CNAB: Pasagerii sosiţi din zonele din Italia afectate de coronavirus vor completa un chestionar cu datele de identificare
Pasagerii care sosesc la aeroportul Henri Coandă din zonele din Italia afectate de coronavirus (Milano, Bergamo, Treviso, Torino) vor intra în ţară pe fluxul destinat zborurilor charter şi vor completa un scurt chestionar cu datele de identificare şi alte informatii relevante, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
De asemenea, aceştia vor fi asistaţi de personalul medical al Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
"Până la stabilirea unor măsuri suplimentare din partea autorităţilor din domeniul sănătăţii publice, pasagerii care sosesc la aeroportul Henri Coandă din zonele din Italia afectate de coronavirus (pentru moment, cele dinspre Milano, Bergamo, Treviso, Torino) vor intra în ţară pe fluxul destinat zborurilor charter. La intrarea în ţară, aceşti pasageri vor completa un scurt chestionar cu datele de identificare şi alte informatii relevante. Ei vor fi asistaţi de personalul medical al DSU", a informat purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.
Persoanele care sosesc în România din localităţile italiene din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia în care există cazuri de infecţie cu coronavirus sau care au călătorit în aceste localităţi vor intra în carantină, iar în cazul în care nu respectă regulile sunt pasibile de pedeapsă, a declarat duminică pentru AGERPRES managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel.
Întrebat cum se va proceda în cazul în care vor exista persoane care sosesc în România din localităţile în care există cazuri de infecţie cu coronavirus şi nu respectă recomandările făcute, Streinu Cercel a răspuns: "Noi încercăm să stabilim contacţii şi, pe urmă, dacă nu au respectat (recomandările - n. r.), sunt pasibili de pedeapsă, sper să nu se ajungă acolo".
"Locurile din Centrul de carantină din Bucureşti sunt destinate celor care sunt aduşi de Forţele Aeriene Române cu avioane militare, ceilalţi se carantinează la domiciliu, sub supravegherea DSP", a afirmat Streinu Cercel.
Autorităţile italiene nu au raportat cazuri de cetăţeni români simptomatici cu noul coronavirus, precizează Ministerul Sănătăţii, care afirmă că România ar putea fi mai expusă la apariţia de cazuri de infecţie cu noul coronavirus pe teritoriul naţional, din cauza dinamicii călătoriilor cetăţenilor români pe rutele terestre şi aeriene dintre Italia şi China.
Reprezentanţii Comitetului intersectorial pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), împreună cu reprezentanţii autorităţilor cu responsabilitate în acest domeniu, au susţinut sâmbătă o teleconferinţă, având în vedere evoluţia cazurilor de îmbolnăvire din Italia, în zone unde se află sau călătoresc numeroşi cetăţeni români.
Potrivit unui comunicat de presă al MS, autorităţile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localităţile afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în ţară în condiţii de carantină timp de 14 zile.
"Noile măsuri vor fi transmise de către Ministerul Sănătăţii către unităţile sanitare şi medicii de familie, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti", afirmă sursa citată.
Conform MS, vor fi suplimentate măsurile de control şi prevenire a infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestre, maritime/fluviale şi aeriene.
Numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus confirmate în Italia a ajuns duminică la peste 100, autorităţile estimând că bilanţul va creşte în continuare în ciuda eforturilor de a ţine transmiterea sub control, informează DPA.
Infectările au fost confirmate în regiunile Lombardia şi Veneto.
Preşedintele Lombardiei, Attilio Fontana, a declarat la televiziunea de ştiri SkyTG24 că bilanţul infectărilor în regiunea sa a depăşit 89 de cazuri, de la cele 54 raportate în timpul nopţii.
Potrivit datelor furnizate sâmbătă noapte de Agenţia pentru Protecţie Civilă din Italia, au fost confirmate 17 alte cazuri în Veneto, două în Emilia-Romagna şi unul în Piedmont, ridicând totalul la 109.
Bilanţul include şi două decese. Virusul a dus la moartea unui bărbat de 78 de ani din Vo', în provincia Veneto, şi o femeie de 77 de ani în Lodi, din provincia Lombardia.
Ministrul adjunct al Sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a declarat pentru SkyTG24 că e posibil ca numărul cazurilor să crească în continuare, exprimându-şi speranţa că acestea vor rămâne limitate geografic.
"Mă aştept la cazuri suplimentare", a spus acesta. "Este clar că vom avea mai multe".
Ca măsuri de precauţie, guvernul a decis să restricţioneze accesul în circa zece oraşe din zonele afectate, izolând zecile de mii de persoane care locuiesc aici.
Măsura vizează 10 oraşe din provincia Lodi, la circa 60 de kilometri sud-est de Milano, unde locuiesc circa 50.000 de persoane, şi oraşul Vo', cu aproximativ 3.000 de locuitori.
