logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

"It's today; My favorite day''/ 20 mai - Ziua albinelor, a speciilor pe cale de dispariţie şi alte sărbători interesante

Imagine din galeria Agerpres

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

Ziua mondială a albinelor

Slovenia a propus ca Organizaţia Naţiunilor Unite să proclame ziua de 20 mai ca fiind Ziua mondială a albinelor. În 2017, după trei ani cu demersuri la nivel internaţional, statele membre ale ONU au aprobat propunerea Sloveniei în unanimitate la data de 20 decembrie. Astfel, s-a hotărât ca Ziua mondială a albinelor să fie sărbătorită pe 20 mai.

Pe lângă faptul că joacă un rol foarte important în polenizare, asigurând astfel alimentaţia şi siguranţa alimentară, o agricultură durabilă şi biodiversitatea, albinele contribuie enorm la combaterea schimbărilor climatice şi la conservarea mediului. Protejarea albinelor şi a sectorului apicol pot ajuta la reducerea sărăciei şi a foametei pe termen lung, precum şi la menţinerea unui mediu sănătos şi la protejarea biodiversităţii. Studiile ştiinţifice au arătat că albinele au intrat pe lista speciilor pe cale de dispariţie. De aceea, avem nevoie de eforturi comune pentru a asigura protejarea albinelor şi a habitatelor acestora.

Din acest motiv, Asociaţia Apicultorilor Sloveni a venit cu această iniţiativă în 2014, susţinând că ziua de 20 mai ar trebui să devină Ziua mondială a albinelor. Guvernul sloven a sprijinit iniţiativa şi a încercat din răsputeri să îi atingă obiectivul.

Scopul site-ului dedicat acestei zile speciale, şi anume www.worldbeeday.org, este prezentarea iniţiativei şi implementarea acesteia, aducerea în atenţie a importanţei albinelor şi a apiculturii, informarea publicului despre evenimentele importante din apicultură din toată lumea şi sărbătorirea Zilei mondiale a albinelor (#WorldBeeDay).

Ziua speciilor pe cale de dispariţie

Pământul este locuit de peste 16.000 de specii de plante, de animale, de ciuperci şi de alge care apar ca specii pe cale de dispariţie în lista roşie a UICN. Numai în SUA, aproape 700 de specii de animale şi 900 de specii de plante sunt considerate ameninţate sau pe cale de dispariţie. Omul este principalul responsabil de dispariţia şi de scăderea populaţiilor de specii din zilele noastre prin fragmentarea habitatelor, prin vânătoarea şi prin pescuitul excesiv, prin cauzarea încălzirii globale, prin introducerea speciilor invazive şi prin poluare, aşa că ţine tot de om să conştientizeze acest lucru şi să acţioneze în conservarea şi recuperarea speciilor pe cale de dispariţie.

În a treia zi de vineri din luna mai se sărbătoreşte în fiecare an în Statele Unite Ziua speciilor pe cale de dispariţie (#EndangeredSpeciesDay) pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la situaţia în care se află speciile periclitate şi pentru a celebra speciile recuperate datorită conservării. Prin intermediul legii privind speciile pe cale de dispariţie din SUA, adoptată în 1973, s-a reuşit recuperarea şi protejarea mai multor specii renumite din America, printre care vulturul pleşuv, aligatorul american şi lupul cenuşiu. Multe guverne, organizaţii neguvernamentale şi eforturi ale oamenilor din întreaga lume au ajutat la protejarea patrimoniului nostru natural, însă lupta pentru a conserva biodiversitatea încă nu s-a terminat.

Ziua mondială a meditaţiei

Ziua mondială a meditaţiei, care este sărbătorită în a treia zi de vineri din luna mai, invită pe toată lumea să facă acest exerciţiu vechi de mii de ani pentru a ne limpezi gândurile ca să ne amintim că, mai presus de orice meserie, suntem oameni.

Istoria Zilei mondiale a meditaţiei (#WorldMeditationDay) poate fi urmărită de-a lungul istoriei meditaţiei în sine. Meditaţia a avut un rol important în multe religii şi a fost menţionată pentru prima oară în scris în jurul anului 1500 î.Hr., în India.

Această practică joacă un rol esenţial în multe religii din lume, în special în budism şi în alte religii orientale. Există şi oameni care nu o fac într-un scop spiritual sau religios, ci pur şi simplu pentru că ajută la diminuarea stresului şi la limpezirea minţii.

Meditaţia este vitală în zilele noastre, fie că suntem persoane spirituale sau nu, deoarece agitaţia stresantă la care suntem supuşi zilnic ne împiedică să avem momente de linişte.

Chiar dacă grupurile religioase extremiste au fost uneori împotriva meditaţiei, efectele sale pozitive asupra minţii şi corpului, atunci când o practicăm în mod regulat, au fost dovedite ştiinţific.

Meditaţia reduce anxietatea, care rămâne una dintre cele mai răspândite tulburări psihice din lume. Deşi, în unele cazuri mai severe, doctorii prescriu medicamente pentru a-şi ajuta pacienţii cu anxietate, majoritatea preferă să recomande mai întâi o metodă mai naturistă. Meditaţia este una dintre cel mai des întâlnite metode naturiste pentru tratarea simptomelor anxietăţii, pentru reducerea ritmului cardiac, pentru blocarea gândurilor negative şi pentru prevenirea episoadelor de anxietate.

Meditaţia reduce stresul. Fără îndoială, lumea în care trăim poate fi stresantă. Deşi stresul este o reacţie normală a organismului uman, nu ar trebui să ne simţim stresaţi foarte des. Stresul constant poate fi dăunător pentru organism. Exerciţiile de respiraţie din timpul meditaţiei calmează mintea şi permit organismului să se vindece în urma perioadelor îndelungate de stres, reducând astfel tensiunea şi nivelul de stres.

