MAE de la Taiwan afirmă că Beijingul furnizează OMS informaţii incorecte privind numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus
Ministerul de Externe din Taiwan a afirmat joi că Beijingul furnizează Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) informaţii greşite privind numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus din insulă, după ce organizaţia a publicat cifre incorecte în legătură cu aceste cazuri, relatează Reuters.
Marţi, OMS a corectat numărul de cazuri înregistrate în Taiwan, după ce a anunţat că este vorba de 13, deşi în momentul respectiv în insulă erau înregistrate doar 10 cazuri.
Joi, Taipei a afirmat că acest număr a crescut la 13, comparativ cu peste 28.000 în China.
Purtătoarea de cuvânt a MAE de la Taipei, Joanne Ou, a explicat joi că problema a constat în faptul că autorităţile de la Beijing au furnizat OMS cifre greşite.
Ea a adăugat că Taiwanul a protestat pe lângă OMS pentru că a schimbat din nou formula în care se referă la insulă, şi anume "Taipei şi împrejurimi", după ce iniţial a folosit "Taiwan, China", apoi "Municipalitatea Taiwan" şi ulterior simplu "Taipei".
"Aş dori să întreb OMS de câte ori intenţionează să schimbe numele Taiwanului. (...) Vreau să reiterez că numele nostru este Taiwan, cu denumirea oficială Republica China. Cerem insistent OMS să nu pună informaţiile cu privire la Taiwan sub cele privind China, antrenând greşeală după greşeală", a subliniat purtătoarea de cuvânt.
Potrivit autorităţilor de la Taipei, principala consecinţă a acestei situaţii a fost deocamdată faptul că Italia a inclus Taiwanul în interdicţia impusă zborurilor provenite din China. Taiwanul va continua să facă presiuni asupra Italiei pentru a revoca această decizie, a menţionat Joanne Ou.
Ministerul de Externe de la Beijing a asigurat într-o declaraţie pentru Reuters că numărul cazurilor de coronavirus din Taiwan pe care le raportează către OMS îi este comunicat exclusiv de guvernul de la Taipei, iar "dacă sunt greşeli înseamnă că regiunea Taiwan raportează în mod deliberat greşit către Beijing" aceste cifre.
La rândul său, Biroul pentru relaţiile cu Taiwanul din Consiliul de stat chinez a avertizat joi, citat de Reuters şi Xinhua, că insula nu trebuie "să folosească virusul pentru a complota în favoarea independenţei" şi a reiterat că Taiwanul nu se confruntă cu nicio piedică în cooperarea tehnică cu OMS.
Separat din punct de vedere politic de restul Chinei de şapte decenii, Taiwanul, care îşi are propriile monedă, drapel, armată, diplomaţie şi guvern, nu este considerat totuşi stat independent decât de un grup restrâns de capitale, al căror număr a scăzut în ultimii ani. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a
Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă
Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de
Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta
Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.
Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate














