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei Duminica a 19-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 19-a după Rusalii. Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi Romano-catolice Duminica a 27-a de peste an Sf. Francisc din Assisi Sf&acir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 octombrie
Este a 277-a zi a anului 2026. Au mai rămas 88 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 17 m și apune la 18 h 51 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 15 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
PERSONALITATEA ZILEI: Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan
Francisc din Assisi a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice de papa Grigore al IX-lea, la 16 iulie 1228. S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soților Petru și Pica Bernardone. Petru Bernardone era negustor de stofe și la întoarcerea dintr-o călătorie în interesul comerțului său a aflat de nașterea primului s
Cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan (3 octombrie)
La 3 octombrie 2026, este programată cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan, eveniment dedicat excelenței în cercetarea și îmbunătățirea calității vieții la vârsta matură. Manifestarea va fi găzduită de Teatrul 'Maria Filotti' din Brăila, orașul natal al savantei, și se va desfășura sub deviza 'Excelență, Medicină, Comunitate', arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist Greco-catolice Sf. ep. Dionisie Areopagitul; Fer. Ignatiu Bogdánffy Romano-catolice Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.; Ff. Constantin Ignațiu Bogdánffy, ep. m.; Crescențiu, pr. m.