Meditaţia reduce distragerile. Creierul uman este nevoit să reţină mai multe informaţii ca niciodată, iar apariţia internetului şi a telefoanelor tip smartphone nu a făcut nimic decât să accentueze problemele de concentrare ale oamenilor. Meditaţia şi exersarea atenţiei ne încurajează să trăim mai mult în prezent şi să eliminăm distragerile, ajutându-ne să ne concentrăm atunci când este nevoie şi să ne îmbunătăţim productivitatea în general.

Una din cele mai bune părţi ale meditaţiei este faptul că oricine o poate face oriunde. Fie că suntem aşezaţi pe un scaun, în picioare, în pat sau în cadă, tot ce trebuie să facem este să închidem ochii, să respirăm adânc şi să ne eliberăm mintea de gânduri.

Ziua mondială a metrologiei

De Ziua mondială a metrologiei (#WeightsMeasuresDay) sărbătorim momentul la care lumea a ajuns la o înţelegere în privinţa folosirii unităţilor de măsură printr-un tratat internaţional.

Data de 20 mai 1875 a fost una dintre cele mai importante zile din istorie în privinţa comerţului internaţional şi a schimbului de informaţii din întreaga lume. În acea zi, lumea s-a unit pentru a semna un tratat internaţional care prevedea că toate cele 59 de state semnatare vor folosi un sistem standard de unităţi de măsură.

Tot atunci s-a înfiinţat şi Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi cu scopul de a organiza viitoarele standardizări ale unităţilor de măsură care urmau să fie folosite de întreaga lume.

Această mişcare a fost necesară deoarece, de-a lungul istoriei omenirii, în toate zonele lumii s-au folosit diferite sisteme şi standarde de măsurare. Acest lucru a îngreunat comerţul şi comunicarea în scopul comerţului, fiind nevoie de implementarea unor metode de înţelegere a diferitelor sisteme de măsurare.

Ziua "fii milionar"

Toată lumea îşi doreşte libertatea şi liniştea pe care le-ar aduce câteva milioane de lei din contul bancar, însă puţini oameni sunt atât de norocoşi.

Dacă ne bazăm pe puterile noastre de a face schimbări şi de a ne atinge obiectivele, alături de puţin timp şi efort din partea noastră, ne putem uşura drumul către bogăţie. Adevărul este că oricine poate deveni un milionar cu puţină disciplină financiară, nişte investiţii şi eventual foarte mult noroc.

Ziua "fii milionar" (#BeaMillionaireDay) nu ne încurajează doar să ne îmbogăţim peste noapte, ci şi să ne purtăm şi să gândim precum cei care au devenit deja milionari.

Această zi specială ne mai îndeamnă şi să avem grijă de noi cum am avea de o comoară, deoarece grija de sine este o parte importantă în a duce o viaţă bună.

Au existat oameni incredibil de bogaţi încă de la conceperea banilor, însă primul milionar a apărut abia prin secolul al XVII-lea. Economistul John Law a înfiinţat firma Mississippi şi, datorită succesului acesteia, a devenit primul om care putea fi considerat "milionar".

Acesta deţinea o avere în valoare de peste un milion de franci francezi, fiind prima persoană care a realizat acest lucru. Însă, în 1916, a fost nevoie de un nou cuvânt pentru a-l descrie pe John Rockefeller când averea acestuia trecuse de pragul de un miliard de dolari.

Cine doreşte să se îmbogăţească trebuie să îşi înceapă drumul cu o abordare mai realistă.

Putem începe prin a ne analiza cheltuielile obişnuite. Cheltuim mai mult decât ar trebui? Putem să cheltuim mai puţin şi să mai şi economisim? Cu toţii vrem să ne bucurăm de prezent, însă este nevoie să mai facem şi economii pentru zilele mai negre sau pentru viitor.

Acum este momentul să ne revizuim conturile de economii şi investiţiile, iar apoi să ne gândim la cum putem îmbunătăţi situaţia. Am putea să alegem o anumită sumă care să intre lunar în contul de economii, direct din salariu - până la urmă, nu avem cum să îi ducem lipsa dacă nici n-am avut-o, nu-i aşa?

Trebuie să ne purtăm ca oricare milionar: să începem să ne calculăm bugetul lunar şi să ne controlăm cheltuielile. Oamenii bogaţi tind să îşi gestioneze mai bine banii, aşa că nu ar strica să ne începem să ne purtăm ca ei şi să ne schimbăm situaţia financiară.AGERPRES/(AS - autor: Dragoş Vasîlca, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 28-10-2026 11:52

La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''

Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe

Zig Zag 27-10-2026 21:58

Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV

Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par

Zig Zag 27-10-2026 18:57

Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People

Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu

Zig Zag 27-10-2026 16:30

Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile

Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor

Zig Zag 27-10-2026 15:01

O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)

O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.

Zig Zag 27-10-2026 13:03

Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor

Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir

Zig Zag 27-10-2026 10:51

Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale

Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.

Zig Zag 27-10-2026 08:36

Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny

Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec

Zig Zag 26-10-2026 19:24

Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie

Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,

Zig Zag 26-10-2026 16:33

Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare

O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că

Zig Zag 26-10-2026 16:19

Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială

La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p

Zig Zag 26-10-2026 15:15

Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte

Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de

Zig Zag 26-10-2026 14:21

Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal

Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,

Zig Zag 26-10-2026 12:44

Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î

Zig Zag 26-10-2026 11:24

Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani

Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'