Sibiu: Coronavirus - Slujbe la o biserică din municipiu, pentru bolnavii din China
Câţiva preoţi vor oficia, începând de miercuri seara, la biserica aflată în curtea Spitalului de Boli Pulmonare din municipiul Sibiu, slujbe de maslu, în care prelaţii şi credincioşii se vor ruga pentru însănătoşirea bolnavilor cu noul tip de coronavirus din China, a anunţat părintele Cătălin Dumitrean.
Potrivit acestuia, slujbele vor fi oficiate timp de o săptămână.
"Timp de şapte zile, la biserica Spitalului de Boli Pulmonare, cu hramul Ioan, Rusu şi Nectarie, ne vom aduna creştinii pentru a ne putea ruga pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus care a pornit dintr-un continent îndepărtat, din China, dar inimile noastre fiind apropiate de fiecare om, aceasta este datoria creştinului, am socotit ca o datorie de conştiinţă şi morală, să fim în rugăciune unii pentru alţii; adică nu numai pentru cei de lângă noi, cei apropiaţi, cei din familiile noastre, doar pentru noi, depăşind astfel egoismul sufletesc în care stăm de multe ori", a declarat preotul Cătălin Dumitrean.
Slujba de rugăciune pentru bolnavii cu noul tip de coronavirus va începe la ora 18,00.
"Astfel, concret, în fiecare seară, la ora 18,00, timp de şapte zile, vom săvârşi ca un ciclu de rugăciuni, taina sfântului maslu, cea mai potrivită slujbă în astfel de situaţii. Este o slujbă pe care, chiar dacă o faci aici, într-un anumit loc, puterea ei se extinde în orice loc, în orice timp, în orice moment, de aceea i se spune că este o taină, are resorturi nebănuite de însănătoşire. Îndemn pe această cale cât mai mulţi credincioşi să îşi depăşească interesul imediat, să vină în fiecare seară la biserica spitalului şi să fie alături de noi", a explicat preotul Cătălin Dumitrean.
Preotul îi îndeamnă şi pe credincioşii care nu pot ajunge la aceste slujbe să se roage pentru însănătoşirea celor care suferă de noul tip de coronavirus.
"Îndemnăm. de asemenea, pe cei care nu pot ajunge, din binecuvântate pricini, ar fi foarte frumos dacă la această oră, 18,00 sau măcar seara, să se roage şi ei aşa cum ştiu, aşa cum pot, pentru aceşti bolnavi", a adăugat el.
La biserica aflată în curtea Spitalului de Pneumoftiziologie se oficiază săptămânal slujbe în care preoţii şi enoriaşii se roagă pentru însănătoşirea celor bolnavi. AGERPRES/(A-Isabela Paulescu, editori online: Adrian Dădârlat, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j
Proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserică - printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție, joi, proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă, analiza situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România, precum și preocuparea pentru evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe&
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de
Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei (FOTO/VIDEO)
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit













