Pe Florin Daniel Sima ai ocazia să îl întâlneşti atât în patrula de jandarmi la diverse evenimente publice, cât şi pe munte, cu rucsacul în spate, sau în mijlocul comunităţii, împărtăşind din pasiunea lui pentru istoria locală.
 

Foto: (c) Florin Daniel Sima / Facebook.com

Florin Sima are 40 de ani, este tatăl a două fetiţe şi se descrie ca fiind rezultatul unui lung şir de evenimente şi persoane cu care a interacţionat.

"Scopul meu este să împărtăşesc din cunoştinţele mele şi să îi ajut şi pe alţii să regăsească natura, să găsească un pic din istoria locală, poveştile îmbinate poate cu un pic de mişcare. Cred că sunt rezultatul unui lung şir de evenimente şi persoane cu care am interacţionat. Am absolvit Liceul Pedagogic în 1999, profil Istorie - Filologie, din pasiune. Primele povestiri despre istoria locală le-am aflat prima dată din familie. Despre strada Tăbăcari unde am copilărit, despre război, despre rege, legionari sau răscoale, despre Constantin Bahnă, tâlharul Vrancei. A venit mai apoi liceul, unde am aflat şi mai multe astfel de întâmplări, care m-au atras. Apoi am plecat la Şcoala Militară. A fost o decizie de moment, după ce am auzit un slogan de recrutare pe la radio. Probabil, dacă nu aş fi ales această carieră, aş fi fost astăzi profesor de istorie. Dar după Şcoala Militară am primit repartiţie la o unitate a MAI din Bucureşti şi am plecat pe acest drum", povesteşte Florin Sima.
 

Foto: (c) Florin Daniel Sima / Facebook.com

Nu a renunţat niciodată însă la pasiunile sale - istoria şi muntele. Şi a căutat fiecare prilej pentru a împărtăşi cunoştinţele lui celor din jur: a activat în mai multe ONG-uri, a făcut un club de istorie locală şi s-a implicat în mai multe proiecte.

"Nu am renunţat niciodată la pasiunile mele. Am făcut parte dintr-un ONG local vreo opt ani şi cred că de acolo am pornit pe acest drum, de a împărtăşi celorlalţi din pasiunile şi cunoştinţele mele. Voiam să fac ceva pentru comunitatea locală. Pentru că e uşor să critici, dar e mai greu să construieşti ceva. M-am asociat cu oameni care fac câte ceva în comunitate, am participat la campanii de ajutorare a oamenilor în dificultate din satele de munte, am fost trainer pentru copii în cadrul Organizaţiei Civice Vrancea, unde am propus un ghid pentru deplasarea pe munte. Am făcut şi un club de istorie locală. Timp de două luni de zile, în fiecare duminică am vizitat diverse locuri cu istorie din Vrancea, fie că vorbim despre biserici, conace, mausolee, zone de război. Se adresa în general adolescenţilor, dar şi adulţilor interesaţi să îşi cunoască oraşul şi judeţul. La final, am făcut o expoziţie de fotografii realizate în timpul excursiilor noastre, care au fost expuse la Muzeul Unirii. Anul trecut, de Zilele municipiului Focşani, am fost abordat de cei de la Primărie, de la Centrul de Informare Turistică, să fac mai multe tururi ghidate ale oraşului. Oamenii au fost deosebit de încântaţi de aceste tururi, pentru că nu erau învăţaţi cu astfel de evenimente, nu aveau astfel de alternative", îşi aminteşte Florin.

El susţine că este nevoie să ţii pasul cu timpurile şi să îi atragi pe tineri către istorie, ''ambalând'' informaţia astfel încât aceasta să devină cât mai atractivă pentru adolescenţi.
 

Foto: (c) Florin Daniel Sima / Facebook.com

"Nu este adevărat că tânăra generaţie nu mai este interesată de trecut. Dar depinde cum ambalezi informaţia. Pentru mine asta a fost cea mai mare provocare. Toată lumea scrie cărţi, toată lumea scrie cronici, monografii. Dar cine mai stă acum să citească nişte cărţi de sute de pagini? Au scos cei de la Muzeul Vrancei Jurnalul de operaţii al Diviziei VI Infanterie. O carte foarte grea. De ce nu putem să dăm chintesenţa acţiunilor care au adus gloria trupelor noastre? Ar fi o lectură mai interesantă şi mai captivantă pentru tinerii zilelor noastre. Asta am încercat şi eu să fac în viaţa de zi cu zi, de mai bine de doi ani, pentru a-i atrage pe tineri spre istorie, pentru a promova istoria, tradiţiile judeţului nostru. Pentru a ţine pasul cu vremurile, am creat o pagină de internet şi o pagină de Facebook, cu scopul de a promova judeţul şi istoria sa. Pagina a crescut şi astăzi are peste 4.000 de urmăritori şi sunt bucuros că oamenii interacţionează pe subiectele de interes", afirmă acesta.

Florin Daniel Sima spune că nu este profesor şi nici istoric şi poate din acest motiv îşi permite să romanţeze un pic istoria, pentru a stârni interesul oamenilor. Şi nu în ultimul rând pentru că are convingerea că istoria poate crea modele, dar este nevoie ca informaţia să ajungă la destinatar.

"Nu sunt profesor, nu sunt istoric. Sunt ghid. Obişnuiesc să povestesc istorii poate un pic romanţate. Pentru că interesul meu e să fac oamenii să fie interesaţi de povestea pe care o spun. Rolul meu este acela de a pune anumite date istorice într-un anumit context, pentru a face călătoria plăcută, pentru a face istoria interesantă şi atractivă. Astăzi tinerii nu mai stau în bibliotecă. Suntem cu toţi prinşi în acest joc al tehnologiei, dar eu rămân fidel lucrurilor scrise. E ok şi social-media, ne poate ajuta foarte mult să promovăm anumite poveşti de istorie locală, pentru că scopul istoriei e acela de a crea nişte caractere puternice, de a ne da nişte modele demne de urmat, nişte modele frumoase. Dacă nu avem modele bune în viaţă, viitorul poate deveni sumbru. Noi, în ultima vreme, am dat nişte modele de doamne şi domniţe, nişte băieţi mai certaţi cu gramatica şi acum culegem roadele a ceea ce am cultivat în tinerele generaţii. Nimeni astăzi nu mai vrea să devină scriitor, gazetar, profesor, inginer, toată lumea vrea să devină manechin sau fotbalist", este de părere el.
 

Foto: (c) Florin Daniel Sima / Facebook.com

Probabil şi din dorinţa de a îmbina sportul cu istoria, Florin Sima şi-a propus un proiect ambiţios: să ajungă până în Rusia, pe urmele bunicului său, erou decorat în Al Doilea Război Mondial. Ideea a prins contur mai ales după ce a descoperit jurnalul bunicului, sergentul sanitar Florea Sima. Răsfoindu-l, Florin Sima a descoperit trăirile şi emoţiile bunicului său, greu încercat pe frontul de est.

"Plănuiesc o expediţie pe patru roţi, care va traversa Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. E un proiect mai vechi de-al meu şi în ultimul timp începe să prindă contur. Şi am decis să dedic această expediţia memoriei bunicului şi tuturor vrâncenilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, au căzut prizonieri sau au murit. Expediţia va pleca din Focşani, trecem Prutul pe teritoriul Republicii Moldova, prin zone în care Armata Română a purtat bătălii, va traversa Ucraina şi va ajunge în Rusia, unde au fost lagăre de prizonieri români sau s-au purtat bătălii. Punctul final va fi în Mongolia. În total, vreo 7.300 de kilometri. Ideea mi-a venit acum vreo cinci ani, dar s-a conturat mai bine după ce am găsit jurnalul bunicului. Au apărut tot felul de fapte, întâmplări prin care a trecut bunicul în timp ce se afla pe front, aşa că am aprofundat subiectul. Am descoperit în paginile jurnalului foarte mulţi combatanţi, camarazi de arme, vrânceni, dintre care unii au căzut în prizonierat, alţii nu s-au mai întors de acolo sau au avut de suferit. Anul trecut am primit fotografii cu un jurnal al bunicului unui tânăr care trăieşte în Statele Unite, care a luptat cam în aceeaşi perioadă cu bunicul meu. Poveşti asemănătoare chiar. De asemenea, foarte mulţi oameni mi-au povestit despre părinţii, bunicii lor care au luptat şi care poate nu au scris jurnale, memorii, sau poate că acestea s-au pierdut. Ideea e că au fost acolo şi poate ar fi fost mândri să spună că şi-au servit patria şi regele. Şi m-am gândit să îmbin cele două chestii - dorinţa unei expediţii şi aceea de a aduce un omagiu bunicului meu şi camarazilor de arme", ne dezvăluie, cu pasiune, Florin Sima.

Privind fotografiile, nu poţi să nu observi că bunicul şi nepotul seamănă ca două picături de apă. Fotografia este o fereastră peste timp şi poate, de aceea, dorinţa lui Florin de a ajunge pe urmele bunicului nu surprinde. Este o călătorie iniţiatică, pentru a descoperi trecutul, dar şi pentru a se descoperi pe sine.
 

Foto: (c) Dana LEPĂDATU / AGERPRES

"Bunicul a plecat pe front la 37 de ani. Tatăl meu nu era născut încă. Eu nu l-am cunoscut pe bunicul meu decât din fotografii şi din acest jurnal. Nici măcar nu era soldat, era asistent medical sau oficiant sanitar, cum se spunea în vremurile respective, la spitalul de la Vidra. Era un om care mergea la biserică, cânta la vioară, îi plăceau cărţile şi călătoriile. În perioada comunistă, tocmai pentru că luptase pe frontul de est, a avut probleme. Nu dădea bine să fii veteran de război şi mai ales să fi luptat pe frontul estic. Se schimbase orânduirea politică şi atunci bunicul a preferat să nu facă mare caz de acest lucru. Am aflat mai târziu că şi-a distrus chiar şi decoraţia. Bunicul, undeva pe 24 august 1941, a fost decorat pentru faptele sale după o bătălie care a avut loc pe lângă Odessa. Tatăl meu, prin clasa a X-a, a plecat la Liceul Militar şi mai departe la Şcoala Militară de Ofiţeri şi nu dădea bine la dosarul de cadre să se ştie că tatăl tău a fost decorat pe frontul de est. Aşa că a preferat să îşi distrugă decoraţia şi probabil multe dintre dovezile actelor de eroism. Poate că ar fi fost mândru să prezinte ceea ce a trăit el acolo, dar pe vremea aceea erau omagiaţi doar cei care au luptat în Vest. Însă cei mai mulţi români au luptat pe frontul de răsărit", precizează focşăneanul.

Acesta este convins că scrisul a fost o adevărată terapie pentru bărbatul aflat pe front, dar şi "o şansă la nemurire".
 

Foto: (c) Dana LEPĂDATU / AGERPRES

"Bunicul a scris în acest jurnal aproape un an de zile. La un moment dat se opreşte, probabil pentru că aştepta să plece către casă, de aceea cred că jurnalul se termină aşa brusc. Cred că i-a lipsit mult familia pe front, slujba la biserică. Eu am citit acest jurnal de trei ori şi abia a treia oară am înţeles că a scrie îi aduce liniştea. Scria imediat după atacuri, probabil pentru că era surescitat, înfricoşat. Iar scrisul îi aducea liniştea. Jurnalul l-am găsit prin iunie, printre cărţile vechi ale tatălui meu. Din păcate, s-au pierdut multe dintre lucrurile bunicului meu. Astăzi, suntem în situaţia de a mai avea foarte puţini combatanţi din Al Doilea Război Mondial. Şi de unde vom mai şti mâine poveştile acestea dacă nu le punem pe hârtie? Sigur, există şi transmiterea prin viu grai, dar, încet, încet, generaţiile se schimbă, lucrurile se pierd. Păstrând ceea ce e scris avem o şansă la nemurire", consideră tânărul.
 

Foto: (c) Dana LEPĂDATU / AGERPRES

Expediţia ar trebui să înceapă undeva la finele primăverii viitoare şi va cuprinde inclusiv cazări în sate, la populaţia din zonă, participări la sărbători locale. Florin şi-ar dori să mai găsească cel puţin un echipaj care să se alăture acestei aventuri şi promite că se va întoarce cu numeroase povestiri din expediţia care ar trebui să dureze circa două luni. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte şi:

* OAMENI ŞI PASIUNI/ Vaslui: Povestea unui fost poliţist care a reuşit să îşi transforme visul în realitate

* OAMENI ŞI PASIUNI/Tulcea: Alexandra Mitrică - tânăra care s-a mutat de la Londra la Sarinasuf pentru a împlini visuri

* OAMENI ŞI PASIUNI/Din grădina sa un arădean parcurge prin obiectivul telescopului ani-lumină pentru a surprinde spectacolul Universului

* OAMENI ŞI PASIUNI/Botoşani: Vlad Plăcintă - salvatorul de îngeri; a strâns 12 milioane de euro pentru susţinerea copiilor bolnavi

* OAMENI ŞI PASIUNI/Mureş: Dacian Oprea - preotul care a reuşit să trezească la viaţă o comunitate şi a readus speranţa la sat