O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein
Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere în dizgrație a fost declanșată de mișcarea #MeToo, informează AFP.
În fața juraților de la Tribunalul Penal din Manhattan, fosta asistentă de producție Miriam Haley a fost chestionată timp de peste trei ore de procurorul Nicole Blumberg.
Însă audierea s-a încheiat înainte de abordarea dezvăluirilor sale despre acea zi din iulie 2006, când ea afirmă că Harvey Weinstein i-a impus prin forță să se implice într-un raport sexual, în apartamentul său din elegantul cartier newyorkez Soho.
Mărturia sa va continua și în ziua de miercuri. Harvey Weinstein este rejudecat după anularea răsunătoare din 2024, decisă de Curtea de Apel din New York, a condamnării sale la 23 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală.
Miriam Haley, în prezent în vârstă de 48 de ani, a dezvăluit că l-a cunoscut pe fostul patron al studioului Miramax în timpul unei avanpremiere cinematografice la Londra și că a avut apoi o întâlnire cu acesta în marja Festivalului de la Cannes, în primăvara anului 2006.
'Umilită'
'Eram entuziasmată că aveam ocazia să îl întâlnesc', 'voiam să aflu dacă avea ceva de lucru pentru mine', a explicat ea. Însă a devenit foarte repede deluzionată într-o cameră a hotelului Majestic, unde Harvey Weinstein, pe atunci unul dintre cei mai influenți oameni de la Hollywood, i-a cerut să îi facă un masaj. A refuzat, iar întâlnirea nu a durat mult. 'M-am simțit umilită', a adăugat Miriam Haley.
În timp ce paginile agendei sale din acea perioadă defilau pe ecranele din sala de judecată, Miriam Haley a explicat că l-a văzut din nou pe Harvey Weinstein, descriindu-l ca fiind 'fermecător' într-o ocazie și foarte insistent în alta, când i-a cerut să îl însoțească într-o călătorie la Paris, înainte de episodul aflat în centrul acuzațiilor.
'Ați fost interesată de o relație sexuală sau romantică?', a întrebat-o procurorul de mai multe ori. 'Nu', a răspuns de fiecare dată Miriam Haley, care a fost angajată ca asistent de producție la o emisiune TV produsă de acest mogul al cinematografiei americane.
Afectat de probleme de sănătate, palid și cu calviție, Harvey Weinstein, în vârstă de 73 de ani, s-a prezentat la tribunal cu statutul unui deținut, întrucât a fost condamnat și în California. El a ascultat mărturia aproape impasibil, cu un braț sprijinit pe spătarul scaunului său cu rotile.
Este pentru a doua oară când Miriam Haley își spune povestea în fața instanței, după primul proces al lui Harvey Weinstein, desfășurat în 2020.
'Este un mare sacrificiu pentru ea (...) să fie nevoită să retrăiască ceea ce s-a întâmplat cu atâția ani în urmă (...), dar o face dintr-un singur motiv, dreptatea', a declarat avocata ei, Gloria Allred. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prințesa Isabella a Danemarcei a început stagiul militar
Prințesa Isabella a Danemarcei a început luni stagiul militar, informează DPA. Cu un zâmbet larg pe buze și cu un rucsac în spate, tânăra de 19 ani a sosit la cazarma Antvorskov din orașul Slagelse, unde va efectua serviciul militar în cadrul Regimentului de Husari de Gardă, timp de 11 luni. Potrivi
Ariana Grande se retrage din distribuția unui musical programat să se joace la Londra în 2027
Vedeta pop Ariana Grande se retrage din distribuția unui musical programat să se joace la Londra în 2027 și care ar trebui să marcheze debutul cântăreței pe West End, au declarat duminică producătorii spectacolului, în timp ce un reprezentant al cântăreței a precizat că artista dorește să ia ''o pauză'' de la viața publică, informează
Ungaria / Un festival de muzică psihedelică și-a sistat programul după decesul a două persoane
Organizatorii festivalului psihedelic Ozora, unul dintre dintre cele mai mari evenimente de muzică trance din Europa, desfășurat în Ungaria, au decis duminică să sisteze concertele începând cu miezul nopții în urma a două decese survenite în timpul festivalului, informează AFP. Sâmbătă, un american de 45 de ani a escaladat u
VIDEO TOP CINEMA/''Spider-Man: Brand New Day'', al doilea cel mai bun debut din istoria box-office-ului
Lungmetrajul ''Spider-Man: Brand New Day'', cel mai recent film din franciza Sony și Marvel consacrată celebrului personaj Omul-Păianjen, a înregistrat al doilea cel mai bun debut din istoria box-office-ului, potrivit unor estimări ale specialiștilor din industria cinematografică publicate duminică, informează AFP.
