Gerard Depardieu a părăsit secţia de poliţie după un interogatoriu de peste opt ore
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia - transmit EFE şi AFP. El a
Gerard Depardieu a fost plasat în arest preventiv
Actorul Gerard Depardieu, unul dintre giganţii cinematografiei franceze şi mondiale care este deja inculpat pentru viol într-un alt dosar, a fost plasat luni în arest preventiv la Paris pentru a fi audiat pe baza denunţurilor formulate împotriva sa de două femei care îl acuză de agresiuni sexuale, transmite AFP.
Gerard Depardieu, convocat la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde va fi plasat în arest preventiv
Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat în arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva sa, a declarat o sursă din cadrul poliţiei din Franţa, informează AFP. Gerard Depardieu, un monstru sacru al cinematografie
Fostul producător de film Harvey Weinstein, spitalizat la New York
Fostul producător hollywoodian Harvey Weinstein a fost spitalizat sâmbătă la New York după ce Curtea de Apel din metropola americană a anulat condamnarea sa din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală, informează AFP. Decizia instanţei newyorkeze a stârnit indignare în rândul mişcării #MeToo, deşi Harvey Weinstein răm&aci
Marea Britanie: Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut sâmbătă la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii britanice Henry Aldridge & Son, scrie AFP. Această sumă, plătită de
Un oraş japonez va bloca o privelişte spre Muntele Fuji pentru a evita supraturismul
Un mic oraş japonez din apropierea Muntelui Fuji a decis să ridice un gard înalt pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori de proaste maniere, într-un loc foarte popular pentru fotografierea celebrului vulcan, informează AFP. Oraşul Fujikawaguchiko intenţionează să înceapă săptămâna viitoare să construiască un gar
Primarul Veneţiei declară un succes introducerea biletului de acces în oraş
Primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transmite vineri agenţia italiană ANSA. Oraşul impune această taxă î
Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea pentru viol a producătorului de film Harvey Weinstein
Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă de la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces, informează AFP. Curtea de Apel a estimat că anumite erori de procedură au fost comise în timpul procesului iniţial, care a repreze
Pakistan/ Malala, criticată pentru un musical produs împreună cu Hillary Clinton
Pakistaneza Malala Yousafzai, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, se confruntă cu critici în ţara sa natală după o reclamă realizată pentru un musical despre sufragete, pe care îl produce împreună cu Hillary Clinton, transmite joi AFP. Pe reţeaua X, persoane anonime şi comentatori au criticat-o pe Malala pentru că a apăru
Morişca de vânt care decora cabaretul Moulin Rouge a căzut
Morişca de vânt care decora legendarul cabaret parizian Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle, a căzut în noaptea de miercuri spre joi, între orele 02:00 şi 03:00, informează BFM Paris Île-de-France. Faţada cabaretului parizian a fost avariată de căderea celor patru palete. De asemenea, literele "MOU"
Arabia Saudită: Regele Salman a ieşit din spital după ''analize medicale de rutină''
Regele Salman al Arabiei Saudite, în vârstă de 88 de ani, a fost externat din spital după ce a fost admis miercuri pentru "analize medicale de rutină", a anunţat Curtea regală, într-o rară declaraţie publică privind starea sănătăţii sale, relatează AFP. Analizele s-au desfăşurat la spitalul specializat King Faisal d
Cel mai mare parc tematic din lume dedicat personajului Peppa Pig va fi construit în Shanghai
Cel mai mare parc tematic din lume dedicat personajului Peppa Pig, care va fi totodată primul parc de acest tip din Asia, va fi inaugurat la Shanghai în 2027, au anunţat miercuri reprezentanţii producătorului de jucării Hasbro şi cei ai companiei Max-Matching Entertainments, informează Xinhua. Cu o investiţie de peste 2,4 miliarde de yuani (338 de milioa
Cai de cavalerie au galopat scăpaţi de sub control în centrul Londrei rănind patru persoane
Mai mulţi cai ai armatei britanice, unul dintre ei acoperit de sânge, au galopat miercuri scăpaţi de sub control pe străzi din centrul Londrei şi au provocat rănirea a cel puţin patru persoane, informează Reuters. Aceste scene bizare au avut loc în inima Londrei, în apropiere de Buckingham Palace şi de sediul Guvernului Britanic, animalele fu
Euforia provocată de concursul Eurovision stimulează călătoriile spre oraşul suedez Malmo
Euforia provocată de concursul Eurovision a dus la creşterea căutărilor privind călătoriile în oraşul costier Malmo din sudul Suediei cu 176% între septembrie 2023 şi aprilie 2024, a anunţat miercuri compania spaniolă de rezervări online eDreams ODIGEO, informează Reuters. Concursul Eurovision, cel mai mare eveniment de acest tip din lume, se va de
Jerry Seinfeld consideră că ''s-a terminat cu industria cinematografică'' şi că aceasta ''a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor''
Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV "Seinfeld", a devenit în sfârşit regizor şi va asista în curând la premiera lungmetrajului său de debut, intitulat "Unfrosted", informează revista Variety. Produsă de Netflix, această comedie cu o distribuţie plină de vedete este o relatare fictivă despre crearea pr







.jpg)