Italia se confruntă cu cel mai grav focar de Covid-19 din Europa. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Germania are 16 cazuri, Franţa - 12 cazuri, un deces, iar Marea Britanie - trei. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorghiu: Registrul agresorilor și brățară odată cu ordinul de protecție, în lucru la Comisia 'România fără violență domestică'
Două noi proiecte de lege pentru protejarea victimelor abuzurilor familiale sunt în lucru la Comisia specială comună 'România fără violență domestică' a Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat vineri seară, la Râmnicu Vâlcea, președinta acestei comisii, deputata Alina Gorghiu. Gorghiu a precizat că primul pr
Sibiu: Aproximativ 45 de persoane evacuate din blocul în care a izbucnit un incendiu; cinci sunt evaluate medical
Aproximativ 45 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri dintr-un bloc din municipiul Mediaș în care a izbucnit un incendiu, iar cinci sunt evaluate medical, având atacuri de panică, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Incendiul, izbucnit într-un apartament situat la etajul &ic
Iași: Proiectile explozive neexplodate de calibru 150 milimetri, ridicate de pirotehniștii ISU de pe șantierul autostrăzii A8
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a fost solicitată să intervină în localitatea Bogonos, comuna Lețcani, după ce pe șantierul autostrăzii A8 a fost descoperită muniție neexplodată. Potrivit ISU Iași, în urma activităților desfășurate, specialiștii pirotehnicieni au identificat și ridicat șase proiectil
Sibiu: 25 de persoane evacuate dintr-un bloc din municipiul Mediaș, din cauza unui incendiu la un apartament
Un număr de 25 de persoane au fost evacuate dintr-un imobil cu cinci etaje din municipiul Mediaș, după izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul întâi, a anunțat, vineri seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Andreea Ștefan. Potrivit sursei citate, incendiul se manife
Călărași: Pompierii intervin pentru căutarea și extragerea unui bărbat de 25 de ani prins sub un mal de pământ
Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călărași este căutat de pompieri, informează ISU Călărași. Persoana a fost acoperită complet de pământ, iar în acest moment se acționează pentru căutarea și extragerea victimei. Se sapă in co
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Tulcea: Antreprenoarele vor direcționarea în sectorul privat a fondurilor europene necheltuite de instituțiile publice
Președinta Patronatului Național al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii (PNFAIMM), Elena Coandă, a solicitat Asociației de dezvoltare intercomunitară pentru instrumentul financiar Investiții Teritorial Integrate (ITI) - Delta Dunării să facă un demers în timp util pentru ca banii neutilizați în exercițiul financiar 2021-2027 de
Mureș: A început a doua ediție a festivalului 'Halloween în Cetate', la Sighișoara
Cetatea Medievală Sighișoara găzduiește începând de vineri, timp de trei zile, a doua ediție a festivalului 'Halloween în Cetate', organizat de Asociația Drag de Sighișoara în parteneriat cu Visit Mureș. 'A început 'Halloween în Cetate'! Ce bine e să fim din nou acasă, în Sighișoara
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Harghita: 583 de persoane au participat la bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM; 53 au fost selectate
Un număr de 583 de persoane de muncă au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, în Miercurea-Ciuc și Odorheiu Secuiesc, fiind oferite 141 de locuri de muncă de către 14 angajatori. Potrivit datelor transmise într-un comunicat de presă de AJOFM
Salvați Copiii: Aproape 42% dintre părinții care lucrează în străinătate intenționează să revină în România
41,7% dintre părinții români care lucrează în străinătate intenționează să revină definitiv în România în următorii ani, iar peste o treime dintre aceștia afirmă că relația cu propriul copil a devenit mai distantă, potrivit unei cercetări realizate de Salvați Copiii România, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pre
Covasna: Peste 1.500 de beneficiari și aproximativ 1.600 de prestatori, înregistrați pe platforma pentru activități casnice
Peste 1.500 de beneficiari și aproximativ 1.600 de prestatori de activități casnice din județ s-au înregistrat pe platforma electronică dedicată acestui sistem, lansată în anul 2024 de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Teg
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în zona Aviației
O piață volantă este deschisă, de vineri până duminică, în zona Aviației, pe strada Ștefan Burileanu, la intersecția cu strada Nicolae Caramfil. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că producătorii au adus fructe și legume proaspete, brânzeturi, miere, dulcețuri și conserve după rețete tradi
Apa furnizată în Curtea de Argeș și comunele limitrofe, declarată din nou potabilă după aproape un an
Apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș și comunele limitrofe a fost declarată din nou potabilă, după aproape un an de când analizele au indicat că nu este recomandată consumului uman. Furnizorul serviciilor de apă-canal, SC Aquaterm, a anunțat vineri că Direcția de Sănătate Publică a monitorizat săptămânal apa, și după c













