logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU/ Eduard Burghelea, manager al Teatrului ''Bacovia'': Venitul la teatru e un ritual; oamenii îşi doresc o altfel de experienţă

Image

Venitul la teatru este un ritual, iar oamenii care calcă pragul unei instituţii teatrale îşi doresc o altfel de experienţă, consideră managerul Teatrului Municipal "Bacovia", Eduard Burghelea.

Acesta a acordat un interviu AGERPRES în contextul desfăşurării în aceste zile, la Teatrul ''Bacovia'', a Bacău Fest Monodrame.

Eduard Burghelea, unul dintre cei mai tineri directori de teatru din ţară, ne-a vorbit despre această ediţie a festivalului, care se apropie de final, dar şi despre instituţia pe care o conduce de aproape doi ani.

În opinia sa, teatrul este o formă de divertisment care nu trebuie să se afle în concurenţă cu alte forme de divertisment.


AGERPRES: Suntem la un festival de monodrame la Bacău - Bacău Fest Monodrame. Mai reuşeşte teatrul în ziua de azi să atragă publicul în condiţiile în care sunt tot felul de platforme de streaming, de filme care se pot accesa foarte uşor, foarte ieftin? Mai vine lumea la teatru?

Eduard Burghelea: Da, absolut, şi cred cu tărie că teatru nu ar trebui să se afle în concurenţă cu aceste platforme de streaming sau cu orice fel de formă de divertisment uşor şi la îndemână. Din punctul meu de vedere, cred că venitul la teatru în sine este un ritual şi cred că oamenii care calcă pragul unui teatru îşi doresc altfel de experienţă. Am fost foarte surprinşi că a trebuit să suplimentăm locurile la spectacolele din concurs şi ne-a bucurat foarte tare acest lucru. Drept urmare, cel puţin în Bacău există o comunitate interesată de acest festival, interesată de acest teatru şi asta ne bucură şi ne onorează.

AGERPRES: Cea de-a 28-a ediţie a Bacău Fest Monodrame a adus publicului băcăuan actori importanţi atât din ţară, cât şi invitaţi din străinătate. Cum este pentru Teatrul 'George Bacovia', pentru organizatorul evenimentului, această ediţie? Ce a fost cel mai greu, ce a fost cel mai frumos?

Eduard Burghelea: Ediţia 28 cred că este o ediţie importantă pentru teatrul băcăuan şi pentru comunitatea băcăuană, după doi ani de pauză, un an în care festivalul nu s-a ţinut şi un an în care el a fost ţinut într-o ediţie virtuală, pot spune că în primul şi în primul rând spectatorii sunt bucuroşi că am reluat festivalul în format fizic. În acest an, avem o serie de spectacole invitate, de concerte şi de tot felul de alte evenimente adiacente spectacolelor din concurs, fiindcă am vrut să bucurăm orice segment din public. Lucrurile frumoase aşa sunt. Nu există parte grea, dar există şi au existat şi probabil vor exista şi în continuare, ca la orice eveniment mai amplu sau orice festival, tot felul de momente dificile, de tensiuni, de discuţii în contradictoriu şi cred că sunt absolut normale în ceea ce priveşte implementarea şi desfăşurarea unui eveniment, unui festival. Mă bucur foarte mult fiindcă sunt manager de foarte puţină vreme în această instituţie, dar am găsit o echipă sudată, o echipă care lucrează de foarte multă vreme în această instituţie şi am primit foarte multă susţinere din partea lor şi le mulţumesc.

AGERPRES: Vin în concurs actori consacraţi, actori foarte tineri, dar şi actori din afara ţării. Cum ajunge acest festival peste graniţe?

Eduard Burghelea: Acesta este un festival de tradiţie în Bacău şi cred că este unic în ţară. Vizibilitate internaţională există, dorinţa de a participa a artiştilor din afara ţării a fost foarte mare, am avut un număr foarte mare de spectacole străine care s-au înscris în festival şi le mulţumim tuturor pentru interes. Probabil dat fiind faptul că, aşa cum spuneam şi mai devreme, festivalul se află la cea de-a 28-a ediţie, a căpătat de-a lungul timpului, indiferent de numele pe care l-a avut, o notorietate în breaslă la nivel mondial şi sunt bucuros fiindcă au fost foarte multe propuneri din străinătate, iar juriul de preselecţie a avut o muncă titanică şi sunt absolut convins că nu le-a fost uşor.

AGERPRES: Această ediţie are cel puţin două particularităţi - prima că un fost câştigător de acum zece ani este membru al juriului, este vorba de Alex Bogdan, iar cea de-a doua este legată de faptul că unele texte câştigătoare din anii precedenţi au fost cuprinse într-un volum.

