logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Germania se aşteaptă ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie dezvoltat în câteva luni

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul german al cercetării, Anja Karliczek, a declarat vineri că se aşteaptă ca un vaccin împotriva noului coronavirus (2019-nCoV) să fie dezvoltat în câteva luni, relatează Reuters.

"Dacă vrem să controlăm această boală, atunci este bine să avem un vaccin într-un timp relativ scurt, şi credem că acest lucru se va întâmpla în câteva luni", a declarat Anja Karliczek în cadrul unei conferinţe de presă.

Oficialul german a făcut aceste declaraţii după ce compania biofarmaceutică CureVac AG şi Coaliţia pentru Inovaţii în vederea Prevenirii Epidemiilor (CEPI) au anunţat că lucrează împreună pentru a dezvolta un vaccin împotriva noului coronavirus, apărut prima dată în luna decembrie în China.

Numărul de pacienţi contaminaţi se apropie de 10.000 în China continentală (excluzând Hong Kong şi Macao) şi depăşeşte numărul celor afectaţi în perioada epidemiei de SARS (sindromul respirator sever acut) din 2002-2003. Epidemia de coronavirus a provocat până acum moartea a 213 persoane în China.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie