Andreea Paul (INACO): Oportunităţile aduse de criza COVID-19 sunt fantastice
Oportunităţile aduse de criza COVID-19 sunt fantastice în condiţiile în care igiena redevine o prioritate, oamenii se disciplinează, cunoaşterea se democratizează şi ne alfabetizăm digital şi tehnologic, consideră Andreea Paul, preşedintele INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate.
Potrivit acesteia, în actualul context generat de epidemia COVID-19, oamenii se spală mult mai atent şi mai des iar igiena publică şi privată redevine o prioritate.
"Repetarea timp de 3 săptămâni a acestor noi practici de igienă individuală şi instituţională dezvoltă reacţii pavloviene. Mai curaţi devenim mai sănătoşi. Un câştig!", subliniază Andreea Paul.
Totodată, în această perioadă oamenii devin mai disciplinaţi pentru că regulile ocolite mereu costă vieţi.
"Ne disciplinăm. Regulile mereu ocolite, principiul "lasă că merge şi aşa" costă vieţi umane, fie că e vorba de reacţii nesăbuite individuale sau instituţionale, de incapacitatea publică de a pregăti vara sanie şi iarna căruţă, pentru a nu mai continua cu gestionarea bugetelor publice pe deficite în vremuri bune. Un câştig! Cunoaşterea se democratizează. Accesul digital liber, gratuit, la toate domeniile cunoaşterii deschid fantastice oportunităţi, pentru copii, adulţi sau seniori deopotrivă, de neimaginat până acum o lună. Timpul petrecut acasă ne ajută să ne găsim sau să ne dezvoltăm pasiunile, să ne cultivăm noi abilităţi personale, să ne antrenăm atitudinea de învingător. Un câştig!", precizează Andreea Paul.
Un alt câştig este, potrivit sursei citate, alfabetizarea digitală şi tehnologică care se produce acum mai rapid decât în vremuri normale.
"Ne alfabetizăm digital şi tehnologic mai repede decât în vremuri normale, inerţiale în dezvoltare, totul având în centrul Omul. Au dovedit profesorii şi elevii că pot! Au dovedit instituţiile publice că pot! Cu "te rog frumos" nu a prea funcţionat! Nevoia i-a împins la acţiuni ferme. Companiile sunt mai versatile şi pregătite, dar şi aici salturile au fost semnificative prin tele-muncă şi colaborarea digitală pe echipe, ca să dau câteva exemple. Un câştig! Niciodată nu am primit la INACO atât de multe solicitări dinspre şcolile din ţară să creăm conţinut digital educaţional, să creăm Smart Lab-uri - laboratoare educaţionale digitale inteligente şi să instruim profesorii, aşa cum primim în această perioadă. Probabil drumul de la cele 4 Smart Lab-uri funcţionale, pe care le-am făcut înaintea declanşării crizei medicale, până la cele 6200 de şcoli s-a scurtat bine de tot din pricina acestei crize", arată preşedintele INACO.
Pe de altă parte, potrivit sursei citate câştigătorii în această perioadă sunt comerţul on-line, creatorii de soluţii digitale, producătorii de produse de igienă, medicamente şi de aparate medicale.
De asemenea, Andreea Paul consideră că antreprenorii şi managerii sunt mult mai atenţi la proprii lor angajaţi pentru că aceia care îşi pierd oamenii îşi pierd compania, iar cercetarea şi inovarea românească, "cenuşăresele bugetului public", recâştigă terenul bine-meritat.
Pe de altă parte, se caută soluţii tehnologice şi medicale româneşti, prototipurile de roboţi medicali pentru igienizare şi asistenţă medicală, drone pentru livrări la domiciliu, printarea 3D a componentelor medicale necesare şi nu numai.
"VUCA (vulnerability, uncertainity, complexity, ambiguity) este un concept al guvernanţei individuale, corporative şi naţionale care surprinde cel mai bine criza medicală actuală, pe care îl discut an de an cu studenţii mei de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, la studiile masterale. Nu mi-am imaginat că vor fi nevoiţi să-l resimtă atât de fidel şi de repede pe propria lor piele, că le sunt atât de utile acum concluziile noastre despre strategiile reuşite şi erorile de adaptare individuală, corporativă, locală, regională sau naţională într-o lume plină de vulnerabilităţi, incertitudini, complexitate şi ambiguităţi", a mai arătat Andreea Paul. AGERPRES:(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor. 'Rezultatele ex
Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului
Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta
Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai


