PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Larisa Iordache
Multipla medaliată gimnasta Larisa Andreea Iordache s-a născut la 19 iunie 1996, la București, potrivit www.cosr.ro și www.olympics.com/.
A început să practice gimnastica într-un cadru organizat profesionist la clubul bucureștean CS Dinamo.

Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO
Prima competiție majoră internațională la care a participat a fost în 2010, la Campionatele Europene de la Birmingham, unde a obținut argintul cu echipa României și bronzul la individual compus.

(Podiumul de premiere al finalei concursului pe aparate la junioare, din cadrul ediţiei 2010 a Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Birmingham, Marea Britanie. 2 octombrie 2010) Larisa Iordache - argint, Victoria Komova - aur şi Tess Moonen - bronz
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/AGERPRES FOTO
A devenit campioană națională în 2010, la Reșița, iar în octombrie același an s-a impus în concursul internațional de la Schiltigheim (Franța), unde a câștigat locul întâi în finala la individual compus, locul doi la sărituri și locul întâi la paralele, bârnă și sol.
Anul următor, în iunie, s-a impus la Festivalul de Gimnastică de la Trnava (Slovacia), câștigând probele la bârnă, sol și paralele.
Cu echipa României a câștigat competiția pe echipe pe tărâm britanic, la Lilleshall, Shropshire. Echipa României a fost foarte puternică, câștigând aproape toate probele competiției, mai puțin în proba la paralele. Cu aproape 5 puncte mai mult decât concurenta britanică, Larisa Iordache a câștigat titlul la individual compus, la campionatele de la Lilleshall.
La Festivalul european de tineret de la Trabzon, în Turcia, a ocupat locul secund, în calitate de componentă a echipei României. A câștigat titlul la individual compus, obținând locul întâi la finalele la sol și la paralele. În probele la bârnă și la sărituri a obținut locul doi.
În 2012, a trecut la seniori, reușind să se impună în numeroase concursuri internaționale de profil: locul trei la individual compus în Cupa Americii la New York, locul patru la paralele, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha, iar în luna aprilie a contribuit la succesul echipei României în competiția pe echipe la Cholet, în Franța, învingând lotul național al țării gazdă organizatoare. Tot la Cholet, Larisa Iordache a câștigat titlul la individual compus. Larisa Iordache și echipa de gimnastică a României au repetat succesul la concursul internațional desfășurat la Ulm, în Germania.
În ciuda unei accidentări la călcâi, iar ulterior și la mână, a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, ajutând echipa de gimnastică a României să obțină locul trei la general și medalia olimpică de bronz.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO

(Podiumul de premiere al finalei concursului pe echipe, la Jocurile Olimpice de la Londra, Marea Britanie, 31 iulie 2012) Echipa de gimnastică a Rusiei (stg.), medalie de argint, echipa de gimnastică a SUA, medalie de aur, şi echipa de gimnastică a Romaniei (dr.), medalie de bronz.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La Campionatele europene de la Bruxelles, din Belgia, în 2012, Larisa Iordache a început practic dominația sa în această competiție de profil, obținând medalia de aur, repetând ulterior această performanță, în 2014, la Sofia, unde a obținut medalia de aur la sol, la egalitate cu italianca Vanessa Ferrari, indică www.eurosport.ro.
În cadrul Campionatelor Mondiale de la Antwerpen, din 30 septembrie-6 octombrie 2013, a obținut medalia de bronz în proba la sol.
A obținut două medalii de argint la individual compus și la sol, la Campionatele Mondiale de la Nanning (octombrie 2014), iar un an mai târziu, la ediția aceleiași competiții de la Glasgow, a obținut medalia de bronz.
La Universiada de la Taipei, din 2017, a obținut două medalii de aur la individual compus și la sol, și medalia de bronz în proba de bârnă.
În cadrul Cupei Mondiale de gimnastică, la edițiile desfășurate în perioada 2012-2017, a obținut 12 medalii de aur, 4 de argint și una de bronz.
Accidentarea la tendonul lui Ahile în 2017 a ținut-o timp de trei ani departe de competițiile de profil, fiind supusă la trei operații la picior, mai arată www.eurosport.ro.
A fost decorată, în septembrie 2017, de președintele Romaniei cu Ordinul Meritul Sportiv, clasa a III-a, potrivit www.cosr.ro.
Revenită în activitatea competițională în 2020, a concurat la Campionatele Europene de la Mersin, în Turcia, în cadrul celei de-a 33-a ediții a acestor campionate, reușind prin performanțele sale să devină a doua cea mai medaliată gimnastă din istoria competiției, cu 16 medalii strânse. La Mersin a câștigat două medalii de aur la probele sale favorite, bârnă și sol, și argint la sărituri și cu echipa României.
În aprilie 2021, la Campionatele Europene de la Basel, a obținut locul patru la individual compus și a fost medaliată de organizatori cu premiul SmartScoring Shooting Star.
Problemele de sănătate au obligat-o să se retragă din activitatea competițională în decembrie 2021, lăsând moștenire sportului românesc o salbă impresionantă de medalii obținute pe plan internațional. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Gimnasta Larisa Iordache (medalie de bronz), la festivitatea de premiere a probei de sol din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, Anvers, Belgia, 5 octombrie 2013.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