Wim Wenders retrage o scenă dintr-un film în care Nastassja Kinski, pe atunci adolescentă, apărea topless
O scenă din filmul 'Falsche Bewegung' ('1975), de Wim Wenders, în care Nastassja Kinski apărea topless la vârsta de 13 ani, va fi suprimată din acea peliculă în urma unui acord între actriță și regizor, informează AFP. Într-o declarație comună publicată joi pe site-ul Fundației Wim Wenders, cineastul g
Papa Leon s-a întâlnit cu Patti Smith, o legendă a muzicii rock, la Vatican
Papa Leon al XIV-lea a primit-o la Vatican pe cântăreața și scriitoarea americană Patti Smith, a anunțat vineri biroul de presă al Sfântului Scaun, informează DPA. Întâlnirea din Palatul Apostolic i-a adus împreună pe doi nativi din Chicago: liderul Bisericii Catolice și 'nașa muzicii punk' s-au născut în ace
Netflix, acționat în judecată după dispariția copiei unui film cu Nicolas Cage din sediul său
Un producător de filme dă în judecată Netflix și cere despăgubiri de 105 milioane de dolari după ce o copie a filmului său cu Nicolas Cage nedistribuit ar fi fost furată din studiourile platformei de streaming de la Hollywood, informează Reuters. Avocații producătorului Simon Afram au afirmat, în documentele înaintate miercuri unui tribunal d
Mii de oameni susțin salvarea unei foste fabrici sovietice transformate în simbol industrial al Moscovei
O campanie pentru protejarea unei clădiri industriale sovietice emblematice din Moscova, amenințată de proiecte imobiliare, a adunat mii de susținători, într-un rar exemplu de mobilizare civică în Rusia, relatează Reuters vineri. Fabrica Elektrozavod, cu zidărie în stil neogotic, creneluri și mozaicuri colorate, domină de peste un secol carti
Ben Affleck a câștigat marele premiu al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?'
Ben Affleck a câștigat marele premiu - în valoare de 1 milion de dolari - al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?', informează joi DPA. Starul hollywoodian, în vârstă de 53 de ani, a concurat în versiunea americană a acestui concurs televizat alături de Jamie Ding, un campion al altei emisiuni TV celebre, 'Jeopardy
Jared Leto neagă acuzațiile de agresiune sexuală după un reportaj difuzat de BBC
Actorul american Jared Leto, câștigător al premiului Oscar, a negat miercuri acuzațiile de comportament sexual inadecvat formulate de patru femei, care au declarat pentru BBC că starul de la Hollywood le-a agresat în perioada în care ele erau adolescente, informează Reuters. 'Nu am agresat sexual pe nimeni niciodată în viața mea. Ac
Trupa K-pop BTS boicotează Grammy Awards 2027 după introducerea unei noi categorii
Trupa K-pop sud-coreeană BTS a anunțat miercuri că nu își va înscrie muzica în cursa pentru Grammy Awards 2027 din cauza introducerii de către organizatori a unei noi categorii dedicate muzicii pop asiatice, informează AFP. Trupa a afirmat că muzica nu trebuie judecată în funcție de limbă și de originea geografică.
Tatăl cântăreței Amy Winehouse va trebui să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline
Tatăl cântăreței Amy Winehouse a fost condamnat miercuri de justiția britanică la plata unei despăgubiri de 950.000 de lire sterline (aproximativ 1,1 milioane de euro) către două prietene ale fiicei sale după ce a pierdut procesul pe care îl intentase acestora pentru vânzarea unor articole vestimentare ale artistei, informează AFP.
SUA: Un bar care promitea bere gratis în ziua morții lui Trump își pierde licența
Un bar din statul american Wisconsin care a promis că va oferi bere gratis clienților săi în ziua în care președintele american Donald Trump va muri își va pierde licența pentru băuturi alcoolice, a relatat marți Fox News Digital, informează EFE. Departamentul de Venituri din Wisconsin a informat Minocqua Brewing Company, care are două localu
Patrick Bruel, vizat de două noi plângeri pentru viol și agresiune sexuală
Două noi plângeri au fost depuse împotriva cântărețului și actorului francez Patrick Bruel, vizat deja de o anchetă pentru viol și agresiuni sexuale, a indicat marți avocata reclamantelor, confirmând astfel o informație apărută pe site-ul Mediapart, informează AFP. Aceste plângeri, pentru agresiune și viol, au fos
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,













