Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

Pe "acoperişul lumii"

În fiecare an, la această dată, este celebrată Ziua internaţională a Muntelui Everest (#EverestDay) pentru a marca momentul istoric în care neo-zeelandezul Edmund Hillary şi nepalezul Tenzing Norgay au cucerit pentru prima dată cel mai înalt vârf de pe Pământ, la 29 mai 1953.

Cu o înălţime oficială de 8.848,86 metri, potrivit ultimelor date anunţate în 2020 de autorităţile din Nepal, Muntele Everest este celebru pe tot globul pentru că este cel mai înalt de pe glob, multe persoane visând, încercând şi puţin reuşind să-i cucerească vârful.

Ziua internaţională a Muntelui Everest îi celebrează pe aventurierii care au reuşit pentru prima dată să escaladeze vârful, dar şi pe toţi alpiniştii îndrăzneţi care îşi asumă uriaşele riscuri pentru a păşi pe "acoperişul lumii".

Situat la graniţa dintre Nepal şi China în Himalaya, acest munte a căpătat mai multe nume de-a lungul deceniilor - numele său nepalez este Sagarmatha, cel tibetan este Qomolangma ("Zeiţa sfântă a lumii"), în timp ce numele englezesc provine de geodezul britanic Sir George Everest (1790-1866), care a condus Serviciul Geodezic al Indiei.

Tentativele de escaladare a Muntelui Everest au început în anii 1920, cu diverse expediţii conduse de britanici. În timp ce câţiva alpinişti s-au apropiat de vârf, abia în 1953, în timpul celei de-a noua expediţii, această performanţă supremă a fost în cele din urmă realizată de şerpaşul nepalo-indian Tenzing Norgay şi Edmund Hillary.

Deşi este posibil ca alţi doi alpinişti, George Mallory şi Andrew Irvine, să fi atins vârful în 1924, ei au dispărut după ce au plecat în ultima etapă a călătoriei şi nu se cunoaşte dacă au reuşit să-şi îndeplinească misiunea, trupul lui Mallory fiind descoperit în 1999.

Din 1953, mii de alţi alpinişti, de la 13 ani la 80 de ani, au continuat să urce pe munte, numărul lor fiind tot mai mare de la an la an.

O gustare care a scris istorie

Dulci sau săraţi, simpli ori cu arome, cu fructe sau ciocolată şi chiar cu umplutură, rotunzi, spiralaţi, ovali, în formă de inimă sau de stea... Biscuiţii sunt prezenţi în casele tuturor şi pe toate mesele, la orice vârstă, fiind unul dintre cele mai cunoscute, consumate şi diverse gustări din lume. Aşadar, nu este deloc întâmplător că există Ziua biscuitului (#BiscuitDay).

Biscuiţii sunt o invenţie culinară străveche, fiind creaţi mai mult din necesitate, datorită posibilităţii de a fi păstraţi pe termen lung. Pentru negustorii şi soldaţii din secolele trecute, care străbăteau distanţe lungi, nu aveau mereu acces la hrană şi nu puteau să păstreze alimentele proaspete, biscuiţii au reprezentat o gustare ce le oferea o sursă de calorii pentru întreaga călătorie, pe lângă carne şi fructe uscate.

Tehnica de preparare a biscuiţilor a evoluat de-a lungul timpului, însă a avut la bază acelaşi concept coacerea aluatului la foc mic pentru o perioadă lungă de timp pentru scăderea umidităţii, prevenind astfel apariţia mucegaiului. Astfel, pâinea uscată, obţinută din diverse cereale şi seminţe şi similară biscuiţilor, a devenit un aliment de bază în vechile imperii şi mai ales în călătoriile pe mare.

Biscuiţii au jucat, de asemenea, un rol proeminent în istoria timpurie a medicinei, potrivit daysoftheyear.com. Mulţi medici credeau că problemele de sănătate apăreau în intestine şi de aceea recomandau pacienţilor să mănânce biscuiţi. Preparaţi din cereale integrale măcinate, fără zahăr, aceştia erau bogaţi în fibre alimentare, ajutau digestia şi erau săţioşi.

De altfel, biscuiţii au început să fie consideraţi o gustare dulce, sau un desert, abia în secolul al VII-lea, când în cocă au fost încorporate alte ingrediente precum ouă, unt şi smântână şi, mai târziu, fructe, ori miere.

În Europa, biscuiţii au ajuns la sfârşitul secolului al X-lea. Una dintre principalele arome era ghimbirul.

Ulterior, introducerea zahărului în reţelele de biscuiţi i-a adus acestui preparat notorietatea.

Agrafa, un accesoriu universal

Agrafa de hârtie se numără printre obiectele cărora nu le recunoaştem importanţa decât în momentele în care avem nevoie de ele şi nu ne sunt la îndemână. Mai ales pentru că agrafa, care şi-a dovedit utilitatea de-a lungul deceniilor pe tot globul, este folosită şi în alte scopuri. Astfel, acest mic obiect indispensabil se poate transforma cu uşurinţă în agăţătoare pentru ornamente precum globuri de Crăciun, cârlig pentru recuperarea unor obiecte mici rătăcite în locuri greu accesibile, unealtă pentru desfundat mici căi de scurgere, cheiţă pentru fermoar, sârmă pentru strâns diverse obiecte între ele, "inel" pentru chei, "dop" pentru tuburi cu adeziv lichid, dispozitiv de prindere a plantelor de araci, agrafă "de urgenţă" pentru păr, accesoriu vestimentar neconvenţional şi multe altele.

Astăzi, de #PaperclipDay, se celebrează invenţia agrafei de către americanul Samuel B. Fay, în 1867. Însă, agrafa de hârtie, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost concepută de inventatorul norvegian Johan Vaaler.

Pe lângă toate rolurile sale, agrafa a fost folosită şi ca simbol al rezistenţei norvegiene în faţa ocupaţiei germane, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru a-şi arăta solidaritatea cu ceilalţi norvegieni în acele vremuri dificile, mulţi purtau agrafe la reverele hainelor, potrivit daysoftheyear.com. Naziştii au văzut această demonstraţie de solidaritate drept o ameninţare şi, la scurt timp, au interzis complet agrafele de hârtie, ameninţându-i cu pedepse severe pe cei care îndrăzneau să le poarte. O agrafă enormă, de peste un metru lăţime şi cinci metri înălţime a fost ridicată în Sandvika, Norvegia, pentru a le aminti tuturor despre rolul pe care l-a jucat acest obiect mic în istoria naţiunii. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa fotografiilor: www.daysoftheyear.com