''It's today; My favorite day''/ 27 mai - Ziua loţiunii de plajă, a peştelui pane cu cartofi prăjiţi şi a benzii adezive
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').
Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.
Ziua conştientizării arsurilor solare
Pentru a contribui la reducerea ratelor ridicate de cancer de piele din cauza expunerii excesive la razele ultraviolete, Consiliul naţional pentru prevenirea cancerului de piele din Statele Unite a desemnat ziua de vineri de dinaintea Memorial Day drept #DontFryDay în scopul conştientizării problemelor de siguranţă privind expunerea la soare. În 2022, această zi este marcată pe 27 mai.
Consiliul naţional pentru prevenirea cancerului de piele încurajează pe toată lumea, inclusiv organizaţii non-profit, guverne locale, statale şi federale, profesionişti din domeniul sănătăţii publice şi din cel al educaţiei să promoveze importanţa prevenirii cancerului de piele şi adoptarea unui comportament profilactic.
Ziua loţiunii de plajă
Ziua loţiunii de plajă (#SunscreenDay) îşi propune să crească gradul de conştientizare asupra efectelor nocive ale soarelui (arsuri dureroase, riduri sau chiar cancer de piele), precum şi asupra importanţei protecţiei solare.
Cremele pentru protecţie solară apără pielea de efectele nocive ale ultravioletelor formând o barieră protectoare - folosite în mod corespunzător, pot ajuta la prevenirea cancerului de piele. Expunerea la soare deteriorează pielea şi poate accelera procesul de îmbătrânire, aşadar aplicarea unei creme de protecţie solară contribuie la păstrarea unui aspect mai tânăr al pielii pentru un timp mai îndelungat.
Ziua loţiunii de plajă este un prilej de a reaminti principalele metode de protejare împotriva razelor soarelui: evitarea expunerii în cele mai călduroase momente ale zilei (11:00 AM -2:00 PM), un consum bogat de lichide şi folosirea cremelor pentru protecţie solară.
Istoria cremelor pentru protecţie solară a început în anii 1930-1940, când diferite produse au început să fie dezvoltate independent de chimişti din diferite părţi ale lumii.
În 1932, chimistul australian H.A. Milton Blake a fabricat o cremă pentru prevenirea arsurilor solare folosind o substanţă care absoarbe radiaţiile ultraviolete cunoscută pentru proprietăţile sale vindecătoare. Prin perseverenţă şi încercări repetate, Blake a început comercializarea cremei sale pentru protecţie solară pe scară largă, iar compania fondată de el continuă să funcţioneze şi astăzi în Australia furnizând produse pentru protejarea pielii.
Prima cremă de protecţie solară comercială a fost introdusă pe piaţă în 1936 de chimistul francez Eugene Schueller, fondatorul companiei L'Oréal.
În 1944, în plin război mondial, pilotul american devenit apoi farmacist Benjamin Green a patentat Red Vet Pet, un blocant fizic al razelor ultraviolete cu o eficienţă limitată. Substanţa roşie şi lipicioasă a fost creată drept răspuns la conştientizarea faptului că expunerea solară în exces reprezintă un pericol real în special pentru soldaţii staţionaţi în bazele din Oceanul Pacific.
Chimistul german Franz Greiter a dezvoltat la rândul său o cremă pentru soare în 1946 după ce a suferit de arsuri solare în timpul unei drumeţii montane. Denumit ''Glacier Cream'', produsul său a devenit piatra de temelie a gamei diverse a companiei Piz Buin. Ulterior, Franz Greiter a dezvoltat sistemul SPF (Sun Protection Factor), adoptat la nivel global drept standard pentru măsurarea eficienţei unei creme solare în blocarea razelor ultraviolete.
În ultimul deceniu, odată cu conştientizarea pericolelor cancerului de piele, varietatea produselor de protecţie solară a explodat. Nu doar că suntem capabili să ne protejăm pielea cu noţiuni tradiţionale şi creme, dar filtrele solare sunt de asemenea adăugate în creme hidratante, rujuri sau pudre.
Ziua peştelui pane cu cartofi prăjiţi
Un preparat tipic britanic, peştele pane cu cartofi prăjiţi, este celebrat pe 27 mai.
Istoria acestui fel de mâncare este strâns legată de istoria clasei muncitoare din Marea Britanie. La sfârşitul anilor 1800, pescuitul cu traule a devenit o parte importantă a industriei economice din Marea Nordului, având drept rezultat o disponibilitatea crescută a peştelui proaspăt în regiuni din interiorul Insulelor Britanice în special în oraşe.

Sursa foto: publicholidayguide.com
Drept urmare, peştele pane cu cartofi prăjiţi, un preparat ieftin, foarte săţios şi cu un aport caloric ridicat, a creat o fundaţie excelentă pentru alimentaţia clasei muncitoare, care, în secolul al XIX-lea, deţinea slujbe extrem de solicitante din punct de vedere fizic. Astfel preparatul a început să fie disponibil în aproape toate aglomerările urbane, oferit de vânzători stradali.
Preparatul a devenit apoi popular în toată lumea, în special în Canada şi Statele Unite.
Ziua peştelui pane cu cartofi prăjiţi a început să fie sărbătorită din 2015.
Ziua benzii adezive
Ziua de 27 mai este de asemenea dedicată uneia dintre cele mai utile invenţii din toate timpurile: banda adezivă. Folosită pentru a lipi diverse lucruri cum ar fi plicuri de scrisori sau bucăţi rupte de hârtie, dar şi la ambalarea cadourilor, banda adezivă este nelipsită de pe orice birou.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Cunoscută şi sub denumirea de ''scotch'', banda adezivă a fost inventată de Richard Gurley Drew (1899-1980) în anii 1930. Iniţial, scopul invenţiei era de a sigila ambalajele din celofan vândute în magazinele alimentare şi brutării.
Denumirea ''scotch'' are la bază o istorie interesantă. Unul dintre primii utilizatori ai benzii adezive a întâmpinat dificultăţi atunci când a testat noua invenţie şi a ţipat furios folosind cuvântul ''scotch''. În vremea aceea, cuvântul era considerat argotic, iar fabricanţii au considerat că se potriveşte foarte bine produsului. În scurtă vreme, ''scotch'' a intrat în vocabularul obişnuit, iar banda adezivă a devenit o invenţie populară.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: timeanddate.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'













