Relaţii bilaterale între România şi Republica Federală Germania

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, între 15 şi 18 noiembrie 2024, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitaţia preşedintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier.
Potrivit Administraţiei prezidenţiale, programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu preşedintele federal, Frank-Walter Steinmeier, cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului, Barbel Bas. De asemenea, Klaus Iohannis a fost invitat să susţină un discurs în Parlamentul Federal cu ocazia ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării victimelor războiului şi ale dictaturii, la 17 noiembrie 2024.
Programul vizitei oficiale în Germania include, de asemenea, o vizită la Deutschlandhaus, Centrul de documentare despre refugiere, expulzare şi reconciliere şi depunerea unei coroane de flori la memorialul Neue Wache, dedicat victimelor războiului şi ale dictaturii.
***
La 8/20 februarie 1880, Germania a recunoscut independenţa de stat a României. Din acel moment, România a stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie cu Germania.
La 15/28 august 1916, Germania a rupt relaţiile diplomatice cu România. Cele două state au restabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie la 29 septembrie 1920. Declarată la 24 august 1944, starea de război dintre România şi Germania s-a încheiat la 7 martie 1955, potrivit site-ului Ambasadei României în Republica Federală Germania. România a fost, după URSS, prima ţară din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu Republica Federală Germania, la 31 ianuarie 1967. Între 1949 şi 1989, România a întreţinut relaţii diplomatice şi cu Republica Democrată Germană.
Semnarea, la 21 aprilie 1992, la Bucureşti, a "Tratatului dintre România şi R.F. Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa" reprezintă un punct de referinţă în relaţia bilaterală. În 2022 s-au împlinit 30 ani de la semnarea acestuia, 150 de ani de la înfiinţarea primei Agenţii diplomatice a României la Berlin (în anul 1872, condusă de Theodor Rosetti) şi 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu R.F. Germania, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), www.mae.ro.
După 1989, preşedinţii României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, au efectuat vizite oficiale în Germania, în perioadele 11-12 decembrie 1994, 25-28 iunie 1996 şi 24-25 septembrie 2003, şi, respectiv, la 2 iulie 1997. La rândul său, preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat vizite în Germania după cum urmează: în perioada 20-21 martie 2005, între 21 şi 22 septembrie 2006, la 24 martie 2007 (preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au participat, la Berlin, la manifestările consacrate aniversării semicentenarului Uniunii Europene), la 9 noiembrie 2009 (a participat la ceremoniile dedicate celebrării a 20 ani de la căderea Zidului Berlinului), la 10 noiembrie 2011 şi la 31 ianuarie 2014.
În perioada 25-26 februarie 2015, preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a aflat în vizită oficială în Republica Federală Germania, în cadrul căreia a fost primit de omologul său, Joachim Gauck, a susţinut o conferinţă alături de cancelarul german, Angela Merkel, şi s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii de români din Germania. De asemenea, preşedintele Iohannis s-a mai aflat la 19-21 iunie 2017 într-o vizită în Germania, în contextul împlinirii a 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă şi 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania. Şeful statului a avut atunci întrevederi cu omologul său, Frank-Walter Steinmeier, şi cu Angela Merkel.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai efectuat vizite de lucru în Germania: în perioada 10-14 februarie 2016, când a participat la Conferinţa de securitate de la Munchen, şi la 7 ianuarie 2020, când a participat la şedinţa Guvernului landului Bavaria şi a avut o întrevedere cu prim-ministrul Guvernului landului Bavaria şi preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Markus Soder, potrivit https://www.presidency.ro/.
Klaus Iohannis a mai efectuat vizite în Germania la: 28 septembrie 2016, la Kiel, unde a primit Premiul "Hermann Ehlers 2016", acordat de către Fundaţia cu acelaşi nume; 1-2 iunie 2018, la Munchen, unde i-a fost decernat Premiului ''Franz Josef Strauss-2018" de către fundaţia ''Hanns Seidel''; 14 octombrie 2020, în Magdeburg, unde i-a fost decernat Premiul "Otto cel Mare" pentru anul 2020 ("Kaiser-Otto-Preis 2020"); 2 octombrie 2021, la Aachen/Renania de Nord-Westfalia, unde i-a fost decernat Premiul internaţional ''Carol cel Mare'' al oraşului Aachen pentru unitatea Europei, ca laureat pentru anul 2020; 4 iunie 2022, la Hof, unde a primit Premiul European Carol al IV-lea al Federaţiei Germanilor Sudeţi pentru 2020 în semn de recunoaştere şi apreciere la nivel internaţional a susţinerii constante a României şi poporului român faţă de valorile europene; 3-4 iunie 2023, la Düsseldorf, unde i-a fost decernat Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg, şi la Frankfurt pe Main, unde a primit Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor, potrivit https://www.presidency.ro/ şi www.mae.ro.
Preşedinţii Republicii Federale Germania, Roman Herzog şi Johannes Rau, au efectuat vizite oficiale în România, între 15 şi 17 mai 1995, şi, respectiv, între 19 şi 20 martie 2002. De asemenea, preşedintele Republicii Federale Germania, Horst Kohler, a efectuat o vizită oficială în ţara noastră, în perioada 2-3 iulie 2007.
În perioada 20-22 iunie 2016, preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, a efectuat o vizită de stat în ţara noastră, la invitaţia omologului său român, Klaus Iohannis. În cadrul vizitei sale la Bucureşti, preşedintele federal a purtat discuţii politice, printre altele, cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş, şi a rostit, la 21 iunie 2016, alocuţiunea "Europa: pasiune pentru raţiune", la Biblioteca Naţională a României la invitaţia "New Europe College" şi a Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti. În 21 iunie 2016, preşedintele Joachim Gauck s-a aflat la Sibiu, unde a vizitat împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, biserica fortificată din Cisnădie.
Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat o vizită de stat în România în perioada 24-26 mai 2023, fiind primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la 24 mai 2023. La 25 mai 2023, cei doi şefi de stat au participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea ''Zilei Eroilor'' la Cimitirul Eroilor şi Veteranilor de Război din Sibiu, iar programul preşedintelui Germaniei a mai inclus primirea la Primăria Municipiului Sibiu, întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii germane din România, împreună cu Klaus Iohannis, la Forumul Democrat al Germanilor din România, vizită la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', dejun oficial şi vizită la Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian, judeţul Sibiu. Preşedintele Germaniei şi-a încheiat vizita în România la Timişoara, unde a luat parte la un concert la Filarmonica din Timişoara, a vizitat centrul oraşului Timişoara împreună cu primarul Dominic Fritz, Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.
Germania rămâne primul partener comercial al României, potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane. Schimburile comerciale între Germania şi România au însumat 40,8 mld. de euro în 2023, în creştere cu 6,3% faţă de 2022. Importurile din România s-au ridicat la 19,4 mld. de euro (+ 9,8%), iar exporturile Germaniei către România au atins 21,5 mld. de euro (+3,3), conform https://www.ahkrumaenien.ro/. În prima jumătate a anului 2024, schimburile comerciale dintre România şi Germania au depăşit cu 3,9% volumul schimburilor din aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Biroului Federal de Statistică (Destatis). Importurile şi exporturile dintre România şi Germania au însumat, în perioada ianuarie - iunie 2024, 21,7 mld. de euro. Exporturile către România s-au ridicat la 11,8 mld. de euro, care indică o creştere de 6% faţă de perioada similară din 2023, iar importurile Germaniei din România au însumat 9,93 mld. de euro, în creştere cu 1,4% faţă de primele şase luni ale anului trecut. Aceste rezultate plasează România pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile şi pe locul 19 privind importurile. Per total, potrivit datelor comerciale din prima jumătate a acestui an, România urcă pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei. La sfârşitul anului 2023, ţara noastră se afla pe locul 17, iar în 2022 pe locul 21.
Documentul ''Investiţiile străine directe în România în anul 2023'', publicat de Banca Naţională a României, atestă că Germania a reprezentat în anul precedent cel mai mare investitor străin în economia românească. Entităţile rezidente în această ţară deţin, atât în mod direct, cât şi prin intermediul filialelor şi sucursalelor firmelor germane din ţări intermediare, investiţii de 17,1 mld. euro. Germania ocupă locul secund în funcţie de investitorii imediaţi, cu un sold ISD (investiţii străine directe) de 14,839 mld. euro. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la 30 septembrie 2024, erau înregistrate în România 26.137 de societăţi comerciale cu capital german. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ionela Gavril, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024 (2 iunie)
La data de 2 iunie 2025, are loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024, găzduită de Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București, conform site-ului uniuneascriitorilor.ro. Ioana Pârvulescu, Adrian Papahagi, Ioan T. Morar, Liviu Franga și Florin Bican se num
2 iunie - Ziua Națională pentru Adopție
În fiecare an, la data de 2 iunie, este sărbătorită Ziua Națională pentru Adopție, instituită prin Legea nr. 21/2014. Un număr de 1.389 de copii au fost adoptați în 2023 (sentințe definitive), din care 1.377 de copii au fost adoptați conform procedurii adopției naționale și 12 copii au fost adoptați conform procedurii adopției internaționale. Totod
CITATUL ZILEI
'Copilăria este inima tuturor vârstelor.' - Lucian Blaga, 'Elanul insulei - aforisme și însemnări' (sursa: 'Omul și conviețuirea socială: Cugetări și reflecții', Colecția Cogito, Editura Albatros, 1981)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 iunie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români. Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului Romano-catolice Ss. Marcelin și Petru, m. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 iunie
Este a 153-a zi a anului 2025. Au mai rămas 212 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 20 h 54 m. Luna răsare la 12 h 08 m și apune la 01 h 33 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
PERSONALITATEA ZILEI: Saeed Rashed AlMheiri, 'cel mai tânăr autor' în Cartea Recordurilor
Micuțul Saeed Rashed AlMheiri, din Emiratele Arabe Unite, a atins două recorduri mondiale înainte de a împlini cinci ani. Primul său record a fost la vârsta de 4 ani și 218 zile, când a devenit 'cel mai tânăr autor' în Cartea Recordurilor. Recordul său a fost verificat pe 9 martie 2023, după ce vânduse deja pes
FRAGMENT DE ISTORIE: 550 de ani de la prima mențiune documentară a Craiovei (1 iunie)
Prima mențiune documentară a Craiovei datează de la 1 iunie 1475, într-un hrisov emis de Basarab Laiotă cel Bătrân, domn al Țării Românești. Pe teritoriul actualului municipiu Craiova este atestată locuirea neîntreruptă încă din neolitic, după cum indică lucrarea 'Enciclopedia geografică a României', autor Dan Ghinea
DOCUMENTAR: Luna iunie
Iunie este a șasea lună a anului în calendarul gregorian și iulian, denumirea sa venind de la zeița romană Iuno, soția lui Jupiter și protectoarea femeilor măritate. Prima lună a verii a primit, în tradiția populară, denumirea de 'Cireșar' sau 'Cireșel' și vine însoțită de mirosul florilor de tei și de cele mai așteptate fructe ale sezonului
1 iunie - Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer
La 1 iunie 2025, în prima zi de duminică a lunii iunie, este marcată Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer. În perioada 29 mai - 1 iunie 2025, în contextul Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer, în Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) organizează, la Poiana Brașov, Conferința Națională FA
1 iunie - Ziua mondială a laptelui (FAO)
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a inițiat Ziua mondială a laptelui în 2001. Întrucât mai multe țări sărbătoreau deja o zi națională a laptelui la 1 iunie sau în jurul acestei date, aceasta a și fost aleasă, se arată pe site-ul FAO (https://www.fao.org).
1 iunie - Ziua mondială a părinților (ONU)
Ziua mondială a părinților este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanța pe care o au părinții pentru creșterea și educația copiilor. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a instituit Ziua mondială a părinților la 17 septembrie 2012, prin Rezoluția 66/292, potrivit site-ului
1 iunie - Ziua internațională a copilului
Ziua internațională a copilului este sărbătorită pe 1 iunie în diferite părți ale lumii, fiind o inițiativă ce promovează bunăstarea și drepturile copiilor. Această zi este aniversată ca parte a unei cauze mai ample care vizează încetarea abuzului asupra copiilor și a privării copiilor de drepturile lor, precum și depunerea eforturilor pentru &icir
1 iunie - Ziua sportului românesc
Ziua sportului românesc este marcată în prima duminică din luna iunie, în 2025, la data de 1 iunie. Un proiect legislativ privind instituirea Zilei sportului românesc în prima duminică din luna iunie a fost depus în 2022, la Senat, de mai mulți parlamentari. 'Din ce în ce mai puțini români practică activități
CITATUL ZILEI
'Jocurile copiilor sunt jocuri foarte grele. Copiii nu sunt niciodată mai serioși decât atunci când se joacă'. - Michel de Montaigne (sursa: https://citations.ouest-france.fr/)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 1 iunie
Ortodoxe Sf. Iustin Martirul și Filosoful și cei împreună cu el Duminica a 7-a după Paști Greco-catolice Duminica a 7-a a Paștilor. Sf. m. Iustin Filosoful și cei împreună cu el Romano-catolice Duminica a 7-a a Paștelui Sf. Iustin, filozof m.