Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters.
Nepalul, care se bazează în mare măsură pe alpinism, drumeții și turism pentru aportul de valută, s-a confruntat cu critici pentru că ar fi permis prea multor alpiniști, inclusiv celor fără experiență, să încerce să escaladeze vârful de 8.849 de metri.
Acest lucru duce adesea la formarea unor cozi lungi de alpiniști în 'Zona morții', aproape de vârf, cu oxigen natural insuficient pentru supraviețuire.
Supraaglomerarea a fost considerată principala cauză pentru numărul mare de decese survenite pe acest munte. Cel puțin 12 alpiniști au murit, iar alți cinci au dispărut pe versanții Everestului în 2023, când Nepalul a emis 478 de permise. Opt alpiniști au murit anul trecut.
Conform legii propuse, un permis pentru Everest ar fi eliberat numai după ce un alpinist furnizează dovezi că a escaladat cel puțin un munte de 7.000 de metri din Nepal.
De asemenea, potrivit proiectului de lege, cei care îi asistă pe alpiniști în timpul escaladei trebuie să fie cetățeni nepalezi.
Operatorii de expediții internaționale au îndemnat autoritățile nepaleze să ia în considerare orice vârf de 7.000 de metri escaladat, nu doar pe cele din Nepal, pentru obținerea permisului pentru Everest. 'Nu are niciun sens. Și aș adăuga pe această listă și munți care se apropie de 7.000 de metri și care sunt folosiți pe scară largă pentru pregătire, cum ar fi Ama Dablam, Aconcagua, Denali și alții', a declarat Lukas Furtenbach de la Furtenbach Adventures din Austria.
Furtenbach, care conduce în prezent o expediție pe Everest, a declarat, de asemenea, că ar trebui să fie acceptați ghizi montani din alte țări, deoarece nu există suficienți șerpași nepalezi calificați.
Garrett Madison de la Madison Mountaineering din SUA, a declarat, la rândul său, că ar trebui să fie acceptată escaladarea oricărui vârf de peste 6.500 de metri din lume. 'Este prea dificil să găsești un vârf rezonabil de 7.000 de metri și ceva în Nepal', a spus el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec
Meghan renunță la un discurs programat la Bruxelles în urma arestării tatălui ei
Meghan, ducesă de Sussex, a renunțat la discursul comun pe care urma să îl susțină alături de soțul ei, prințul William, la Bruxelles despre siguranța copiilor în mediul online, deoarece 'nu este suficient de puternică din punct de vedere emoțional' după arestarea tatălui ei, informează luni DPA. Atât Harry, cât
Russell Brand a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală
Actorul Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV britanici și un star la Hollywood, a fost condamnat luni la 10 ani și jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de violarea unei femei și de agresiune sexuală asupra altor trei, fapte comise în urmă cu aproximativ două decenii, informează Reuters și AFP.
Prima ediție a Eurovision Asia va avea loc sâmbătă la Bangkok
K-pop, cântece de dragoste sau chiar beatboxing: Eurovision organizează sâmbăta viitoare prima sa ediție asiatică, aducând amestecul unic de kitsch și geopolitică specifice competiției europene în regiunea cea mai populată din lume, informează AFP. Unsprezece țări, printre care Laos, Mongolia, dar și Filipine, se vor confrunta la Bangko
Prima apariție publică a unor panda uriași într-o grădină zoologică americană
Ping Ping și Fu Shuang, doi panda uriași împrumutați din China, i-au încântat vineri pe vizitatorii grădinii zoologice din Atlanta, un oraș din statul american Georgia, în timpul primei lor apariții publice după ce au sosit în Statele Unite, informează AFP. Masculul Ping Ping și femela Fu Shuang au sosit în














