Coronavirus - Iranul anunţă 12 decese şi 61 de contaminări
Douăsprezece persoane au murit, iar 61 au fost infectate cu noul coronavirus în Iran, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii de la Teheran, citat de Reuters. Un membru al Parlamentului a declarat, însă, că 50 de persoane ar fi decedat în ultimele două săptămâni în oraşul Qom, situat la 120 de kilometri distanţă de capitala Teheran.
''Numărul deceselor din cauza bolii corona în Iran a ajuns la 12, iar numărul celor infectaţi a ajuns la 61'', a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianush Jahanpur, citat de agenţia naţională IRNA.
Însă, Ahmad Amirabadi Farahani, parlamentar reprezentant al oraşului Qom, a declarat că 50 de persoane au murit în Qom, iar 250 se află în carantină.
Farahani a acuzat Guvernul că a anunţat cu întârziere epidemia şi a declarat că oraşul nu beneficiază de echipament adecvat pentru a face faţă crizei, relatează agenţia ILNA, citată de Reuters.
Jahanpur a negat cifra avansată, de 50 de morţi, spunând că aceasta este o ''minciună''.
''(Farahani) nu are dreptul să exprime păreri pe această temă şi nu are acces la informaţii'', a declarat Jahanpur, citat de IRNA.
Viceministrul iranian al Sănătăţii, Iraj Harirchi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă transmisă de televiziunea naţională că în cazul în care numărul persoanelor decedate în Qom este chiar şi de un sfert din 50 îşi va da demisia.
Disputa pe tema cifrelor a alimentat, însă, criticile la adresa modului în care Guvernul a gestionat epidemia de coronavirus din Iran, acuzaţii venite atât din partea oficialilor cât şi a internauţilor iranieni.
Aproximativ 10.500 de dependenţi de droguri au fost plasaţi în carantină în centre de tratament din provincia Teheran ca măsură de protecţie împotriva coronavirusului, a anunţat directorul agenţiei antidrog, Mostafa Hadizadeh, citat de IRNA.
Epidemia din Iran a afectat şi alte ţări din regiune. Kuweit, Bahrain, Irak, Oman şi Afganistan au anunţat luni primele cazuri de contaminare cu coronavirus confirmate pe teritoriul lor, toţi pacienţii implicaţi fiind persoane care au vizitat recent Iran.
Emiratele Arabe Unite au anunţat sâmbătă două noi cazuri, un turist iranian şi soţia sa, conform agenţiei naţionale WAM.
Liban a confirmat vineri primul caz, o femeie în vârstă de 45 de ani care s-a întors din Qom.
Temerile privind o eventuală pandemie de coronavirus s-au accentuat luni după o creştere abruptă a noilor cazuri raportate în Iran, Italia şi Coreea de Sud.
Virusul a infectat aproape 77.000 de persoane şi a ucis peste 2.500 în China, ţara în care a apărut, la finalul anului trecut. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.