Proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserică - printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție, joi, proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă, analiza situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România, precum și preocuparea pentru evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe'', care desfășoară activități de cult similare celor ale BOR.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, joi, în Aula Magna ''Teoctist Patriarhul'' a Palatului Patriarhiei, s-au desfășurat, sub președinția Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, lucrările ședinței Sfântului Sinod al BOR, care a adoptat o serie de hotărâri privind activitatea pastorală și misionară a Bisericii.
Printre acestea se evidențiază următoarele:
* Declararea anului 2028 drept ''Anul omagial al folosirii textelor biblice în viața liturgică a Bisericii'' și ''Anul comemorativ al traducătorilor și tipografilor cărților biblice și liturgice'' în Patriarhia Română și aprobarea Programului-cadru (teologic-educațional, cultural și mediatic).
* Aprobarea proiectelor de texte liturgice pentru: Acatistul și Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei (11 februarie); Slujba Sfinților Martiri Militari (26 octombrie); Acatistul Icoanei Maicii Domnului ''Grabnic ajutătoare'' de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (21 iulie); Slujba, Acatistul și Paraclisul Icoanei Maicii Domnului ''Rugul Aprins'' (4 septembrie); Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești (19 decembrie); Paraclisul Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (8 martie).
* Sinodul a luat act cu preocupare de evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe'', care desfășoară activități de cult similare celor ale Bisericii Ortodoxe, folosind abuziv titulaturi, veșminte, slujbe și icoane specifice Bisericii Ortodoxe, creând confuzie în rândul credincioșilor, cărora le solicită donații pentru edificarea de lăcașuri de cult, activități sociale și religioase.
''Centrele eparhiale vor lua măsuri pastorale, pe plan local, pentru informarea corectă a credincioșilor despre pericolul la care sunt expuși prin participarea sau aderarea la grupări schismatice și/sau eretice pretins 'ortodoxe' și la importanța păstrării comuniunii depline cu Biserica Ortodoxă canonică și a respectării rânduielilor canonice statornicite de Sfinții Părinți'', precizează Patriarhia.
* Aprobarea proiectului de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserica Ortodoxă Română, prin care sunt reunite și sistematizate prevederile statutare și hotărârile sinodale referitoare la responsabilitatea și disciplina comunicării publice a clericilor.
* Analizarea situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România.
Totodată, Sfântul Sinod a luat act, cu apreciere, de aprobarea, prin Ordin al ministrului Educației și Cercetării, a celor șapte manuale școlare noi de Religie - cultul ortodox pentru clasa a IX-a și a aprobat ca, la nivel local, Centrele eparhiale să încurajeze profesorii de Religie să se implice în realizarea viitoarelor proiecte de manuale școlare pentru această disciplină, care vor fi evaluate la licitațiile organizate de Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în vederea aprobării pentru utilizarea în învățământul preuniversitar. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de
Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei (FOTO/VIDEO)
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d