Eduard Burghelea: Da, este un volum printat în ediţia anterioară şi am considerat de cuviinţă să oferim un volum de monodrame tuturor participanţilor. Mi se pare important faptul că există o bază foarte mare de dramaturgi interesaţi să scrie şi o monodramă, fiindcă sunt absolut convins că nu le este uşor şi nu este uşor. Dacă eu, din punct de vedere actoricesc, pot spune că monodrama sau one man / one woman show-ul este printre cele mai grele spectacole de susţinut pentru un actor, sunt absolut convins că şi pentru un dramaturg este o muncă dificilă, dar absolut plăcută. Cred că scopul oricărui festival sau cel puţin al acestui festival este ca oamenii să se întâlnească, să existe o întâlnire, să existe un schimb de know-how între toţi participanţii şi între participanţi şi spectacole invitate, şi adolescenţii de aici, şi publicul băcăuan.

AGERPRES: Adolescenţii fac şi ei parte din festival, având şi un juriu al lor.

Eduard Burghelea: Da, există şi un juriu al publicului tânăr, un juriu construit din adolescenţi. Ne bucurăm foarte mult şi Bacăul se bucură de o bază foarte solidă de tineri care îşi doresc să facă teatru sau care fac teatru în liceu, în şcoala generală. Există patru trupe de adolescenţi permanente, aş putea spune în Bacău, ceea ce cred că este nemaiîntâlnit în ţară, dacă nu greşesc. Sunt absolut convins că vor răsări mult mai mulţi artişti dintre aceşti tineri, indiferent că sunt actori sau regizori sau scenografi. Se întâmplă lucruri frumoase la Bacău şi sper că şi publicul se bucură la fel de mult ca echipa de organizare a festivalului, fiindcă un festival este o bucurie şi aşa ar trebui să rămână.

AGERPRES: Ediţia din acest an a Bacău Fest Monodrame este pe final. Cum ar caracteriza organizatorul desfăşurarea acestei ediţii?

Eduard Burghelea: Aşteptăm să se termine totul cu bine şi atunci cred că am putea să vorbim foarte aplicat de felul cum s-au desfăşurat toate lucrurile pe durata festivalului. Cred că există lucruri bune, cred că există şi lucruri care nu au funcţionat la fel de bine sau care au avut anumite blocaje. Pe final de festival, aproape de sfârşit, în această poziţie de manager şi de organizator nu ştiu cum să mă raportez, deoarece cu mâna pe inimă şi foarte sincer şi deschis vă spun că este primul festival organizat de mine împreună cu echipa teatrului şi am ascultat şi am fost foarte deschis tuturor părerilor care au venit de la restul echipei din teatru.

AGERPRES: Ce elemente consideraţi că asigură trăinicia teatrului, indiferent de vremuri?

Eduard Burghelea: Cred că un teatru ar trebui să răspundă comunităţii din care face parte. Evident, nu ar trebui să ofere şi el o formă de divertisment la fel de facil sau uşor ca televiziunea sau ca emisiunile sau ca platformele de care vorbeam mai devreme, dar cred că ar trebui să se adreseze, să fie mult mai deschis comunităţii din care face parte. Evident că putem să vorbim aici de construcţia unui repertoriu, despre trupa artistică, despre trupa tehnică, dar cred că, în final, teatrul ar fi trebuit să fie strâns legat de mediul în care se află şi să răspundă nevoilor care există în mediul local, cel puţin în cazul nostru.

AGERPRES: Sunteţi unul dintre cei mai tineri manageri de teatru din România, dacă nu chiar cel mai tânăr. Cât este de uşor pentru un tânăr manager să conducă un teatru, un teatru cu anvergura acestuia de la Bacău?

Eduard Burghelea: Da, nu este uşor, nu este uşor şi, într-adevăr, mă aflu printre cei mai tineri manageri din ţară, cred, şi am întâmpinat foarte multe dificultăţi. Am întâmpinat foarte multe probleme de înţelegere, în primul şi în primul rând, din partea mea, în ceea ce priveşte sistemul administrativ, în ceea ce priveşte organizarea unei instituţii publice de cultură şi a trebuit să mă adaptez foarte repede unui sistem care se mişcă greoi, care are nevoie de cereri, care are nevoie de solicitări, de avize, dar la fel, cred că uşor-uşor am început să deprind şi eu cum funcţionează administraţia unei instituţii de cultură şi, la fel, repet, mulţumesc enorm echipei din spatele festivalului, echipei organizatorice, sunt oameni dedicaţi, oameni care lucrează de foarte multă vreme în instituţie şi oameni care m-au primit şi m-au ghidat cel puţin în aceşti aproape doi ani de când mă aflu eu la conducerea Teatrului 'Bacovia'.

