Regina Elisabeta a II-a nu a putut asista la o ceremonie religioasă
Regina Elisabeta a II-a nu a putut asista joi la un eveniment oficial prevăzut cu mult timp înainte din cauze unei stări de indispoziţie, a anunţat Palatul Buckingham într-un comunicat citat de AFP. Suverana britanică în vârstă de 92 de ani urma să asiste la o ceremonie religioasă oficiată la catedrala Saint Paul, cu prilejul comemorări
Un francez de 12 ani a doborât recordul pentru traversarea solitară a Canalului Mânecii într-o ambarcaţiune pentru copii
La doar 12 ani, Tom Goron a doborât miercuri recordul pentru traversarea solitară a Canalului Mânecii într-o ambarcaţiune Optimist, rezervată celor mai mici navigatori, în 14 ore şi 20 de minute, informează AFP.
Joe Jackson, patriarhul familiei Jackson, a murit la vârsta de 89 de ani (presă)
Joe Jackson, patriarhul familiei Jackson, tatăl cântăreţului Michael Jackson, supranumit "regele muzicii pop", a murit la vârsta de 89 de ani, au anunţat miercuri mai multe companii de presă din Statele Unite, care au citat mesaje online publicate de membrii acestei familii americane, relatează AFP şi Reuters. TMZ şi Entertainment Tonight
Street art - Banksy a revendicat desenele realizate recent la Paris (GALERIE FOTO)
Banksy a revendicat pe reţelele de socializare creaţiile aparţinând curentului street art realizate recent la Paris, inclusiv o schiţă ce a fost creată într-o parcare a Centrului Pompidou, după apariţia mai multor desene pe zidurile unor clădiri din capitala franceză, informează AFP. Renumitul artist stradal britanic, a cărui identitate nu este cun
Un bărbat, arestat în Mongolia pentru trafic cu fosile de dinozaur
Un bărbat a fost arestat în oraşul Ulan Bator, capitala Mongoliei, pentru deţinerea ilegală a unei fosile rare de dinozaur, a anunţat miercuri poliţia locală, citată de Xinhua. Învinuitul a ascuns în locuinţa lui o fosilă de protoceratops, veche de 80 de milioane de ani, pe care intenţiona să o vândă. Poliţia din Ulan Bat
Prinţul William a băut o băutură răcoritoare israeliană în compania câştigătoarei concursului Eurovision 2018
Prinţul William al Marii Britanii a băut o băutură răcoritoare israeliană, miercuri, pe un bulevard istoric din Tel Aviv, în compania cântăreţei Netta Barzilai, câştigătoarea ediţiei din 2018 a concursului Eurovision, informează DPA. Prinţul William se află în cea de-a doua zi a turneului său în Israel şi teritoriile palestiniene,
Dreptul la uniune civilă al cuplurilor heterosexuale din Marea Britanie, recunoscut de Curtea Supremă
Curtea Supremă din Marea Britanie a recunoscut, miercuri, dreptul la uniune civilă al cuplurilor heterosexuale din această ţară, măsură considerată până în prezent rezervată doar cuplurilor formate din parteneri de acelaşi sex, informează AFP. Cea mai înaltă instanţă din Regatul Unit a dat câştig de cauză unui cuplu de universitari lond
Tatăl lui Meghan Markle: Dacă regina Elisabeta se întâlneşte cu Trump, atunci ar trebui să se întâlnească şi cu mine
Thomas Markle, tatăl lui Meghan Markle, o fostă actriţă americană care a devenit soţia prinţului Harry luna trecută, a spus că dacă regina Elisabeta a II-a se întâlneşte cu preşedintele Trump luna viitoare, atunci suverana britanică ar trebui să îşi facă timp pentru a se întâlni şi cu el, potrivit site-ului cu ştiri despre vedete TMZ.com, citat
Primul sanctuar din lume dedicat delfinilor albi, creat într-un golf din Islanda
Primul sanctuar din lume dedicat delfinilor albi (beluga) a fost creat într-un golf din Islanda, unde vor fi transferate două cetacee care au trăit în captivitate, a anunţat marţi PA. Acest sanctuar marin, aflat într-un golf din Heimaey, o localitate de pe coasta sudică a Islandei, a fost amenajat de organizaţia ecologistă Sea Life Trust ca o
Un tren de mare viteză decorat cu personajul Hello Kitty va circula de sâmbătă în Japonia
Un tren vopsit în roz şi decorat cu imaginea Hello Kitty, un personaj japonez devenit cult, a fost prezentat marţi publicului nipon, înainte de a începe să circule sâmbătă pe liniile Shinkansen, dedicate trenurilor de mare viteză din Japonia, informează AFP. Acest tren special va circula, de sămbătă, timp de trei luni, pe ruta Osaka-Fuk
Lucy Liu, printre starurile care vor primi stele pe Walk of Fame din Hollywood în 2019
Actriţa americană de origine chineză Lucy Liu se numără printre starurile din cinematografie, televiziune, muzică şi teatru care vor fi recompensate cu stele pe Aleea Celebrităţilor din Hollywood - Walk of Fame - în anul 2019, informează Xinhua. Numele acestor celebrităţi au fost anunţate într-o conferinţă de presă ce a fost difuzată în direc
Un program de antrenamente Jedi îi încurajează pe copii să facă mişcare
Actorul Mark Hamill, interpretul lui Luke Skywalker din seria de filme Star Wars, i-a încurajat pe copii să fie ''în formă, sănătoşi şi puternici'', notează marţi Press Association. Hamill a făcut aceste comentarii în urma lansării de către Public Health England (PHE), Serviciul de Sănătate Publică din Anglia, a celei mai rece
Pentru David Lynch, Donald Trump ar putea fi unul dintre cei mai mari preşedinţi ai SUA
Donald Trump ar putea fi amintit ca unul dintre cei mai mari preşedinţi SUA din istorie, a declarat cineastul David Lynch despre actualul locatar de la Casa Albă - ceea ce i-a adus aprecieri luni din partea liderului republican, informează AFP. Într-un interviu publicat în acest weekend în cotidianul britanic The Guardian, regizorul american,
Pentru Sharon Stone, criza imigranţilor demonstrează ''lipsa de umanitate''
Criza imigranţilor este ''ridicolă'' în Statele Unite, dar este în acelaşi timp ''brutală'' şi ''oribilă'' în alte părţi ale lumii şi demonstrează ''lipsa de umanitate'', a declarat actriţa americană Sharon Stone în timpul unei vizite efectuată luni în Paris pentru prezentarea unui
YouTube pregăteşte un serial de comedie co-produs de George Clooney şi Kirsten Dunst
Platforma video YouTube Premium, filială a Google, a comandat un serial de comedie neagră, co-produs de George Clooney şi Kirsten Dunst, în care aceasta va interpret rolul principal, informează AFP. Prin alăturarea a două dintre cele mai mari nume de la Hollywood în acest proiect, YouTube Premium demonstrează că doreşte să concureze cu alţi giganţi