AGERPRES: Ce proiecte aveţi pentru următorii ani - premiere, alte festivaluri?

Eduard Burghelea: După cum bine ştiţi, Teatru Municipal 'Bacovia' are două secţii - secţia de animaţie şi secţia dramatică. Următoarea noastră premieră va fi "Păcală", în regia domnului Ciprian Huţanu, la secţia de animaţie, iar la dramă suntem în discuţii cu mai mulţi regizori dornici, care vor să vină să lucreze cu echipa artistică a teatrului. Ca proiecte de durată, ne dorim foarte mult să recâştigăm spaţiul din faţa teatrului, fiindcă e o problemă care persistă de foarte multă vreme. Este vorba despre hotelul din faţa teatrului, care este în litigiu şi împreună cu primăria facem toate eforturile pentru a desţeleni această situaţie. Am reuşit să recuperăm un foaier şi să finalizăm procesul la fel de greoi de a-l igieniza, aş putea spune, fiindcă cred foarte mult că în primul şi în primul rând ca un teatru să funcţioneze are nevoie de spaţii funcţionale, are nevoie de o infrastructură tehnică funcţională, are nevoie de foarte multe lucruri care cred că ţin de un soi de decenţă. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Lucian  Daniel Stanciu Viziteu / Facebook

Afisari: 329

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 22-10-2026 11:47

Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni

Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună

Cultura - Media 22-10-2026 09:05

Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain' - patru reprezentații la Romexpo, de joi până sâmbătă

Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain', un show care se află la granița dintre genuri, fiind un adevărat dialog între clasic și contemporan, unde secolul XVII se întâlnește cu secolul XXI, va avea patru reprezentații, de joi până sâmbătă, la Romexpo. Potrivit

Cultura - Media 21-10-2026 19:19

Vâlcea: Asociația ISVOR vrea să salveze o casă de 120 de ani din Mălaia și să o transforme în rezidență artistică

Inițiatorii unicului muzeu dedicat fluierelor lumii au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea unei case vechi din satul Săliștea, comuna Mălaia, pe care vor să o alăture expoziției de instrumente muzicale și să o transforme într-un loc de creație și întâlnire pentru artiști, copii și comunitate. Imobilul pe care Asoci

Cultura - Media 21-10-2026 18:25

AnulBrâncuși/ Gorj: Fotografii rare realizate de sculptor, prezentate la Târgu Jiu

Peste 30 de fotografii rare, realizate de sculptorul Constantin Brâncuși, au fost prezentate miercuri, la Târgu Jiu, într-un tur ghidat, în avanpremiera vernisajului expoziției, care va avea loc joi, la Pavilion Art 360 din Târg Jiu.

Cultura - Media 21-10-2026 18:20

Bihor: Proiect de fotografie documentară dedicat goralilor din Slovacia, urmași ai păstorilor valahi din Carpați

Trei fotografi orădeni documentează viața, tradițiile și graiul goralilor din Slovacia, comunități montane în a căror cultură se păstrează elemente asociate păstoritului valah. Potrivit unui comunicat al Asociației Etno Foto Art din Oradea, imaginile realizate în cadrul proiectului 'Goralii din Slovacia: monografie fotografică&

Cultura - Media 21-10-2026 17:07

Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145' - săptămâna viitoare, la Academie

Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145', organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară 'G. Călinescu', Facultatea de Litere și Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', se va desfășura marți, 27 octombrie, de la ora 11:00, în Aula Academiei Rom&a

Cultura - Media 21-10-2026 16:23

Mureș: Istoria și legendele orașului Târgu Mureș devin filme în cadrul proiectului studențesc 'UAT Shorts'

Istoria parțial uitată, legendele locale și clădirile emblematice ale municipiului Târgu Mureș vor prinde viață pe ecran prin intermediul a trei scurtmetraje originale, realizate de 15 studenți ai Universității de Arte (UAT) din oraș, în cadrul proiectului cinematografic și educațional 'UAT Shorts - Reconstituiri urbane'. Proiectul, aflat l

Cultura - Media 21-10-2026 15:31

Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE' - lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară

Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat, joi, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', de Editura Club România. Potrivit unui comunicat transmis miercuri A

Cultura - Media 21-10-2026 14:32

Vrancea: Brevete semnate de regele Ferdinand și ordine rare, printre comorile Muzeului Vrancei expuse publicului

Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere

Cultura - Media 21-10-2026 11:17

Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior

Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6

Cultura - Media 21-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale

Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î

Cultura - Media 21-10-2026 05:00

Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri

Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi

Culte 20-10-2026 20:51

Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice

Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom

Culte 20-10-2026 18:43

Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani

Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic

Cultura - Media 20-10-2026 18:03

Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)

  Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u